ICCJ. Decizia nr. 556/2008. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 556/2008
Dosar nr. 6570/1/2007
Şedinţa publică de la 14 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de recurs, înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 10 iulie 2007 şi la Consiliul Superior al Magistraturii la data de 12 iulie 2007, recurentele P.E., G.M., S.M.B. şi P.M.Z. - judecători la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, au declarat recurs, în termen legal, împotriva hotărârii nr. 477 din 26 iunie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Cererea de recurs înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a format obiectul dosarului nr. 6570/1/2007, iar cererea de recurs înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii a fost înaintată secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Instanţei Supreme, formând obiectul Dosarului nr. 6778/1/2007.
Prin încheierea pronunţată la data de 13 decembrie 2007 în Dosarul nr. 6570/1/2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, constatând îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 164 alin. (1) C. proc. civ., a dispus conexarea la acest dosar a cauzei ce face obiectul Dosarului nr. 6778/1/2007.
Prin cererea de recurs, recurentele au solicitat anularea hotărârii nr. 477 din 26 iunie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii pentru următoarele motive de nelegalitate în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
Recurentele arată că beneficiază de cumulul pensiei de serviciu cu indemnizaţia corespunzătoare funcţiei de judecător în temeiul dispoziţiilor art. 64 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în forma iniţială, publicată în M.Of. nr. 576/29.06.2004, şi art. 94 din Legea nr. 19/2000.
Prin hotărârea recurată, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în mod nelegal, a hotărât „eliberarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor care au obţinut decizii de pensionare şi care au procedat la punerea în plată a acestora, continuându-şi activitatea, fără a opera o reîncadrare în funcţie, cumulând astfel drepturile de pensie cu indemnizaţia pentru activitatea desfăşurată”.
Recurentele arată că hotărârea recurată:
- aduce atingere drepturilor câştigate potrivit reglementărilor în vigoare la momentul când au dobândit beneficiul cumulului pensiei de serviciu cu indemnizaţia de judecător;
- retroactivează întrucât se aplică unor raporturi juridice derulate anterior adoptării ei;
- are caracter discriminatoriu, întrucât dispune eliberarea din funcţie numai în privinţa magistraţilor beneficiari ai pensiei de serviciu puse în plată care au fost menţinuţi în funcţie conform dispoziţiilor art. 64 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 (forma iniţială), iar nu şi în privinţa magistraţilor pensionaţi pentru limită de vârstă şi reîncadraţi conform dispoziţiilor alin. (2) al aceluiaşi articol.
Hotărârea recurată este nelegală şi datorită faptului că introduce un nou caz de eliberare din funcţie a magistraţilor, care se adaugă celor prevăzute de dispoziţiile art. 65 din Legea nr. 303/2004, republicată în M.Of. nr. 826/13.09.2005.
În probaţiune, recurentele au depus copii ale carnetelor de muncă.
Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus copia hotărârii nr. 477 din 26 iunie 2007 şi documentele întocmite de compartimentele de specialitate din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, care au stat la baza adoptării hotărârii, şi anume: nota Direcţiei resurse umane şi organizare şi punctul de vedere din 02 martie 2007 emis de Direcţia legislaţie, documentare şi contencios.
Analizând cauza, în raport cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ. şi prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Curtea constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
I. Hotărârea nr. 477 din 26 iunie 2007 a fost adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în temeiul dispoziţiilor art. 35 lit. f) din Legea nr. 317/2004, republicată.
Potrivit art. 35 din Legea nr. 317/2004, republicată:
„Art. 35 - Plenul Consiliului Superior al Magistraturii are următoarele atribuţii referitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor:
a) propune Preşedintelui României numirea în funcţie şi eliberarea din funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari;
b) numeşte judecătorii stagiari şi procurorii stagiari, pe baza rezultatelor obţinute la examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii;
c) dispune promovarea judecătorilor şi a procurorilor;
d) eliberează din funcţie judecătorii stagiari şi procurorii stagiari;
e) propune Preşedintelui României conferirea de distincţii pentru judecători şi procurori, în condiţiile legii;
f) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege sau regulament.”
Aşa cum rezultă din chiar debutul hotărârii recurate, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a procedat la adoptarea actului respectiv având în vedere „propunerile de soluţionare a unor situaţii întâlnite în practică în legătură cu pensionarea judecătorilor şi procurorilor”, propuneri prezentate în nota Direcţiei resurse umane şi organizare.
