ICCJ. Decizia nr. 486/2008. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 486/2008
Dosar nr. 8167/325/2007
Şedinţa publică de la 8 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
În acţiunea formulată în Dosarul nr. 8167/325/2007 înregistrat pe rolul Judecătoriei Timişoara, având ca obiect plângerea contravenţională formulată de reclamanta SC E.M. SRL Timişoara împotriva procesului-verbal emis de pârâta Primăria Timişoara - Direcţia Fiscală a municipiului Timişoara, reclamanta a invocat excepţia de nelegalitate a prevederilor pct. 951 din Normele metodologice de aplicare a C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 1861/2006 pentru modificarea H.G. nr. 44/2004.
În motivarea excepţiei, reclamanta a arătat că a achiziţionat un autoturism în sistem leasing, fiind, conform contractului de leasing, doar un utilizator al bunului, calitatea de deţinător al acestuia, folosită de art. 264 alin. (4) din Legea nr. 571/2003, revine dealerului, care rămâne proprietarul bunului pe toată perioada contractului.
A susţinut că obligaţia de depunere a declaraţiei de impunere pentru persoanele care au calitatea de utilizator al unui mijloc de transport în temeiul unui contract de leasing financiar, instituită prin pct. 951 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 1861/2006 de modificare şi completare a H.G. nr. 44/2004, contravine intenţiei legiuitorului, exprimată prin actul normativ cu forţă juridică superioară, respectiv Legea nr. 571/2003, care prevedea că locatorul este cel care datorează impozitul pe mijlocul de transport şi care, trebuie prin urmare să depună şi declaraţia de impunere.
Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 297 din 20 noiembrie 2007, a respins ca nefondată excepţia de nelegalitate invocată de reclamantă.
Instanţa a reţinut că soluţia se impune, întrucât prin pct. 951 din Normele metodologice de aplicare a C. fisc., nu s-a adus nicio modificare prevederilor art. 261 alin. (3) C. fisc., care instituia obligaţia plăţii impozitului pe mijloacele de transport ce fac obiectul contractelor de leasing în sarcina locatarului, ci s-au concretizat numai dispoziţiile textului legal menţionat, ceea ce nu este neconstituţional, având în vedere că hotărârile de guvern se emit pentru punerea în aplicare a legii.
Împotriva susmenţionatei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC E.M. SRL Timişoara, invocând motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine că instanţa de fond nu a observat că normele metodologice atacate au modificat legea, creând obligaţii imposibil de executat în sarcina locatarului bunului (deţinătorului). Nu au fost avute în vedere situaţiile în care o persoană devine plătitoare de taxe pentru un bun pe care nu îl deţine în proprietate sau a cărui folosinţă nu o are încă, livrarea maşinii făcându-se întotdeauna ulterior datei încheierii contractului de leasing.
Referitor la structura considerentelor sentinţei, recurenta afirmă că instanţa s-a preocupat în mod nejustificat de examinarea procedurii de elaborare şi adoptare a actului normativ atacat, deşi ea nu îl contestase din această perspectivă.
În fine, recurenta mai impută Curţii de apel ignorarea împrejurării că obligaţia depunerii declaraţiei fiscale şi a procesului-verbal de predare-primire a autoturismului a fost stabilită prin ordin al ministrului, care este nelegal, întrucât autoturismele sunt adesea livrate cu depăşirea termenului de 30 de zile şi, din această cauză, declaraţia nu poate fi completată, nefiind cunoscute datele de identificare ale maşinii.
În recurs au formulat întâmpinări ambii intimaţi, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Au arătat, în esenţă, că prin pct. 951 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004 au fost concretizate, puse în practică dispoziţiile art. 261 alin. (3) C. fisc., cu respectarea principiului constituţional prevăzut de art. 108 alin. (2), potrivit căruia hotărârile de guvern se adoptă pentru organizarea executării legilor.
În plus, intimata Primăria Timişoara - Direcţia Fiscală a municipiului Timişoara a mai relevat şi faptul că recurenta şi-a asumat obligaţia depunerii declaraţiei de impunere în termen de 30 de zile de la data încheierii contractului de leasing, prin chiar acest contract.
