ICCJ. Decizia nr. 3970/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3970/2009
Dosar nr. 5440/2/2007
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3117 din 4 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul V.M.C. în contradictoriu cu pârâţii M.I.R.A., D.G.P.M.B. şi chematul în garanţie M.E.F., instanţa dispunând obligarea pârâţilor sa plătească reclamantului primele de vacanţă pentru perioada 2005 - 2006 şi sporul de fidelitate pentru anul 2005, actualizat îri raport de rata inflaţiei. Totodată instanţa a obligat M.E.F. să aloce fondurile necesare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că potrivit art. 37 alin. (2) teza întâi din OG nr. 38/2003 la plecarea în concediul de odihnă, poliţistul primeşte o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
S-a mai reţinut de asemenea că suspendarea exerciţiului dreptului reclamantului nu echivalează cu anularea lui, astfel încât, la încetarea perioadei de suspendare se impune plata retroactivă a drepturilor salariale, în acest pronunţându-se şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 12/2007.
Totodată, potrivit art. 6 din OG nr. 38/2003 poliţiştii sunt îndrituiţi la acordarea unui spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului de interne, iar suspendarea exerciţiului dreptului reclamantului nu echivalează cu anularea lui, astfel încât, la încetarea perioadei de suspendare se impunea plata retroactivă.
Prima instanţă a mai reţinut că M.E.F. are calitate procesuală dar nu ca obligat principal şi solidar cu instituţia la care funcţionează poliţistul, ci în raport cu obligaţiile ministerului de elaborare a proiectului bugetului de stat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs D.G.P.M.B. şi M.E.F., ambii criticând soluţia pronunţată pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Prin motivele de recurs, D.G.P.M.B. a arătat că în aplicarea art. 6 din OG nr. 38/2003 a fost emis Ordinul M.A.I. nr. 132 din 9 februarie 2004, care, la art. 51, astfel cum a fost modificat prin Ordinul M.A.I. nr. 1076 din 2 decembrie 2005, instituie vechimea minimă pentru acordarea sporului în speţă.
Cum prin adeverinţa depusă la dosarul cauzei rezultă că reclamantul a fost încadrat la D.G.P.M.B. începând cu data de 20 iulie 2005, este evident că, faţă de lipsa unei vechimi minime de 5 ani în instituţie, acesta nu este îndreptăţit la acordarea sporului de fidelitate aferent anului 2005.
Faţă de cele precizate recurenta D.G.P.M.B. solicită admiterea recursului declarat şi modificarea în parte a sentinţei atacate în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea la plata către reclamant a drepturilor băneşti cu titlu de spor de fidelitate pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2005.
Prin recursul declarat, M.E.F. a apreciat că argumentele prezentate de instanţă nu pot fi considerate ca o motivare a hotărârii, în sensul pe care această noţiune îl are potrivit art. 261 alin. (5) C. proc. civ.
Totodată recurentul a reiterat excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie, în raport de prevederile art. 60 alin. (1) C. proc. civ.
Mai mult decât atât, a arătat recurentul, M.I.R.A. nu face dovada existenţei unei obligaţii de garanţie sau de despăgubire, în ipoteza în care ar pierde procesul.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1 din OG nr. 22/2002, executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligaţia de plată respectivă.
Aşadar, obligaţiile de plată ale M.I.R.A. în temeiul unui titlu executoriu se realizează din sumele aprobate prin bugetul său, fără nicio legătură cu competenţele M.E.F. în materie de buget.
De asemenea recurentul solicită reanalizarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, întrucât nu există identitate între persoana chematului în garanţie şi persoana celui împotriva căruia s-a îndreptat intimatul pârât.
M.I.R.A. are calitate de ordonator principal de credite, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 500/2002, ordonatorii principali de credite sunt cei care repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice ierarhic inferioare.
Prin urmare, este lipsit de relevanţă faptul că M.E.F. elaborează proiectul bugetului de stat, atâta timp cât aceasta se face pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite şi a proiectelor bugetelor locale.
