ICCJ. Decizia nr. 398/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 398/2009
Dosar nr. 1095/54/2008
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 30 martie 2007, reclamanţii M.A., B.S., B.C.I., B.Ş.D. şi N.C. au solicitat Judecătoriei Craiova, în contradictoriu cu intimaţii Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ Craiova (R.A.A.D.P.F.L.) şi SC B. SRL să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 17 august 2005, încheiat între cele două pârâte.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că prin contractul menţionat, cele două pârâte s-au obligat să vândă, respectiv să cumpere, imobilul cu destinaţie de spaţiu comercial, situat în municipiul Craiova, str. Th. Aman, imobil compus din construcţii şi terenul aferent în indiviziune.
Reclamanţii au arătat că imobilul a aparţinut Băncii C. SA Craiova, fiind preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950, autorii lor având calitatea de acţionari ai Băncii C. SA Craiova, astfel că ei, în calitate de moştenitori, au formulat în baza Legii nr. 10/2001, notificarea prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului (cererea lor făcând, în prezent, obiectul dosarului nr. 368/2004 al Tribunalului Dolj). Au solicitat să se constate că acest contract a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, iar printr-o precizare ulterioară, reclamanţii au invocat şi încălcarea dispoziţiilor art. 4 pct. 4 din Legea nr. 422 din 8 iulie 2001, în sensul nesocotirii cu ocazia încheierii contractului, a dreptului de preemţiune al Statului Român, spaţiul ce formează obiectul acestui contract aflându-se în imobilul denumit „C.A.", imobil ce este cuprins în lista monumentelor istorice situate în municipiul Craiova.
Judecătoria Craiova, prin sentinţa civilă nr. 14787 din 5 noiembrie 2007, faţă de prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) raportate la cele ale art. 158 şi art. 159 C. proc. civ., apreciind că întrucât pârâta SC B. SRL este societate comercială iar litigiul are ca obiect un spaţiu comercial şi nu este evaluabil în bani, a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu, şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia comercială.
Tribunalul Dolj, secţia comercială, înregistrând cauza sub nr. 5279/63/2008, prin încheierea de şedinţă de la 19 martie 2008, în raport de dispoziţiile Legii nr. 554/2004 a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea ei către Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Secţiei de contencios administrativ a Tribunalului Dolj sub nr. 6956/63/2008 această instanţă, prin sentinţa nr. 1144 din 22 aprilie 2008, declinându-şi la rândul ei competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, secţia civilă. Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competenţă a înaintat dosarul Curţii de Apel Craiova pentru soluţionarea conflictului ivit.
În considerentele sentinţei s-a reţinut faptul că pârâţii R.A.A.D.P.F.L. Craiova şi SC B. SRL Craiova, au încheiat contractul de vânzare-cumpărare, cu plata preţului în rate, din 17 august 2005, obiectul contractului constituindu-l spaţiul comercial situat în municipiul Craiova, str. Th. Aman, în suprafaţă de 129,25 mp din care utilă 99,42 mp, şi a terenului aferent în indiviziune, în suprafaţă de 25,17 mp, imobilul respectiv aparţinând domeniului privat al municipiului Craiova.
Faţă de apartenenţa bunului la domeniul privat al unităţii administrativ teritoriale, instanţa a considerat aplicabile dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, potrivit cărora dreptul de proprietate privată al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale asupra bunurilor din domeniul privat este supus regimului juridic de drept comun, dacă legea nu dispune altfel. Mai mult, a considerat instanţa, că o eventuală atribuire a competenţei de soluţionare a acestei cauze unei instanţe de contencios administrativ, nu ar fi justificată nici prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 554/2004, care, la obiectul acţiunii judiciare, arată faptul că instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile ce apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea şi încetarea contractului administrativ. Or, arată în motivarea ei instanţa Tribunalului Dolj, pentru a putea vorbi de un contract administrativ, în temeiul definiţiei legale date de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, este imperios necesar ca un astfel de contract să aibă ca obiect un bun ce aparţine domeniului public sau lucrări de interes public ori servicii publice, iar nu un bun aparţinând domeniului privat al unei autorităţi teritorial administrative.
Fiind învestită cu soluţionarea acestui conflict negativ de competenţă, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 35/CNC din 20 iunie 2008 l-a soluţionat stabilind competenţa în favoarea Judecătoriei Craiova.
Curtea de Apel a reţinut în argumentarea soluţiei sale, faptul că, în raport de natura privată a dreptului de proprietate asupra bunului ce face obiectul contractului a cărui nulitate s-a invocat, acest contract nu are natură administrativă, astfel încât litigiul nu poate fi soluţionat de instanţa de contencios administrativ. A mai arătat instanţa Curţii de Apel că această opinie este în acord şi cu dispoziţiile Legii nr. 550/2002, care stabileşte competenţa instanţelor de contencios numai asupra procedurii privind vânzarea spaţiilor comerciale proprietate privată a statului şi a celor de prestări de servicii, legiuitorul evitând să dea în competenţa instanţei de contencios administrativ şi contestarea actului final, contractul de vânzare-cumpărare, din cauza naturii civile a acestuia.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, reclamanţii M.A., B.S., B.C.I., B.Ş.D. şi N.C. au declarat recurs.
