ICCJ. Decizia nr. 231/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 231/2009
Dosar nr. 635/57/2008
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Alba Iulia, prin sentinţa nr. 300 din 19 decembrie 2007 a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul I.A. şi a anulat Decizia nr. 300 din 19 decembrie 2007, publicată în M. Of. nr. 884/21 decembrie 2007, emisă de pârâtul Primul Ministru al Guvernului României.
Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârât.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin Decizia nr. 300 din 19 decembrie 2007, emisă de Primul Ministru al Guvernului României, reclamantul în calitate de prefect al judeţului Sibiu, anterior numit prin HG nr. 35 din 7 ianuarie 2005, a fost trecut în funcţia publică de inspector guvernamental. S-a arătat că întrucât prefectul ca şi inspectorul guvernamental fac parte din categoria înalţilor funcţionari publici, potrivit art. 12 lit. c) şi f) din Legea nr. 188/1999, este fără echivoc că în conformitate cu prevederile art. 19 (alin. (1) lit. a)) din acelaşi act normativ, modificarea raportului de serviciu, pentru prefect, se realizează de către Guvern şi nu de Primul Ministru.
Instanţa de fond a mai reţinut, ca un argument suplimentar în sprijinul celor arătate, că prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local, astfel că fiind numit de Guvern, este firesc ca şi modificarea raportului său de serviciu să fie dispusă tot de Guvern. Numai în situaţia în care ar fi avut calitatea de inspector, modificarea raportului de serviciu s-ar fi putut realiza prin dispoziţia Primului Ministru.
În fine, s-a mai învederat că din perspectiva dispoziţiilor legale incidente, Decizia emisă nu conţine considerentele pentru care a intervenit modificarea raportului de serviciu al reclamantului şi numirea lui într-o altă funcţie, respectiv nu au fost arătate motivele ce impun aplicarea principiului mobilităţii înaltului funcţionar public, actul fiind nemotivat din punct de vedere al argumentării în fapt a măsurii dispuse, astfel că Decizia atacată încalcă principiul stabilităţii ce caracterizează exercitarea funcţiei publice, consacrat de art. 3 lit. f) din Legea nr. 188/1999, funcţionarul public necunoscând practic motivele pentru care au intervenit modificări în raportul său de serviciu.
În cauză a formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtului Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, respinsă în principiu de instanţă prin încheierea din data de 21 mai 2008, pe motiv că se atacă Decizia Primului Ministru şi nu o hotărâre de guvern.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs pârâtul Primul Ministru al României, solicitând, ca o consecinţă a admiterii acestuia, casarea în tot a sentinţei atacate şi în fond respingerea acţiunii reclamantului ca netemeinică şi nelegală şi drept urmare, menţinerea Deciziei nr. 300 din 19 decembrie 2007.
Prin motivele de recurs dezvoltate, recurentul - pârât a arătat, în esenţă, că argumentele prezentate de instanţa de fond, în sensul admiterii acţiunii şi al anulării Deciziei nr. 300 din 19 decembrie 2007, nu pot fi reţinute întrucât în luarea acestei decizii instanţa de fond nu a făcut referire la prevederile HG nr. 341/2007 decât în contextul nemotivării în fapt a măsurii dispuse, ignorând faptul că instituind mobilitatea funcţionarilor publici şi în particular, a înalţilor funcţionari, legiuitorul a reglementat şi creat o nouă pârghie la îndemâna factorului de decizie administrativă pentru eficientizarea actului administrativ.
S-a mai arătat că mobilitatea funcţionarilor publici este reglementată de Legea cadru nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici ca o formă de modificare a raporturilor lor de serviciu (art. 87 din lege), aspect reluat şi de HG nr. 341/2007 (art. 2 alin. (3)).
Făcând ample referi la instituţia mobilităţii, raportat la prevederile art. 33 alin. (1) din HG nr. 341/2007 şi ale art. 12 şi art. 19 din Legea nr. 188/1999, recurentul a arătat că în această materie s-a instituit o nouă regulă privind modificarea raporturilor de serviciu ale înalţilor funcţionari publici, care se adaugă normelor de la art. 12 şi art. 19 din Legea nr. 188/1999, în sensul că organul competent a dispune mobilitatea o au Guvernul sau Primul Ministru iar reperul faţă de care se stabileşte această competenţă este funcţia pe care va trece înaltul funcţionar public şi nu cea pe care o ocupă la momentul dispunerii mobilităţii. Se apreciază, astfel, că este aplicabil în cauză art. 33 alin. (1) lit. d), din HG nr. 341/2007, în sensul că Primul Ministru este competent a dispune prin decizie, mobilitatea pentru funcţiile de inspector guvernamental, care sunt tot înalte funcţii publici.
