ICCJ. Decizia nr. 482/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 482/2008
Dosar nr. 8073/2/2006
Şedinţa publică de la 7 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 17 august 2006, reclamanta SC P. SA a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Economiei şi Comerţului, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale (ANRGN) şi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM), solicitând anularea adresei din 01 august 2006, anularea ordinului nr. 102136 din 25 mai 2006 şi obligarea la cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, anterior ordinului contestat, furnizarea gazelor naturale către consumatorii finali se realiza în amestec, constituit din gaze naturale din producţia internă şi din import, iar din această perspectivă, titularilor de acorduri petroliere le revenea obligaţia de a disponibiliza întreaga producţie de gaze naturale pentru asigurarea componenţei din producţia internă în structura amestecului de gaze naturale.
Pentru consumul propriu, SC P. SA nu avea obligaţia de a achiziţiona gaze naturale, având dreptul de a folosi în acest sens gaze din producţia proprie, iar cantitatea de gaze naturale pe care SC P. SA avea obligaţia de a o achiziţiona din import era redusă cu cantităţile reprezentând achiziţiile de gaze naturale noi din producţia internă.
Actele administrative anterioare ordinului atacat erau în deplină concordanţă cu drepturile producătorilor şi furnizorilor de gaze naturale acordate prin Legea petrolului şi Legea gazelor şi cu principiul accesului nediscriminatoriu la resursele de gaze naturale, consacrat de art. 100 alin. (5) din Legea gazelor.
Prevederile ordinului nr. 10213 din 25 mai 2006, care sunt în prezent în vigoare, aduc atingere drepturilor conferite SC P. SA, atât prin acordul petrolier, cât şi prin Legea petrolului.
Este vorba despre dreptul de dispoziţie al SC P. SA asupra producţiei proprii de gaze naturale.
În mod nelegal, ordinul contestat restrânge sfera acestor drepturi, impunând, deşi legislaţia aplicabilă nu prevede ca SC P. SA să pună la dispoziţia pieţei interne întreaga producţie proprie de gaze naturale.
Prevederile ordinului contestat aduc atingere şi principiilor constituţionale privind natura economiei naţionale ca fiind o economie de piaţă, privind libertatea comerţului şi accesul liber al persoanei la o activitate economică.
Reclamanta mai susţine că prin actul administrativ a cărui anulare o solicită au fost modificate situaţii juridice consacrate printr-un act normativ cu valoare superioară.
Pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, susţinând că oportunitatea emiterii ordinului rezidă în necesitatea asigurării caracterului nedicriminatoriu în stabilirea şi alocarea lunară a cotelor procentuale cantitative de gaze naturale, aferente amestecului de gaze naturale din producţia internă - producţie curentă şi gaze noi - şi din import, cu implicaţii asupra derulării contractelor de achiziţie şi de furnizare către consumatori a gazelor naturale, principiu consacrat în art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea gazelor nr. 351/2004, modificată şi completată.
Prevederile ordinului conform cărora titularii de acorduri petroliere au obligaţia de a disponibiliza întreaga producţie de gaze naturale pentru asigurarea componentelor din producţia internă în structura amestecului de gaze naturale, nu reprezintă altceva decât o aplicare, o detaliere a dispoziţiilor art. 100 alin. (5) din Legea gazelor.
Prin ordinul a cărui anulare se solicită nu s-a împiedicat formarea liberă a preţurilor, pe baza cererii şi a ofertei, ca rezultat al mecanismelor concurenţiale, astfel cum stipulează art. 100 alin. (1) lit. a) din Legea gazelor, ci s-a urmărit respectarea de către toţi consumatorii de gaze naturale a regulilor privind obligativitatea consumului de gaze naturale în amestec.
Pârâtul Ministerul Economiei şi Comerţului a solicitat prin întâmpinare respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
S-a arătat că prin actul administrativ contestat nu s-a fixat un preţ prin care reclamanta să fie obligată să vândă gaze din producţia proprie.
