ICCJ. Decizia nr. 657/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.657/2008
Dosar nr. 4300/30/2007
Şedinţa publică din 20 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul M.I. a solicitat, în contradictoriu cu C.J.P.T. anularea Hotărârii nr. 10195 din 11 mai 2007 emisă de pârâtă prin care i-a fost respinsă cererea adresată acesteia pe motiv că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 189/2000, ale HG nr. 127/2002 şi ale precizărilor C.N.P.A.S. nr. 3423/2002.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că părinţii săi au fost strămutaţi în urma Tratatului de la Craiova, încheiat în anul 1940, iar el s-a născut la data de 7 februarie 1943 în localitatea Ovidiu, raionul Medgidia, după strămutarea părinţilor săi.
Prin sentinţa civilă nr. 240 din 3 octombrie 2007, Curtea de Apel Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului M.I., a anulat Hotărârea nr. 10195 din 11 mai 2007 emisă de C.J.P.T. şi a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să acorde reclamantului drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, modificată.
Pentru a hotărî astfel, Instanţa de Fond a reţinut că prin Hotărârea nr. 10195/2007, pârâta C.J.P.T. a respins cererea reclamantului, întemeiată pe dispoziţiile OG nr. 105/1999 aprobată şi completată prin Legea nr. 189/2000, cu motivarea că nu s-a tăcut dovada persecuţiilor etnice, reclamantul născându-se în timpul refugiului părinţilor săi, nefiind născut la data strămutării.
În baza probelor administrate în cauză Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a apreciat că legiuitorul a urmărit prin dispoziţiile legale menţionate mai sus, ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate asupra lor, din motive etnice, acesta fiind şi cazul copiilor născuţi în refugiu, care au suportat condiţiile grele de viaţă ce au decurs din situaţia de refugiaţi a părinţilor.
A concluzionat Instanţa de Fond că reclamantul a tăcut dovada că s-a născut în timpul perioadei de strămutare a părinţilor săi din localitatea de domiciliu situată în Bulgaria, în localitatea Amara, jud. Ialomiţa şi apoi în localitatea Ovidiu, jud. Constanţa, astfel încât este îndreptăţit să beneficieze de drepturile prevăzute de OG 105/1999, aprobată prin Legea 189/2000.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta C.J.P.T., criticând-o pentru nelegalitate, arătând că Instanţa de Fond a interpretat în mod greşit dispoziţiile legale şi probatoriul administrat în cauză. Se susţine, în esenţă, că reclamantul, la momentul strămutării părinţilor lui, septembrie 1940, nici nu era conceput, iar conform dispoziţiilor art. 654 C. civ. coroborate cu cele ale C. familiei pot beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000 copiii născuţi în timpul strămutării sau concepuţi în acea perioadă şi născuţi după strămutare, într-un interval de 300 de zile de la data strămutării.
Recursul este nefondat.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face distincţie între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Aşadar, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, şi copiii născuţi în perioada refugiului, aceştia împărtăşind aceeaşi situaţie cu cea a părinţilor refugiaţi, al căror statut l-au dobândit.
În cauză, este necontestat şi rezultă din dovezile administrate că reclamantul s-a născut la data de 7 februarie 1943, în localitatea Ovidiu, judeţul Constanţa, după ce, în anul 1940, în urma Tratatului de la Craiova, părinţii săi fuseseră strămutaţi din localitatea de domiciliu, comuna Egibei, aflată în judeţul Caliacra, Bulgaria.
Fiind născut în perioada refugiului părinţilor săi, intimatul - reclamant a împărtăşit situaţia părinţilor refugiaţi, suportând consecinţele morale şi materiale ale refugiului care, începând cu data naşterii sale, s-au răsfrânt şi asupra sa, situaţie faţă de care, în mod corect a procedat Instanţa de Fond obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 şi, în consecinţă, să-i acorde acestuia drepturile ce i se cuvin.
Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta C.J.P.T., împotriva sentinţei civile nr. 240 din 3 octombrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 februarie 2008.
Irevocabilă.
← ICCJ. Decizia nr. 654/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 659/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|