Prin hotărârea nr. 477 din 26 iunie 2007, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât „eliberarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor care au obţinut decizii de pensionare şi care au procedat la punerea în plată a acestora, continuându-şi activitatea, fără a opera o reîncadrare în funcţie, cumulând astfel drepturile de pensie cu indemnizaţia pentru activitatea desfăşurată”.
Este necontestat faptul că eliberarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor se circumscrie noţiunii de „carieră”, fiind actul care încheie evoluţia profesională a magistratului. Eliberarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor este reglementată în Capitolul VII – „Suspendarea din funcţie şi încetarea funcţiei de judecător şi procuror” din Legea nr. 303/2004, republicată.
În privinţa eliberării din funcţie a judecătorilor şi procurorilor, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii exercită atribuţiile prevăzute de dispoziţiile mai sus citate ale art. 35 lit. a) şi d) din Legea nr. 317/2004, republicată, şi anume:
- propune Preşedintelui României numirea în funcţie şi eliberarea din funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari [lit. a)];
- eliberează din funcţie judecătorii stagiari şi procurorii stagiari [lit. d)].
Exercitarea atribuţiilor prevăzute de art. 35 lit. a) şi d) din Legea nr. 317/2004, republicată, se realizează prin adoptarea de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a unor hotărâri referitoare la situaţii individuale, identificate în concret, prin care se propune ori se dispune, după caz, eliberarea din funcţie a unuia sau mai multor judecători sau procurori.
În cauză, însă, se constată că hotărârea nr. 477 din 26 iunie 2007 se aplică unui număr nedeterminat de persoane, întrucât reglementează cu caracter de principiu, conform chiar susţinerilor orale ale reprezentantei intimatului, în privinţa eliberării din funcţie a judecătorilor şi procurorilor care se încadrează într-o anumită ipoteză juridică (cumul al pensiei pentru limită de vârstă cu indemnizaţia).
Aşa fiind, în raport de obiectul pe care îl reglementează, hotărârea în discuţie este un act administrativ cu caracter normativ, cunoscut fiind faptul că, potrivit clasificării actelor administrative, acestea se împart în funcţie de întinderea efectelor juridice şi sfera destinatarilor, în acte cu caracter individual, care produc efecte faţă de o persoană sau un grup de persoane dinainte stabilite, şi acte cu caracter normativ, care produc efecte erga omnes.
Consiliul Superior al Magistraturii poate adopta astfel de hotărâri cu caracter normativ numai în situaţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată, şi anume:
- Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor;
- Regulamentul de organizare şi funcţionare a C.S.M.;
- Regulamentul privind procedura alegerii membrilor C.S.M.;
- Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti;
- alte regulamente şi hotărâri prevăzute în Legea nr. 303/2004, republicată, şi în Legea nr. 304/2004, republicată.
per a contrario, în materia eliberării din funcţie a judecătorilor şi procurorilor Plenul Consiliului Superior al Magistraturii adoptă acte administrative cu caracter individual.
Sub acest aspect, Curtea constată că, deşi în privinţa eliberării din funcţie a judecătorilor şi procurorilor, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii are doar atribuţia de a face propuneri în acest sens Preşedintelui României, prin hotărârea recurată a statuat, de principiu, cu caracter normativ în această materie, adoptând un act cu caracter normativ care nu se regăseşte între cele enumerate de art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată.
În acest sens, Curtea are în vedere şi jurisprudenţa secţiei în privinţa naturii juridice a hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, (Controlul de legalitate al hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii, Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007, pag. 8-9).
De altfel, împrejurarea că hotărârea nr. 477 din 26 iulie 2007 este un veritabil act administrativ cu caracter normativ aplicabil unui număr nedeterminat de subiecte de drept calificate rezultă şi din faptul că a fost atacată în mod separat şi de alţi magistraţi, care, însă, nu se încadrau în sfera persoanelor cărora li se adresează hotărârea, motiv pentru care instanţa nu a analizat în fond legalitatea actului (ex: decizia nr. 4539 din 23 noiembrie 2007 şi decizia nr. 607 din 15 februarie 2008).
Având în vedere natura juridică, de act cu caracter normativ, a hotărârii nr. 477 din 26 iunie 2007, Curtea constată că recurentele au un interes legitim privat, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cu care interesul legitim privat este definit ca: „posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat”. Întrucât actul atacat se aplică unui număr nedeterminat de subiecte de drept care se înscriu în ipoteza juridică a reglementării, este evident interesul recurentelor în promovarea acţiunii în anulare şi este justificat de o posibilă atingere adusă drepturilor lor subiective viitoare în considerarea situaţiei în care se află: cumul al pensiei cu indemnizaţia.