Potrivit art. 100 pct. 5 şi 6 din Legea nr. 351/2004, până la liberalizarea totală a pieţei interne de gaze naturale, pentru acoperirea necesarului de gaze naturale, toţi consumatorii au dreptul de a fi alimentaţi cu gaze naturale în aceeaşi structură intern/import a surselor, iar pentru piaţa reglementată asigurarea, în această structură, se realizează de către furnizorii licenţiaţi, aceştia având acces nediscriminatoriu la resursele interne de gaze.
Până la liberalizarea completă a pieţei şi realizarea convergenţei preţului producţiei interne cu preţul gazelor naturale din import, ar fi inechitabil ca unii consumatori să obţină avantaje de pe urma poziţiei pe care o au, în sensul înregistrării de consum de gaze naturale numai din producţia internă.
O astfel de poziţie ar aduce un avantaj în piaţă pentru produsele realizate de către unităţile SC P. SA, pe piaţa îngrăşămintelor chimice şi piaţa rafinării ţiţeiului.
La 13 noiembrie 2006, reclamanta şi-a completat acţiunea, invocând drept motiv de nelegalitate a actului atacat şi neobţinerea avizului conform al Consiliului Concurenţei, potrivit art. 26 lit. i) din Legea concurenţei.
Prin sentinţa civilă nr. 668 din 02 martie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 8073/2/2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că adresa din 01 august 2006 reprezintă un act administrativ, întrucât emiterea acesteia a produs efecte juridice.
S-a mai reţinut că au fost respectate dispoziţiile art. 100 alin. (5) din Legea nr. 351/2004, iar obiectul de reglementare al ordinului nu vizează instituirea unor forme de control al preţurilor la gazele naturale, ci respectarea de către toţi consumatorii de gaze naturale a regulilor privind obligativitatea consumului de gaze naturale în amestec.
Nu a fost reţinută susţinerea reclamantei conform căreia, prin adoptarea ordinului, s-au încălcat principiile libertăţii comerţului şi al accesului liber al persoanei la o activitate economică, întrucât exercitarea acestor drepturi constituţionale este garantată numai în condiţiile respectării dispoziţiilor legale.
Prin instituirea obligativităţii titularilor de acorduri petroliere de a disponibiliza întreaga producţie de gaze naturale pentru asigurarea componentelor din producţia internă în structura gazelor naturale nu a fost împiedicată în niciun fel formarea liberă a preţurilor, pe baza cererii şi a ofertei, în acest sens s-a considerat că nu era necesar avizul conform prealabil din partea Consiliului Concurenţei.
Nu a fost reţinută nici susţinerea potrivit căreia, emiterea ordinului, s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 52/2003, având în vedere că la solicitarea pârâtei Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale, prin adresa din 2005, reclamanta şi-a desemnat un candidat pentru poziţia de membru în Consiliul Consultativ al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale, iar în şedinţa din 16 mai 2006 proiectul actului normativ a fost dezbătut şi în prezenţa unui reprezentant al societăţilor de producţie şi înmagazinarea gazelor naturale.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ.
Motivele de nelegalitate a sentinţei:
A. Contrar celor reţinute de prima instanţă, ordinul contestat lezează drepturile recurentei izvorând din acordul petrolier şi din Legea petrolului.
Instanţa de fond a făcut o interpretare eronată şi superficială a prevederilor legale aplicabile.
Dispoziţiile art. 100 alin. (5) din Legea gazelor nu stabilesc în sarcina furnizorilor licenţiaţi obligaţia de a disponibiliza întreaga producţie de gaze naturale pe piaţa internă.
Instituirea unor astfel de obligaţii printr-un act administrativ emis în aplicarea unor dispoziţii legale care nu fac referire la aceste sarcini, este de natură să atragă nulitatea actului, dată fiind depăşirea cadrului normativ legal în baza căruia a fost emis.