S-a mai susţinut de către recurent că de fapt acţiunea reclamantului intimat este inadmisibilă întrucât în M. Of. al României nr. 289 din 14 aprilie 2008 a fost publicată Decizia nr. 77 din 10 aprilie2008 privind încetarea, prin demisie, a raportului de serviciu al domnului A.I., inspector guvernamental, astfel că efectele juridice ale actului administrativ prin care a fost numit în funcţia publică din care a şi fost mutat se sting ca urmare a demisiei.
În fine, recurentul a mai apreciat că greşit a reţinut instanţa de fond că Decizia nr. 300/2007 nu este motivată întrucât nu ar fi fost indicate motivele pentru care a intervenit modificarea raportului de serviciu, ignorând astfel referirile la textele de lege cuprinse în preambulul Deciziei, conform dispoziţiilor Legii nr. 24/2000, după cum a criticat sentinţa instanţei de fond şi în ceea ce priveşte respingerea cererii de intervenţie formulată de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, care, de altfel a şi fost iniţiatorul Deciziei nr. 300 din 19 decembrie 2007.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte, examinând sentinţa în raport de prevederile legale incidente, de probele administrate şi sub toate aspectele potrivit art. 3041 C. proc. civ., apreciază că nu subzistă în cauză motivele de modificare invocate, circumscrise prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi nici alte motive de casare, în considerarea celor în continuare arătate.
După cum necontestat a rezultat din actele dosarului, reclamantul-intimat I.A. a fost numit prefect al judeţului Sibiu, prin HG nr. 35 din 7 ianuarie 2005, iar prin Decizia nr. 300 din 19 decembrie 2007, emisă de Primul Ministru, s-a dispus trecerea sa din funcţia publică de prefect în funcţia publică de inspector guvernamental.
În preambulul Deciziei nr. 300/2007, atacată în cauză, sunt indicate ca temei legal al măsurii dispuse prevederile cuprinse în HG nr. 341/2007,privind intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici,managementul carierei şi mobilitatea înalţilor funcţionari publici, ca şi cele ale art. 19 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, republicată.
Potrivit art. 123 din Constituţia României, prefectul este numit de Guvern şi este reprezentantul Guvernului pe plan local, iar în conformitate cu Legea nr. 340/2004, privind prefectul şi instituţia prefectului, acesta face parte din categoria înalţilor funcţionari publici (art. 10).
În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a apreciat nelegalitatea deciziei atacate în raport de prevederile art. 19 alin. (1) lit. a), cu referire la art. 12 lit. c) din Legea nr. 188/1999, republicată, întrucât, date fiind efectele produse, respectiv trecerea din funcţia de prefect în cea de inspector guvernamental, prin Decizia nr. 300 emisă de Primul Ministru s-a realizat în mod evident o modificare a raportului de serviciu al reclamantului-intimat, în sensul textelor de lege sus-arătate.
Potrivit aceloraşi norme legale, modificarea raportului de serviciu, se face în condiţiile legii, de către Guvern, pentru funcţiile publice prevăzute în art. 12 lit. a), c) şi e), funcţia prefectului fiind cea prevăzută în art. 12 lit. c) din Legea nr. 188/1999, republicată.
Nu pot fi primite argumentele şi nici întreaga construcţie juridică prezentate de recurentul-pârât în legătură cu instituţia mobilităţii funcţionarului public, potrivit reglementării cuprinse în HG nr. 341/2007, ce acreditează ideea că în această situaţie este instituită o nouă regulă cu privire la modificarea raporturilor de serviciu, în sensul că Primul Ministru are competenţa de-a emite astfel de decizii, în considerarea funcţiei pe care trece înaltul funcţionar public, în cazul de faţă, aceea de inspector guvernamental, în condiţiile în care premiza de la care se porneşte în acest raţionament nu este corectă şi nu corespunde Legii nr. 188/1999, republicată şi nici prevederilor relevante din HG nr. 341/2007.