În subsidiar, pe fond, recurentul M.E.F. apreciază soluţia de admitere a cererii de chemare în garanţie ca fiind nelegală.
Recursurile sunt fondate.
Pentru activitatea desfăşurata în instituţiile din sectorul de apărare naţionala, ordine publica si siguranţa naţionala, în calitate de militar, poliţist, funcţionar public si personal contractual, poliţiştilor li se acorda un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de baza, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului de interne.
În aplicarea acestui text de lege a fost emis Ordinul M.A.I. nr. 139 din 9 februarie 2004, act ce prevede modul de calcul al sporului de fidelitate în raport de vechime.
După cum rezultă din probatoriul administrat, respectiv adresa emisă de D.G.P.M.B. sub nr. 136641 din 25 iulie 2007, pe parcursul anului 2005 reclamantul V.M.C. a activat în cadrul acestei instituţii pe o perioadă de aproximativ 5 luni, fiind încadrat începând cu data de 20 iulie 2005.
În acest context, se constată că reclamantul nu îndeplineşte condiţia de vechime impusă de art. 51 din Ordinul M.A.I. nr. 139 din 9 februarie 2004, articol ce până la data de 2 decembrie 2005 prevedea ca şi condiţie în vederea acordării sporului de fidelitate vechimea în activitate de 1 an, ulterior acestei date, urmare a modificării intervenite, condiţia de vechime în activitate fiind de 5 ani.
În consecinţă, recursul declarat de D.G.P.M.B. va fi admis, iar soluţia Curţii de Apel Bucureşti urmează a fi modificată sub acest aspect în sensul respingerii capătului de cerere privind acordarea sporului de fidelitate pentru anul 2005, ca nefondat.
Se constată fondat şi recursul M.E.F., instanţa de fond soluţionând în mod greşit cererea de chemare de chemare în garanţie a acestei autorităţi.
Potrivit prevederilor art. 60 alin. (1) C. proc. „Partea poate să cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenţii cu o cerere în garanţie sau în despăgubire".
Or, în cauză, între autoritatea chemată în garanţie, M.E.F. şi autoritatea pârâtă nu există un raport juridic obligational, atribuţiile în materia bugetului de stat, stabilite în sarcina M.E.F. de art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, neputând constitui fundamentul unui atare raport.
Mai mult decât atât, conform art. 34 din actul normativ sus menţionat, „Ordonatorii principali de credite (cum este şi autoritatea pârâtă) au obligaţia ca până la data de 15 iulie a fiecărui an să depună la M.E.F. propunerile pentru proiectul de buget şi anexele la acesta, pentru anul bugetar următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli, şi estimările pentru următorii 3 ani, comunicate potrivit art. 33, însoţite de documentaţii şi fundamentări detaliate" [alin. (1)] iar „M.E.F. examinează proiectele de buget şi poartă discuţii cu ordonatorii principali de credite asupra acestora. În caz de divergenţă hotărăşte Guvernul".
Atribuţiile M.E.F. în elaborarea şi gestionarea bugetului de stat nu justifică obligarea instituţiei la plata unor drepturi salariale către angajaţi ai altui minister-ordonator principal de credite, raporturile de muncă existând exclusiv între reclamant şi ministerul pârât.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., vor fi admise recursurile şi modificată în parte sentinţa atacată în sensul respingerii capătului de cerere privind acordarea sporului de fidelitate pentru anul 2005 ca nefondat, precum şi a cererii de chemare în garanţie formulată de pârâtul M.I.R.A. faţă de M.E.F.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de D.G.P.M.B. şi M.E.F. împotriva sentinţei civile nr. 3117 din 4 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşt, secţia a VIII a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că.
Respinge capătul de cerere privind acordarea sporului de fidelitate pentru anul 2005, ca nefondat.
Respinge cererea de chemare în garanţie formulată împotriva M.E.F.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 391/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 398/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