Prin cerinţele suplimentare impuse de ordin în sarcina titularului de acord petrolier sunt încălcate şi alte dispoziţii legale care prevedeau anumite drepturi ale acestuia, cum ar fi prevederile art. 47 lit. e), art. 31 alin. (2) din Legea petrolului.
B. Recurenta a demonstrat faptul că ordinul contestat încalcă principiile constituţionale privind libertatea comerţului şi al accesului liber al persoanei la o activitate economică.
Această susţinere motivată a recurentei a fost înlăturată de prima instanţă, care a folosit un singur argument, la nivel pur teoretic, determinat de regula potrivit căreia exercitarea oricăror drepturi este garantată numai în condiţiile respectării normelor legale în vigoare.
În virtutea raţionamentului instanţei de fond, cererea recurentei ar fi trebuit admisă, având în vedere că ordinul contestat a fost emis cu nesocotirea dispoziţiilor legale la care însăşi instanţa face trimitere (Legea petrolului, Legea gazelor), iar executarea drepturilor garantate de Constituţie este restrânsă printr-un act administrativ nelegal.
Chiar şi în ipoteza în care pe piaţă există anumite restrângeri ale drepturilor producătorilor de gaze naturale datorate faptului că piaţa internă nu este liberalizată complet, nu se poate justifica stabilirea, pentru SC P. SA, a obligaţiei de a pune la dispoziţia pieţei interne întreaga cantitate de gaze naturale din producţia internă şi a obligaţiei de a importa, la un preţ mult mai mare, gaze naturale pentru consumul propriu.
C. Obţinerea avizului conform al Consiliului Concurenţei era obligatorie pentru emiterea ordinului contestat.
Argumentul invocat de instanţa de fond potrivit căruia obţinerea avizului prealabil al Consiliului Concurenţei nu era necesară întrucât prin instituirea obligaţiei de disponibilizare la intern a întregii producţii de gaze naturale, nu a afectat negativ formare liberă a preţurilor pe baza cererii şi a ofertei; este nerealist şi în contradicţie cu dispoziţiile legale în materie.
Legea concurenţei stabileşte pentru acele acte normative care pot avea impact asupra concurenţei pe piaţă obligativitatea obţinerii avizului prealabil al Consiliului Concurenţei în faza de proiect a acestora.
D. Procedura reglementată de Legea nr. 5272003 nu a fost respectată cu ocazia emiterii ordinului.
În mod nelegal, instanţa de fond a reţinut apărarea intimatelor, potrivit căreia proiectul ordinului ar fi fost dezbătut într-o şedinţă la care ar fi participat un reprezentant al recurentei.
Este nerelevant că SC P. SA a propus ca un reprezentant al său să facă parte din componenţa Consiliului, atâta timp cât acest reprezentant al său nu a fost numit, în cele din urmă, în compunerea Consiliului.
Intimata-pârâtă Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimata consideră că, faţă de obiectul de reglementare al actului normativ atacat, nu se poate reţine că recurentei i s-ar îngrădi dreptul de a dispune liber de producţie de gaze naturale, inclusiv de furnizarea acesteia la export, context în care susţinerea potrivit căreia „ordinul modifică situaţii juridice consacrate printr-un act normativ cu valoare superioară - Constituţia - şi Legea” este în mod neechivoc lipsită de orice suport legal.
Oportunitatea şi temeinicia iniţierii demersului legislativ materializat în emiterea ordinului în cauză rezidă, cu pregnanţă, din aplicarea dispoziţiilor art. 100 alin. (5) din Legea gazelor.
Până la liberalizarea completă a pieţei interne a gazelor naturale şi realizarea convergenţei preţului producţiei interne cu preţul gazelor naturale din import, pentru asigurarea accesului nediscriminatoriu al tuturor consumatorilor la sursele de gaze naturale din producţia internă, furnizarea gazelor naturale la consumator se realizează în amestec, constituit din cantităţi de gaze naturale din producţie internă curentă/înmagazinare, de gaze noi şi de gaze din import curent/înmagazinare.
