ICCJ. Decizia nr. 544/2008. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 544/2008
Dosar nr. 172/64/2007
Şedinţa publică de la 13 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 04 septembrie 2007 la Curtea de Apel Braşov, SC S.F. SA a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 71/F din 11 iunie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 172/64/2007, solicitând casarea sentinţei atacate, întrucât aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. În rejudecare s-a cerut anularea deciziei nr. 280 din 14 decembrie 2006 emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor Bucureşti, anularea deciziei de impunere din 31 ianuarie 2005 a D.G.F.P. Covasna, anularea raportului de inspecţie fiscală din 31 ianuarie 2005, întocmit de D.G.F.P. Covasna, precum şi obligarea D.G.F.P. Covasna la restituirea sumei de 783.358 RON achitată de recurentă potrivit deciziei de impunere din 31 ianuarie 2005.
În motivarea recursului, petenta a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că cele cinci societăţi comerciale intermediare, care au cumpărat de la SC S.F. SA, şi-au vândut către SC V. SA şi SC C.E. SA marfa respectivă şi au fost înfiinţate în scopul evitării plăţii impozitelor datorate de reclamantă şi eludării dispoziţiilor din legea fiscală.
Acesta întrucât C.C.C. nu era asociat la niciuna din aceste 5 societăţi, faptul că cele 5 societăţi intermediare aveau sediul pe platforma industrială a SC S.F. SA nu înseamnă eludarea legii fiscale, iar faptul că marfa vândută celor 5 societăţi intermediare de către recurentă, a fost facturată de administratorul acestor 5 societăţi, C.G., la un preţ mai mare altor societăţi nu poate fi imputat recurentei.
Se mai precizează împrejurarea că şi dacă marfa a fost ridicată direct din depozitele recurentei de către beneficiarii finali, fără a mai fi în custodia celor 5 societăţi administrate de C.G. se datorează faptului că ridicarea mărfii s-a produs la câteva zile de la vinderea acestor stocuri.
S-a menţionat că numitul C.G. (administrator la 5 societăţii intermediare) nu este pe lista acţionarilor recurentei, iar faptul că el este şi acţionar la una din societăţile beneficiare – SC C.E. SA, nu înseamnă că el este în legătură cu asociatul majoritar de la beneficiarii finali – C.C.C.
A susţinut recurenta că nu a evitat să plătească sau să diminueze plata impozitului pe profit pentru stocul de marfă înstrăinat câtă vreme acesta a fost vândut la o valoare cu 15% mai mare decât valoarea cu care acesta (stocul de marfă) era înscris în contabilitate, iar pentru profitul aferent a virat în termen impozitul aferent.
S-a susţinut de recurentă că în mod greşit recurentei i s-au impus obligaţii de plată, constând în recalculare a impozitului pe profit şi majorări de întârziere pentru transferurile de mărfuri între recurentă şi cele 5 societăţi la care C.G. figurează ca asociat majoritar şi administrator, cu retransmiterea ulterioară a mărfurilor către alte 2 societăţi, la care C.C.C. este acţionar majoritar.
S-a mai precizat de recurentă că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că în Dosarul nr. 157/F/CA/2005 Curtea de Apel Braşov s-a pronunţat asupra întregii activităţii a reclamantei, în sensul că petitul 2 din acţiune a fost respins, iar recurenta nu a atacat acest aspect ulterior. Aceasta întrucât acest petit face obiectul cercetării de faţă, Curtea de Apel Braşov limitându-se la anularea suspendării contestaţiei ce urma a fi soluţionată de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor
Din actele cauzei Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că prin sentinţa nr. 71 din 11 iunie 2007, Curtea de Apel Braşov (Dosar nr. 172/64/2007) a respins acţiunea formulată şi precizată de reclamanta SC S.F. SA în contradictoriu cu pârâţii A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor Bucureşti, D.G.F.P. Covasna, D.G.F.P. Covasna (Activitatea de Control Fiscal), având ca obiect anularea deciziei nr. 280 din 14 decembrie 2006, anularea deciziei de impunere din 31 ianuarie 2005, anularea raportului de inspecţie fiscală din 31 ianuarie 2005 şi obligarea pârâtei 2 la restituirea sumei de 783.358 RON achitată de reclamantă în baza deciziei de impunere suscitată.
