ICCJ. Decizia nr. 546/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 546/2008
Dosar nr. 1914/2/2007
Şedinţa publică de la 14 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 17 martie 2006, reclamantul D.C. a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României, solicitând instanţei să dispună anularea obligarea pârâtului să îi soluţioneze cererea referitoare la anularea poziţiei din lista anexă a hotărârii Consiliului de Miniştri nr. 693/1960 prin care a fost completat Decretul nr. 92/1950 pentru naţionalizarea unor imobile.
Tribunalului Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 2990 din 14 iunie 2006, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în considerarea rangului central al autorităţii publice pârâte.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1859 din 27 iunie 2007, a respins ca tardiv formulată acţiunea reclamantului D.C., reţinând că cererea a fost introdusă cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004.
Împotriva sentinţei civile nr. 1859 din 27 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs, în termen, reclamantul D.C.
Înalta Curte constată că recursul a fost exercitat cu nerespectarea prevederilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs”, cererea de recurs nefiind motivată nici până în prezent.
Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant s-a rezumat la o simplă şi formală declarare a recursului împotriva sentinţei civile pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, fără a expune niciun motiv de recurs şi nicio cauză de natură a-l împiedica să-şi motiveze cererea.
Având în vedere intervalul de timp scurs între data declarării recursului (17 septembrie 2007) şi termenul de judecată fixat (14 februarie 2008) şi întrucât, în cauză, nu s-au ivit motive de ordine publică care să fie puse în discuţia părţilor din oficiu, conform art. 306 C. proc. civ., instanţa are obligaţia de a constata nulitatea recursului.
Curtea este datoare să observe cererea de amânare depusă de recurentul-reclamant, pe care însă o va respinge întrucât acordarea unui nou termen de judecată nu poate fi de natură să acopere nulitatea recursului, în condiţiile în care, aşa cum s-a reţinut mai sus, recurentul a avut suficient timp la dispoziţie pentru a-şi motiva cererea de recurs.
Aşa fiind, Curtea apreciază că, în raport cu atitudinea pasivă pe care recurentul-reclamant a manifestat-o în perioada 17 septembrie 2007-14 februarie 2008, prin nemotivarea recursului şi neîndeplinirea, astfel, a obligaţiilor procesuale ce îi reveneau, D.C., prin cererea de amânare, urmăreşte tergiversarea judecăţii.
În condiţiile în care procedura de citare a fost îndeplinită legal pentru termenul de judecată fixat, iar intimatul-pârât a solicitat judecarea cauzei în lipsă, astfel cum permit dispoziţiile art. 242 alin. (2) C. proc. civ., amânarea judecării cauzei la cererea recurentului-reclamant nu poate fi justificată pe considerente ce vizează exclusiv posibilitatea acordată recurentului de a-şi exercita dreptul la apărare, care, în condiţiile nulităţii de cererii de recurs, ar fi lipsit de conţinut şi finalitate şi de natură a încărca rolul instanţei cu consecinţa încălcării principiului bunei administrări a justiţiei.
În acelaşi sens, Curtea reţine că dispoziţiile art. 156 C. proc. civ. prevăd facultatea instanţei de a amâna judecarea cauzei, iar nu o obligaţie în acest sens, câtă vreme instanţa are obligaţia, iar nu facultatea, de a constata nulitatea recursului.
Curtea reţine că drepturile procesuale, cum este în cauză dreptul la apărare a cărui încălcare poate fi invocată de recurentul-reclamant, se exercită în strânsă corelaţie cu îndeplinirea obligaţiilor procesuale.
În raport de cele mai sus reţinute şi întrucât, în cauză, nu s-au ivit motive de ordine publică în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Curtea va face aplicarea dispoziţiilor art. 306 alin. (1) teza I C. proc. civ., potrivit cărora „recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal”.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de D.C. împotriva sentinţei civile nr. 1859 din 27 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 545/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 549/2008. Contencios. Anulare acte... → |
|---|