Potrivit prevederilor art. 47 lit. e) din Legea petrolului nr. 238/2004, titularul acordului petrolier are dreptul de a dispune de cantităţile de gaze naturale ce-i revin, conform clauzelor acordului petrolier, inclusiv să le exporte, iar aceste dispoziţii nu sunt în contradicţie cu cele ale art. 100 alin. (5) din Legea gazelor.
Cel de-al doilea motiv de recurs nu poate fi luat în considerare, întrucât nu s-a adus atingere principiului constituţional privind libertatea economică.
Accesul liber al persoanelor la o activitate economică este garantat, potrivit art. 45 din Constituţie, „în condiţiile legii” respectiv ale Legii gazelor şi ale Legii petrolului.
Nu se poate reţine faptul că „ordinul” limitează exerciţiul drepturilor oferite subscrisei prin actele normative în vigoare, deoarece obligaţia de livrare a gazelor naturale în amestec, instituită prin ordinul atacat, incumbă tuturor furnizorilor licenţiaţi, între care şi recurenta, care nu poate beneficia de un regim preferenţial, derogatoriu, în considerarea calităţii acestuia de producător semnificativ de gaze naturale la nivel naţional.
Motivul de recurs privind, „lipsa avizului conform prealabil al Consiliului Concurenţei” este nefondat, iar invocarea acestuia de către recurentă este confuză.
Art. 26 lit. f) din Legea concurenţei nr. 21/1996 stabileşte în sarcina Consiliului Concurenţei atribuţia de a emite avize conform pentru proiectele de acte normative care pot avea impact anticoncurenţial.
Obiectul de reglementare al actului normativ a cărei anulare se solicită nu vizează instituirea unor forme de control al preţurilor la gaze naturale, ci constă în valorificarea cantităţilor de gaze naturale pe piaţa internă şi în luarea unor măsuri pentru întărirea disciplinei în sector, aspect care rezultă fără echivoc şi din titlul actului normativ.
Până la liberalizarea completă a pieţei şi la realizarea convergenţei preţului producţiei interne cu preţul gazelor din import, ar fi inechitabil ca unii consumatori să obţină avantaje de pe urma poziţiei pe care o deţin, în sensul înregistrării de consum de gaze naturale exclusiv din producţia internă.
Consiliul Concurenţei şi-a exprimat punctul de vedere, prin adresa din 04 august 2006, remisă Ministerului Economiei şi Comerţului, în care se concluzionează că exceptarea sucursalelor SC P. SA de la aplicarea mecanismului de dozaj al consumului de gaze naturale ar fi de natură să asigure acestora un avantaj neconcurenţial pe piaţă.
Cu privire la ultimul motiv de recurs, referitor la, „încălcarea procedurii reglementată de Legea nr. 52/2003”, intimata arată că informarea în prealabil cu privire la problemele de interes public care urmează să fie dezbătute de autorităţile administraţiei publice s-a realizat în cadrul Consiliului Consultativ al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale.
Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea gazelor (astfel cum era în vigoare la acea dată), Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale este asistat de un consiliu consultativ format din 11 membri numiţi prin decizie a Primului Ministru.
Având în vedere această prevedere legală, rezultă că primul ministru este singurul îndrituit să decidă asupra componenţei Consiliului, în baza propunerilor primite din partea organismelor prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. a)-k) din Legea gazelor.
Din componenţa Consiliului Consultativ al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale face parte şi un reprezentant al societăţilor de producţie şi înmagazinare a gazelor naturale, care a participat la toate şedinţele Consiliului.
Intimatul-pârât Ministerul Economiei şi Finanţelor, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apărările fiind identice cu cele expuse de intimata Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale.