Instanţa de fond a reţinut că la 02 noiembrie 2004, în urma unui control efectuat de reclamantă, organul de inspecţie fiscală a încheiat procesul-verbal de control din 02 noiembrie 2004. Acest proces-verbal a fost contestat de reclamantă prin decizia nr. 5 din 17 februarie 2005 dispunându-se de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul A.N.A.F. Bucureşti, desfiinţarea măsurilor din procesul-verbal de control.
La 24 ianuarie 2005, inspectorii de la Activitatea de Control Fiscal Covasna, au încheiat un nou raport de inspecţie fiscală (organul de control conformându-se deciziei nr. 5 din 17 februarie 2005), în baza căruia s-a emis decizia de impunere din 31 ianuarie 2005. Şi această decizie de impunere a fost contestată în termen legal de reclamantă, iar Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor Bucureşti a emis decizia nr. 50 din 15 martie 2005 privind contestaţia formulată, dispunându-se suspendarea soluţionării contestaţiei până la pronunţarea unei soluţii în ce priveşte latura penală.
Decizia nr. 50 din 15 martie 2005, a A.N.A.F. – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a fost contestată de reclamantă la Curtea de Apel Braşov, pronunţându-se sentinţa nr. 126/F din 18 octombrie 2006 prin care s-a admis cererea reclamantei, obligându-se Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor să soluţioneze contestaţia formulată de reclamantă pe fond, împotriva deciziei de impunere din 31 ianuarie 2004. Prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2997 din 20 septembrie 2006 s-a respins recursul împotriva acestei sentinţe.
Aşa fiind A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor Bucureşti, a soluţionat contestaţia reclamantei pe fond, pronunţând decizia nr. 280 din 14 decembrie 2006 prin care s-a respins contestaţia formulată de reclamantă.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat acţiune în contencios administrativ ce formează obiectul cauzei de faţă.
Reclamanta a susţinut prin acţiunea formulată, că în mod greşit pârâtele au reţinut cu titlu de obligaţii fiscale în sarcina sa, prin actele fiscale contestate, suma de 783.358 RON.
Din analiza probelor dosarului, instanţa de fond a reţinut că structura capitatului social al fiecărei societăţii (cele 5 societăţi intermediare) este compusă din 95% părţi sociale deţinute de C.G. şi 5% părţi sociale deţinute de M.C.
Sediul declarat al acestor societăţi este identic cu cel al societăţii reclamante, iar spaţiile deţinute de ele au la bază contractele de închiriere cu societatea reclamantă SC S.F. SA.
Instanţa de fond a mai reţinut că „în general activitatea celor 5 societăţi comerciale intermediare constă în efectuarea tranzacţiilor încheiate cu reclamanta, fapt ce conduce la ideea că aceste societăţii au fost înfiinţate în scopul evitării plăţii impozitelor datorate de reclamantă şi eludării dispoziţiilor din legislaţia fiscală”.
S-a mai menţionat că „din verificarea actelor dosarului cu privire la bunurile din patrimoniul celor 5 societăţi rezultă că ele nu au efectiv bunuri în patrimoniu, ci doar capitalul de 200 RON”, că C.C.C. deţine 98,88% din acţiuni (din compararea structurii capitalului social al reclamantei SC S.F. SA cu structura capitalului social al celor 5 societăţii comerciale).
De asemenea, a mai reţinut instanţa că la SC V. SA beneficiar fiind al bunurilor vândute de reclamantă domnul C.C.C. deţine 69,98% din acţiuni, iar SC C.E. SA 48,64%. Instanţa a mai constatat că doar la SC C.E. SA era administrator C.G., iar la reclamantă administratorul a fost numit acţionarul majoritar C.C.C.
Instanţa de fond, din analiza actelor cauzei a concluzionat că transferurile de bunuri şi de bani s-au realizat prin cele 5 societăţi comerciale intermediare încălcându-se prevederile O.G. nr. 24/2001, privind impunerea microintreprinderilor şi au condus astfel la diminuarea plăţii obligaţiilor fiscale datorate de reclamantă către stat.