Examinând sentinţa prin prisma motivelor de recurs reţinute, a apărărilor cuprinse în întâmpinări, precum şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Excepţia de nelegalitate soluţionată de curtea de apel potrivit procedurii prescrise de art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, modificată şi completată, vizează prevederea cuprinsă la pct. 951 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004, modificate şi completate prin H.G. nr. 1861/2006, care avea următorul conţinut:
„În cazul mijloacelor de transport care fac obiectul unui contract de leasing financiar încheiat până la data de 31 decembrie 2006, locatarul, după cum contribuabilul este persoană fizică sau persoană juridică, are obligaţia depunerii unei declaraţii fiscale la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale pe a cărei rază teritorială îşi are domiciliul/sediul/punctul de lucru, până la data 31 ianuarie 2007, însoţită de o copie a contractului de leasing. Pentru contractele de leasing încheiate după data de întâi ianuarie 2007, locatarul are obligaţia depunerii unei declaraţii fiscale la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale competente, însoţită de o copie a contractului de leasing, în termen de 30 de zile de la data încheierii contractului de leasing”.
Prevederea citată a fost adoptată pentru organizarea executării art. 261 alin. (3) C. fisc., care are următorul cuprins:
„În cazul unui mijloc de transport care face obiectul unui contract de leasing financiar, pe întreaga durată a acestuia, impozitul pe mijlocul de transport se datorează de locatar”.
Din simpla lectură a celor două texte se observă justeţea concluziei primei instanţe, în sensul că textul criticat pe calea excepţiei de nelegalitate a fost adoptat cu respectarea principiului constituţional al ierarhiei actelor normative.
Nu are niciun suport afirmaţia recurentei referitoare la modificarea C. fisc. printr-un act normativ de rang inferior, hotărâre a Guvernului. Pct. 951 din Normele metodologice, anterior citat, a fost adoptat cu respectarea art. 108 alin. (2) din Constituţie, asigurând cadrul concret, efectiv, pentru punerea în aplicare a dispoziţiei referitoare la plata impozitului de către locatar. Nu textul atacat de recurent pe calea excepţiei de nelegalitate stabileşte în sarcina locatarului obligaţia plăţii impozitului pe întreaga durată a contractului de leasing financiar, ci chiar textul legii pe care se fundamentează.
Cât priveşte situaţiile concrete invocate de recurentă, ce pot apărea în practică, legate de momentul în care utilizatorului bunului i se livrează efectiv autoturismul, acestea nu pot avea vreo înrâurire asupra legalităţii actului administrativ examinat. Eventualele litigii ce ar putea fi generate de interpretarea şi aplicarea sintagmei legale „pe întreaga durată” a contractului de leasing financiar exced limitelor învestirii instanţei de contencios administrativ.
Într-un motiv distinct, recurenta critică modul în care Curtea de apel şi-a structurat considerentele, sugerând că, de fapt, instanţa s-a preocupat a dezlega chestiuni care nu erau în dispută, şi anume legalitatea procedurii de adoptare a hotărârii de guvern prin care au fost aprobate normele metodologice.
Acest motiv este străin de hotărârea examinată.
Considerentele sentinţei sunt redactate cu respectarea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., răspunzând clar şi convingător la motivele care, în opinia reclamantei, ar demonstra nelegalitatea actului administrativ.
Ultimul motiv de recurs nu constituie de fapt o veritabilă critică la adresa soluţiei recurate pentru că nu are legătură cu obiectul excepţiei de nelegalitate. Recurenta pretinde că ar mai exista un alt act administrativ nelegal, un ordin al Ministrului Administraţiei şi Internelor care ar fi instituit obligaţia depunerii, pe lângă declaraţia fiscală şi a procesului-verbal de predare-primire a autoturismului.
În realitate, recurenta este nemulţumită de adresa comună a Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Ministerului Finanţelor Publice, înregistrată la acest din urmă minister în 15 ianuarie 2007.
Examinând încheierea din data de 20 septembrie 2007 a Judecătoriei Timişoara, Înalta Curte constată că instanţa de fond a sesizat instanţa de contencios administrativ după procedura prescrisă de art. 4 din Legea nr. 554/2004, numai în ceea ce priveşte pct. 951 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003. Aşa fiind, şi acest motiv de recurs este străin de hotărârea Curţii de apel, vizând aspecte cu care această instanţă nu a fost învestită.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, şi art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC E.M. SRL Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 297 din 20 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 485/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 487/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi.... → |
|---|