În motivarea recursului lor, reclamanţii au arătat că sentinţa atacată încalcă prevederile exprese ale art. 27 din Legea nr. 550/2002, privind vânzarea spaţiilor comerciale proprietate privată a statului şi a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea consiliilor judeţene sau a consiliilor locale, precum şi a celor din patrimoniul regiilor autonome de interes local, disociind în mod nejustificat actul juridic al vânzării spaţiului în litigiu, de „procedurile de vânzare", date de legiuitor prin dispoziţiile textului invocat, în competenţa de soluţionare a instanţei de contencios administrativ. Consideră că deşi în mod judicios instanţa ce a pronunţat regulatorul de competenţă atacat, a reţinut faptul că în speţă nu este vorba de un contract de natură administrativă, totuşi este dincolo de orice îndoială faptul că legiuitorul, prin dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 550/2002, a stabilit că instanţa competentă material să analizeze motivele de nulitate ale contractului atacat în cauza de faţă, este instanţa de contencios administrativ.
Intimata-pârâtă, faţă de motivele de nelegalitate invocate de recurenţii-reclamanţi în cererea de recurs, a depus întâmpinare susţinând în esenţă, că în mod temeinic Curtea de Apel Craiova a stabilit că instanţa competentă să judece prezentul litigiu este Judecătoria Craiova, dată fiind evidenţa faptului că actul a cărui nulitate a fost cerută să fie constatată, respectiv contractul de vânzare-cumpărare din 17 august 2005, are o natură civilă.
Examinând actele dosarului, Înalta Curte, constată că faţă de elementele concrete ale speţei şi în raport cu prevederile legale aplicabile acesteia, recursul este fondat, instanţa competentă să judece prezenta cauză fiind Tribunalul Dolj, secţia comercială, astfel cum a stabilit şi Judecătoria Craiova, secţia civilă, prin sentinţa nr. 14787 din 5 noiembrie 2007.
În mod corect instanţa Curţii de Apel Craiova a constatat că, în speţă, contractul atacat, în raport de natura privată a dreptului de proprietate asupra bunului ce face obiectul său, nu are natură administrativă, astfel încât litigiul nu poate fi soluţionat de instanţa de contencios administrativ.
Tot în mod corect a apreciat instanţa şi faptul că dispoziţiile Legii nr. 550/2002, privind vânzarea spaţiilor comerciale proprietate privată a statului şi a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea consiliilor judeţene sau a consiliilor locale, precum şi a celor din patrimoniul regiilor autonome de interes local nu sunt aplicabile speţei, competenţa specială a instanţei de contencios administrativ stabilită prin această lege fiind limitată în mod exclusiv la: contestarea raportului de evaluare şi stabilirea preţului de vânzare, refuzul de a încheia procesul-verbal sau încheierea nelegală şi netemeinică a procesului-verbal cuprinzând datele cu privire la desfăşurarea procedurii de vânzare şi preţul obţinut pentru spaţiul vândut, refuzul vânzătorului de a încheia contractul de vânzare-cumpărare sau orice alte litigii privind desfăşurarea procedurilor de vânzare a spaţiilor comerciale sau de prestări servicii, fără însă ca legiuitorul să includă în această enumerare şi contestarea însăşi a valabilităţii contractului încheiat.
Cu toate acestea, competenţa de soluţionare a prezentului litigiu a fost stabilită în mod greşit în favoarea Judecătoriei Craiova, secţia civilă.
Potrivit art. 7 C. com., sunt comercianţi aceia care fac fapte de comerţ, având comerţul ca o profesiune obişnuită, şi societăţile comerciale.
Este neîndoielnic faptul că, în cauză una dintre pârâte - SC B. SRL este o societate comercială, şi mai mult, obiectul litigiului este un imobil având destinaţia de spaţiu comercial.
Prin urmare, dispoziţiile art. 56 C. com. potrivit cărora, dacă actul este comercial pentru una din părţi, toţi contractanţii sunt supuşi, în ceea ce priveşte actul, legii comerciale sunt incidente în cauză, conferind litigiului natură comercială.
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., tribunalul judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei, precum şi procesele şi cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani.
În raport de cele expuse, Înalta Curte concluzionează că faţă de caracterul comercial al litigiului şi valoarea de peste 1 miliard de lei a contractului a cărui nulitate absolută a fost cerută, competenţa materială de soluţionare în primă instanţă a acestei cereri revine Tribunalului Dolj, secţia comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.A., B.S., B.C.I., B.Ş.D. şi N.C. împotriva sentinţei nr. 35/CNC din 20 iunie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată şi stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3970/2009. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 412/2009. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