Raportul de serviciu care a fost modificat prin Decizia atacată a fost cel al unui prefect, întrucât la data emiterii Deciziei nr. 300/2007, reclamantul-intimat, exercita necontestat funcţia publică de prefect în care fusese legal numit printr-o hotărâre anterioară, emisă de Guvernul României. Este adevărat că potrivit legii, Primul - Ministru, prin decizie, are competenţa de a numi inspectorul guvernamental (art. 19 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, republicată), numai că în cazul de faţă, o astfel de decizie nu putea fi legal emisă decât în urma modificării sau după caz, a anulării Hotărârii de Guvern de numire în funcţia de prefect a reclamantului. Or, din perspectivă legală şi în virtutea principiului simetriei actelor juridice, orice modificare a hotărârii de Guvern de numire în funcţia de prefect nu putea fi făcută decât în baza unui act având aceeaşi formă şi aceeaşi forţă juridică.
Corect a reţinut aşadar instanţa de fond că modificarea raportului de serviciu al reclamantului putea fi dispusă numai de Guvernul României, şi nu prin simpla decizie a Primului Ministru.
De altfel, contrar celor susţinute prin motivele de recurs, şi în cuprinsul HG nr. 341/2007, în articolele ce reglementează mobilitatea înalţilor funcţionari publici, în articolul 33 alin. (1) lit. c), din secţiunea referitoare la „Dispoziţii specifice pentru realizarea mobilităţii" se prevede că mobilitatea pentru eficientizarea activităţii autorităţilor şi instituţiilor publice se dispune prin hotărâre a guvernului la solicitarea motivată a ministrului internelor şi reformei administrative, pentru funcţiile publice de prefect şi subprefect.
Nefondate sunt şi criticile vizând argumentele reţinute de prima instanţă în legătură cu lipsa din cuprinsul deciziei atacate a motivelor pentru care a intervenit modificarea raportului de serviciu şi numirea intimatului-reclamant într-o altă funcţie. Chiar în condiţiile în care modificarea operată s-a făcut în vederea realizării mobilităţii, Înalta Curte apreciază că era obligatoriu a se arăta care este scopul pentru care se realizează aceasta.
O astfel de motivare se impunea cu atât mai mult cu cât, atât potrivit art. 87 din Legea nr. 188/1999 cât şi potrivit art. 27 şi următoarele din HG nr. 341/2007, mobilitatea înalţilor funcţionari publici se realizează, fie pentru efiencizarea activităţii autorităţilor şi instituţiilor publice, fie în interes public, fie în interesul funcţionarului public.
Trimiterea generică din preambulul deciziei nr. 300/2007 la prevederile HG nr. 341/2007, nu răspunde evident cerinţei legale de motivare şi de indicare a scopului mobilităţii, devenind astfel incidente prevederile art. 28 alin. (1) din acelaşi act normativ, potrivit cu care, mobilitatea poate fi dispusă numai în condiţiile legii, sub sancţiunea nulităţii acestei măsuri.
De altfel şi în jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie s-a apreciat că o motivare insuficientă sau greşită echivalează cu lipsa motivării, ceea ce atrage nevalabilitatea actului.
În fine, nefondate sunt şi criticile recurentului vizând pretinsele efecte ale demisiei reclamantului intimat din funcţia de inspector guvernamental, în ceea ce priveşte admisibilitatea acţiunii sale, reţinând, pe de o parte, că această demisie a survenit la o dată ulterioară datei actului atacat, iar pe de alta, menţionându-se că legalitatea actului în discuţie se analizează raportat la momentul emiterii actului şi nu la împrejurări ulterioare acestei date.
Faţă de toate cele prezentate, urmează a fi respins ca nefondat recursul de faţă, în temeiul art. 312 C. proc. civ., şi în consecinţă pentru aceleaşi motive, se va respinge şi cererea de intervenţie accesorie în interesul recurentului, formulată în faza recursului de intervenientul Ministerul Administraţiei şi Internelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Primul Ministru al României împotriva sentinţei civile nr. 124/F/CA din 25 iunie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Respinge în fond cererea de intervenţie în interesul recurentului formulată de Ministerul Administraţiei şi Internelor, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 225/2009. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 233/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