La termenul de judecată din 20 septembrie 2007, recurenta-reclamantă a solicitat instanţei supreme să trimită Curţii Europene de Justiţie o întrebare preliminară, în temeiul art. 234 din T.C.E.
Cererea a fost respinsă la 08 noiembrie 2007, motivarea soluţiei fiind cuprinsă în încheiere.
Recursul este nefondat.
A. În ceea ce priveşte susţinerea că ordinul contestat lezează drepturile recurentei izvorând din acordul petrolier şi din Legea petrolului.
Potrivit art. 100 alin. (5) din Legea gazelor nr. 351/2004, „pentru acoperirea necesarului de gaze naturale, toţi consumatorii au dreptul de a fi alimentaţi cu gaze naturale în aceeaşi structură intern/import a surselor. Pentru piaţa reglementată, asigurarea, în această structură, a cantităţilor de gaze naturale se realizează de către furnizorii licenţiaţi, aceştia având acces nediscriminatoriu la sursele interne de gaze naturale”.
Scopul Legii gazelor este, din perspectiva dispoziţiilor art. 100 alin. (5), asigurarea cadrului legal pentru ca toţi furnizorii licenţiaţi să beneficieze de un tratament nediscriminatoriu cu privire la accesul la sursele interne de gaze naturale.
Totodată, toţi consumatorii au dreptul să fie alimentaţi cu gaze naturale în aceeaşi structură intern/import a surselor.
Potrivit art. 2 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 238/2004 Legea petrolului, acordul petrolier este actul juridic încheiat, potrivit prevederilor prezentei legi între autoritatea competentă şi una sau mai multe persoane juridice române ori străine în vederea efectuării de operaţiuni petroliere şi a concesiunii bunurilor necesare realizării acestora.
Acordul petrolier este un contract de concesiune şi se referă la producţie.
Ordinul atacat priveşte comercializarea gazelor naturale. Este vorba de o operaţiune comercială.
Obiectul de reglementare al Legii petrolului şi acordul petrolier este diferit de obiectul de reglementare al Legii gazelor naturale şi al ordinului nr. 102136 din 25 mai 2006.
Din acest motiv, ordinul atacat nu contravine prevederilor art. 47 alin. (1) lit. e) din Legea petrolului.
B. Cu privire la încălcarea principiilor constituţionale privind libertatea comerţului şi al accesului liber al persoanei la o activitate economică.
Principiile libertăţii comerţului şi accesului liber al persoanei la o activitate economică nu pot fi exercitate astfel încât să încalce principiul egalităţii în drepturi şi principiul nediscriminării.
Recurenta, motivându-şi recursul, recurge la principiile constituţionale prevăzute de art. 45 şi 135 din Constituţie rupte din contextul întregului ansamblu constituţional al drepturilor şi libertăţilor.
Limitarea exerciţiului drepturilor este permisă şi prevăzută de Constituţia României şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Mai mult decât atât, accesul liber al persoanei la o activitate economică este permisă numai în condiţiile legii.
Obligaţia de livrare a gazelor naturale în amestec revine tuturor furnizorilor, inclusiv recurentei.
Recurenta nu poate pretinde un regim preferenţial.
De asemenea, nu se poate face abstracţie de interesul general, în acest context, limitarea exerciţiului drepturilor recurentei este permisă de Constituţie şi de lege.
C. Cu privire la obligativitatea emiterii avizului conform prealabil al Consiliului Concurenţei.
Prin adresa din 04 august 2006, Consiliul Concurenţei a arătat că exceptarea sucursalelor SC P. SA de la aplicarea mecanismului de dozaj al consumului de gaze naturale ar fi de natură să asigure acestora un avantaj neconcurenţial pe piaţă.
Ordinul atacat nu vizează constituirea unor forme de control al preţurilor la gazele naturale.
Ordinul atacat se preocupă de valorificarea cantităţilor de gaze naturale pe piaţa internă, piaţă ce nu era liberalizată în întregime la data emiterii actului.
