ICCJ. Decizia nr. 2668/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2668/2009
Dosar nr. 1620/33/2007
Şedinţa publică din 19 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată pe calea contenciosului administrativ înregistrată la data de 18 septembrie 2007 reclamantul C.G. a solicitat să se dispună anularea Hotărârii nr. 20183 din 27 august 2007 emisă de pârâtă cu consecinţa obligării acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că a fost refugiat din motive etnice, împreună cu familia sa din comuna Ciucea în localitatea Turda, judeţul Cluj iar pârâta C.J.P. Cluj a recunoscut fratelui său statutul de refugiat.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 298 din 10 martie 2008 a admis acţiunea formulată de C.G.
A anulat hotărârea C.J.P. Cluj nr. 20183 din 27 august 2007 şi a obligat această autoritate să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 15 noiembrie 1941 – 15 noiembrie 1944 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 începând cu data de 1 iulie 2005.
Pentru a hotărî astfel această instanţă a reţinut că declaraţiile autentificate ale martorilor T.G. şi P.C., precum şi actele de stare civilă ale reclamantului atestă cu caracter unitar împrejurarea că acesta din urmă împreună cu părinţii săi s-au refugiat în perioada noiembrie 1941 – noiembrie 1944, din comuna Ciucea în localitatea Turda, judeţul Cluj, ca urmare a persecuţiilor etnice iar în practica relativ recentă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat că declaraţiile martorilor date în condiţiile art. 4 din HG nr. 127/2002 constituit probe care fac dovada refugiului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C.J.P. Cluj criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
Recurenta a susţinut în esenţă că potrivit legii ar trebui să avem două surse de informaţie care să indice împreună aceleaşi date: data de plecare, localitatea de plecare, motivul plecării, localitatea de refugiu, data întoarcerii din refugiu iar instanţa de judecată nu a manifestat maximă diligenţă şi nu a administrat toate probele necesare pentru relevarea adevărului şi formarea unei intime convingeri.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 „Beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, după cum urmează:
a) a fost deportata în ghetouri si lagăre de concentrare din străinătate;
b) a fost privata de libertate în locuri de detenţie sau în lagăre de concentrare;
c) a fost strămutată în alta localitate decât cea de domiciliu;
d) a făcut parte din detaşamentele de munca forţată;
e) a fost supravieţuitoare a trenului morţii;
f) este soţul sau soţia persoanei asasinate sau executate din motive etnice, daca ulterior nu s-a recăsătorit."
„Dovedirea situaţiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege" (art. 61 din OG nr. 105/1999).
În cauză, declaraţiile autentificate ale martorilor T.G. şi P.C., precum şi actele de stare civilă ale reclamantului, atestă cu caracter unitar împrejurarea că acesta din urmă, împreună cupărinţii săi s-au refugiat în perioada noiembrie 1941 – noiembrie 1944, din comuna Ciucea în localitatea Turda, judeţul Cluj, ca urmare a persecuţiilor etnice.
Aceste declaraţii provin de la persoane care la rândul lor sunt beneficiare ale prevederilor Legii nr. 189/2000, fiindu-le recunoscută calitatea de refugiat prin hotărâri similare ale pârâtei iar această împrejurare a fost apreciată ca fiind suficientă în susţinerea şi dovedirea persecuţiilor etnice ale persoanelor pretins refugiate.
Pe de altă parte, practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este constantă, în sensul că declaraţiile martorilor date în condiţiile art. 4 din HG nr. 127/2002 constituie probe care fac dovada refugiului iar în ceea ce priveşte motivul schimbării domiciliului, situaţia de fapt trebuie apreciată în funcţie de realităţile istorice ale momentului fiind de notorietate presiunile etnice exercitate asupra populaţiei române de către trupele maghiare.
Astfel că până la înscrierea în fals, în ceea ce priveşte declaraţiile autentificate administrate în cauză, având în vedere şi dispoziţiile art. 61 din OG nr. 105/1999, ele constituie dovezi certe ale calităţii de persoană refugiată din motive etnice a reclamantului C.G.
În considerarea celor de mai sus, constatând şi faptul că fratelui reclamantului i s-a recunoscut calitatea de refugiat din motive de persecuţie etnică, pentru o soluţionare unitară a litigiilor instanţei judecătoreşti, se va respinge recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva sentinţei civile nr. 298 din 10 martie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2666/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2671/2009. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