Faţă de cele mai sus reţinute, Curtea constată că prin adoptarea hotărârii nr. 477 din 26 iunie 2007, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a emis un act cu depăşirea limitelor competenţei ce îi revine potrivit legii.
Dovadă în acest sens este şi faptul că, în mod eronat, au fost invocate dispoziţiile citate mai sus ale art. 35 lit. f) din Legea nr. 317/2004, republicată, ca temei de drept pentru adoptarea hotărârii nr. 477 din 26 iunie 2007. Aceasta în condiţiile în care nici Legea nr. 303/2004, nici Legea nr. 317/2004 şi nici regulamentele cu caracter normativ emise în aplicarea acestor legi nu îi stabilesc vreo competenţă în emiterea unor reglementări cu caracter de principiu în materia eliberării din funcţie a judecătorilor şi procurorilor.
Or, atât doctrina, cât şi jurisprudenţa sunt unanime în aprecierea că actul emis de o autoritate publică cu încălcarea competenţei ce îi revine este lovit de nulitate absolută.
II. Independent de cele reţinute mai sus, demn de semnalat este faptul că în hotărârea recurată, deşi se face o analiză a textelor şi dispoziţiilor legale care reglementează, în timp, eliberarea din funcţie a magistraţilor, precum şi posibilitatea cumulului între pensie şi indemnizaţie, nu se face nicio distincţie între magistraţii pensionaţi pentru limită de vârstă în temeiul Legii nr. 303/2004 în forma iniţială şi magistraţii pensionaţi pentru limită de vârstă după modificările aduse prin Legea nr. 247/2005, pe de o parte.
Pe de altă parte, se face confuzie între ipoteza prevăzută de art. 64 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 (forma iniţială), care reglementează menţinerea în funcţie a magistraţilor pensionaţi pentru limită de vârstă, şi ipoteza reglementată de alin. (2) al aceluiaşi articol, care reglementează reîncadrarea magistraţilor pensionaţi anterior.
Cu alte cuvinte, nu se face nicio distincţie între continuarea activităţii de magistrat şi reluarea acestei activităţi prin reîncadrarea în funcţie.
Conform principiului de drept tempus regit actum, legalitatea celor două operaţiuni (pensionarea şi menţinerea în funcţie) referitoare la carierea recurentelor se verifică în raport cu dispoziţiile incidente în perioada respectivă, şi anume: martie-iulie 2005, aşa cum rezultă din menţiunile înscrise în carnetele de muncă ale persoanelor respective.
În această privinţă, Curtea constată că, în mod legal, în temeiul art. 81 din Legea nr. 303/2004, în forma iniţială, în vigoare în perioada în discuţie, recurentele au fost propuse pentru pensie de serviciu, pentru ca, în temeiul dispoziţiilor art. 64 alin. (1) din aceeaşi lege, să fie menţinute în funcţie după împlinirea vârstei de pensionare.
Sub acest aspect, este întemeiată critica recurentelor în sensul că prin hotărârea recurată se creează o discriminare între categoria magistraţilor pensionaţi şi menţinuţi în funcţie conform art. 64 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în forma iniţială, în privinţa cărora prin hotărârea recurată s-a hotărât eliberarea din funcţie, şi categoria magistraţilor pensionaţi şi reîncadraţi în funcţie conform alin. (2) din aceeaşi lege.
Totodată, Curtea constată că, în privinţa problemei în discuţie, art. 94 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 19/2000 a permis şi permite pensionarilor pentru limită de vârstă să cumuleze pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective. În consecinţă, cumulul de care pensionarii pentru limită de vârstă beneficiază în raport cu dispoziţiile în vigoare la momentul obţinerii, presupune în mod necesar recunoaşterea pentru viitor a drepturilor legal câştigate.
Curtea mai reţine că, în mod nelegal, cu încălcarea principiului tempus regit actum, a principiului neretroactivităţii legii civile şi a principiului drepturilor câştigate, soluţia adoptată prin hotărârea nr. 477 din 26 iunie 2007 este fundamentată exclusiv pe dispoziţii legale ulterioare (Legea nr. 303/2004, republicată) normelor arătate mai sus, aplicabile raporturilor juridice născute în perioada martie-iulie 2005.
În raport de cele mai sus reţinute, în temeiul art. 312 alin. (1) teza II C. proc. civ., Curtea va admite recursul şi va anula hotărârea nr. 477 din 26 iunie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de P.E., G.M., S.M.B. şi P.M.Z. împotriva hotărârii nr. 477 din 26 iunie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Anulează hotărârea nr. 477 din 26 iunie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 555/2008. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 559/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi.... → |
|---|