În consecinţă, în speţă, nu sunt îndeplinite prevederile Legii concurenţei nr. 21/1996, nefiind necesară emiterea avizului conform prealabil.
D. În ceea ce priveşte nerespectarea procedurii reglementate de Legea nr. 52/2003
Conform art. 12 alin. (1) din Legea gazelor, cum era în vigoare la data emiterii ordinului atacat, Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale este asistat de un consiliu consultativ format din 11 membri numiţi prin decizie a Primului Ministru.
Aşadar, decizia de numire era luată de Primul Ministru, în baza propunerilor făcute şi de societăţile de producţie şi de înmagazinare a gazelor naturale, de societăţile de distribuţie a gazelor naturale.
În componenţa Consiliului Consultativ nu era obligatorie reprezentarea recurentei, ci doar a unui reprezentant al societăţilor de producţie şi înmagazinare a gazelor naturale.
Reprezentarea a fost realizată, astfel încât critica este neîntemeiată.
Cu privire la motivul de recurs de ordine publică referitor la incompatibilitatea ordinului atacat cu prevederile T.C.E.
Prin încheierea de şedinţă din 08 noiembrie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat irevocabil asupra problemei necesităţii trimiterii unei întrebări preliminare Curţii de Justiţie de la Luxemburg în temeiul art. 234 T.C.E.
Pronunţarea în sensul respingerii cererii de sesizare a C.J.C.E., s-a întemeiat pe jurisprudenţa Curţii de Justiţie care este izvor de drept.
Este firesc însă ca instanţa naţională, chiar şi în ipoteza în care a hotărât în sensul respingerii cererii întemeiată pe dispoziţiile art. 234 T.C.E. să se preocupe de compatibilitatea legii interne cu legislaţia comunitară.
Legea gazelor, precum şi legislaţia secundară au fost emise ca urmare a prevederilor Directivei nr. 2003/55/CE a Parlamentului European şi Consiliului privind normele comune pentru piaţa internă în sectorul gazelor naturale.
Directiva nr. 2003/55/CE s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 47 alin. (2), art. 55 şi art. 95 T.C.E.
Art. 47 alin. (2) T.C.E. se referă la libera circulaţie a serviciilor, la restricţiile permise sau justificate ale liberei circulaţii a serviciilor.
Aceste dispoziţii nu au legătură cu prevederile invocate de recurentă – art. 28-30 T.C.E. referitoare la libera circulaţie a bunurilor.
Obiectivele Directivei nr. 2003/55/CE şi implicit a legislaţiei interne sunt: creşterea eficienţei, reducerea preţurilor, îmbunătăţirea calităţii serviciilor, creşterea competitivităţii, asigurarea unui mediu concurenţial echitabil, reducerea riscului dominaţiei pieţei şi cel al unui comportament acaparator, asigurarea de tarife de transport şi distribuţie nediscriminatorii (art. 2).
Recurenta operează pe piaţă în postura serviciului public şi are obligaţia să respecte prevederile comune referitoare la transportul, distribuţia, furnizarea şi depozitarea gazelor naturale.
Potrivit art. 15 din Directiva nr. 2003/55/CE, sunt necesare mecanisme de echilibrare nediscriminatorii care să reflecte costurile, iar autorităţile de reglementare trebuie să joace un rol activ pentru a asigura că tarifele de echilibrare nu sunt discriminatorii.
Faţă de acestea se constată că invocarea de către recurentă a dispoziţiilor art. 28 -30 T.C.E. sunt străine şi nu duc la dezlegarea pricinii.
Este greşită raportarea legislaţiei interne analizate la dispoziţiile art. 28-30 T.C.E., motivul de recurs urmând a fi respins.
Se va constata însă compatibilitatea actului atacat cu prevederile art. 47 alin. (2) T.C.E.
Faţă de considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC P. SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 668 din 02 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 481/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 484/2008. Contencios → |
|---|