Astfel, „în esenţă (s-a reţinut prin hotărârea atacată), prin aceste tranzacţii s-a realizat efectiv transferul unor active între societăţile patronate de C.C.C. prin înregistrarea de către cumpărători a cheltuielilor deductibile fiscal privind achiziţionarea activelor, iar sumele respective nu se regăsesc în contabilitatea vânzătorului ca venituri impozabile, evitând astfel plata impozitelor aferente”.
De asemenea, s-a mai concluzionat în sensul că modul formal în care s-a evidenţiat operaţiunile de către societăţile intermediare au avut ca scop sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale, impozit pe profit, TVA datorate de vânzător (reclamanta), iar prin faptul că beneficiarii finali au dedus cheltuielile aferente acestor operaţiuni şi TVA facturat exclude caracterul intermediar al operaţiunilor celor 5 societăţi comerciale.
Mai mult, din actele de dosar, instanţa a reţinut că, în fapt, livrarea de către reclamantă a bunurilor s-a făcut către beneficiarii finali SC V. SA şi SC C.E. SA.
Aşa fiind, instanţa de fond a reţinut că în condiţiile art. 27 din Legea nr. 414/2002 că actele administrative atacate sunt legale, recalcularea datoriei fiscale a reclamantei fiind legală.
Cât priveşte suma reţinută în sarcina reclamantei, prin actul de control cu titlu de TVA, instanţa a reţinut că s-a realizat în condiţiile art. 32 din Legea nr. 345/2002.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constantă că recursul declarat în cauză este neîntemeiat şi va fi respins conform art. 312 C. proc. civ.
Motivele de recurs formulate de reclamantă se rezumă la emiterea unor susţineri, ce nu se verifică prin actele cauzei, astfel că opinia petentei că nu a efectuat operaţiuni care să aibă ca scop evitarea şi diminuarea plăţii impozitelor, fiind infirmată de acte, va fi respinsă.
Aşa cum corect a evidenţiat instanţa de fond în hotărârea atacată actele administrative atacate emise în urma unui control riguros, au stabilit că de fapt sunt îndeplinite condiţiile aplicării dispoziţiilor art. 27 lit. a), b), c) şi 27 alin. (2) din Legea nr. 414/2002. În mod neîntemeiat recurenta se postează în situaţia unei instanţe de judecată, susţinând că instanţa de judecată a făcut „raţionamente greşite” fiind suficient şi necesar ca acesta să se rezume să prezinte elemente de fapt, sprijinite pe probe în concret, care ar putea contura greşeala instanţei de fond. De altfel, este de constatat că susţinerea recurentei nu se constituie în motive de recurs conform art. 304 C. proc. civ.
Un astfel de exemplu definitoriu pentru recursul formulat se găseşte în recurs, unde se precizează expres că: „instanţa a reţinut că cele cinci societăţi nu deţin niciun bun în patrimoniu astfel încât datoriile acestora către bugetul general consolidat nu pot fi recuperate”. Această constatare corectă recurentul o combate în sensul că: „nu înţelege unde ar exista interesul acţionarului majoritar la transmiterea prin intermediari a unor mărfuri din patrimoniul unei societăţi la care deţine majoritatea capitalului social către o altă societate la care este acţionar majoritar, câtă vreme nici finanţele nu au contestat faptul că stocul respectiv de marfă se putea vinde la un preţ mai mic”.
Se omite esenţa tranzacţiilor efectuate de reclamantă. S-au efectuat tranzacţii, prin care, s-a realizat efectiv transferul unor acţiuni între societăţile patronate de C.C.C. (deci tocmai datorită poziţiei sale acţionariale) prin înregistrarea de către cumpărători a cheltuielilor deductibile fiscal privind achiziţionarea acţiunilor, iar sumele respective nu se regăsesc în contabilitatea vânzătorului ca venituri impozabile evitându-se astfel plata impozitelor aferente.
Susţinerile reclamantei că hotărârea atacată conţine motive contradictorii nu este întemeiată astfel încât se constată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică recursul declarat urmând a fi respins conform art. 312 C. proc. civ.
De precizat că în mod corect instanţa de fond a analizat fiecare petit al cererii reclamantei în cauza de faţă, în fond după casare, astfel încât hotărârea este justă şi sub acest aspect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC S.F. SA Sfântu Gheorghe împotriva sentinţei civile nr. 71/F din 11 iunie 2007 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 543/2008. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 545/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
