ICCJ. Decizia nr. 4401/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4401/2009
Dosar nr. 5054/2009
Şedinţa publică din 16 octombrie 2009
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti la data de 23 august 2007, reclamanta F.A.S. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligat pârâtul să explice dispoziţiile art. 36 lit. j) din Regulamentul aprobat prin Ordinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 4925/2005, astfel că „Raportul şefului de catedră cu privire la acordarea calificativului cadrelor didactice să fie materializat în formă scrisă" şi plata sumei de 50.000 RON, cu titlul de daune pentru prejudiciul material şi moral.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3089 din 28 noiembrie 2007, a respins acţiunea ca inadmisibilă.
Instanţa a reţinut că soluţia se impune, întrucât prin adresele nr. 1187/2006, nr. 18856/2006, nr. 19579/2006, nr. 451672006 şi nr. 33/F din 2007; Colegiul Economic „A. D. Xenopol", Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării au răspuns reclamantei la petiţiile sale, astfel încât, cu respectarea art. 10 din OG nr. 27/2002, memoriul cu nr. 17110/2007, cu acelaşi conţinut, a fost clasat, nemulţumirile petentei cu privire la conţinutul răspunsului neîndreptăţind-o pe aceasta la formularea unei alte petiţii cu acelaşi conţinut.
Împotriva sus menţionatei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta F.A.S., solicitând, în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9, art. 312 şi art. 313 C. proc. civ. şi al art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii, cu obligarea intimatului să soluţioneze obiectul cererii sale şi să-i plătească daunele precizate în plângere pentru prejudiciul moral şi material.
Recurenta a reiterat susţinerile din acţiune şi a menţionat, în esenţă, că instanţa a denaturat şi răstălmăcit obiectul cauzei, a aplicat nelegal art. 10 alin. (2) din OG nr. 27/2002, în condiţiile în care a repetat o solicitare legală, la care nu i s-a răspuns motivat, conform art. 13 din Legea nr. 233/2002; s-a dovedit părtinitoare faţă de intimatul pârât.
A mai arătat că, dată fiind atitudinea autorităţii pârâte, care îi creează directorului unităţii şcolare unde aceasta funcţionează, premisele excesului de putere prejudiciind-o astfel pe recurentă, sub aspectul material şi moral, este îndreptăţită la acordarea drepturilor pentru daunele produse, conform art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004.
Prin Decizia nr. 3050 din 03 iunie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul ca nefondat.
Instanţa de control judiciar a reţinut că, în fapt, în raport cu obiectul acţiunii, ceea ce solicită reclamanta este o completare, o modificare a conţinutului normei invocate, în sensul propus de ea.
Aşa după cum însăşi recurenta susţine, faptul care o nemulţumeşte este că în regulament nu se prevede raportul scris al şefului de catedră şi că intimatul pârât refuză de a dispune ca acest raport să fie scris.
Argumentele pe care recurenta reclamantă le-a adus în sprijinul acţiunii sale, privesc exclusiv divergenţele pe care le-a avut cu conducerea unităţii şcolare unde funcţionează şi pe care aceasta le atribuie pretinsului refuz nejustificat al intimatului de a-i răspunde în sensul pe care ea îl propune.
În mod corect, prima instanţă a reţinut inadmisibilitatea acţiunii, precum şi faptul că recurenta a primit răspuns la toate petiţiile formulate.
Recurenta nu poate să oblige autoritatea să emită o normă legală într-un anumit sens, acest drept aparţinând exclusiv legiuitorului. Norma de drept este o regulă de conduită generală, impersonală, obligatorie şi nu reglementează o anumită conduită, în interes personal.
În speţă, în absenţa unei norme imperative, care să impună obligativitatea formei scrise pentru raportul şefului de catedră privind calificativul anual al cadrului didactic, instanţa de fond nu putea pronunţa o hotărâre prin care să oblige intimatul să expliciteze sau să modifice textul art. 36 lit. j) din Regulamentul în discuţie în sensul propus de recurenta reclamantă.
Prin urmare, s-a reţinut că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică.
Împotriva deciziei nr. 3050 din 03 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie recurenta-reclamantă a formulat contestaţie în anulare, invocând în drept dispoziţile art. 318, 304 pct. 8, 129 alin. (5) din C. proc. civ şi art. 34 alin. (1) din Legea nr. 24/2000.
În motivarea contestaţie a punctat următoarele critici:
1. Decizia atacată este netemeinică şi nelegală, întrucât instanţa de control judiciar a omis din greşeală să cerceteze motivul de casare sau de modificare, a interpretat greşit actul dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul vădit şi neîndoielnic al acestuia (art. 318 coroborat cu art. 304 pct. 8 C. proc. civ).
- instanţa nu i-a acordat dreptul legitim de a beneficia de o normă de drept clară, fără echivoc, care să corespundă cerinţei art. 34 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, cu privire la elaborarea actelor normative;
- instanţa a ignorat recunoaşterea pârâtului potrivit căreia art. 36 lit. j) din regulamentul aprobat prin Ordinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 4925/2005 „nu este explicit";
2. Instanţa nu a cercetat cu atenţie probatoriul administrat în cauză, conform art. 129 C. proc. civ.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca inadmisibilă.
Contestatoarea a formulat răspuns la întâmpinare prin care a precizat că temeiul legal al contestaţiei se regăseşte în art. 318 teza a-II-a C. proc. civ.
Verificând condiţiile de admisibilitate ale contestaţiei în anulare, în baza art. 318 alin. (1) C. proc. civ, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că aceasta este inadmisibilă.
Art. 318 alin. (1) din C. proc. civ reglementează contestaţia în anulare specială, cale de atac extraordinară, de retractare, iar potrivit acestui text „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unor greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte a omis, din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare".
În speţă, contestaţia în anulare este întemeiată pe dispoziţiile art. 318 teza a-II-a C. proc. civ, respectiv „când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte a omis, din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare".
Omisiunea la care se referă teza a II-a a textului, invocată ca temei legal al contestaţiei, există numai atunci când realmente instanţa de recurs nu a cercetat unul din motivele de casare sau de modificare depuse în termenul legal, nu şi atunci când, procedând la sistematizarea lor, le-a examinat împreună, dispensându-se de examinarea punctuală a fiecăreia dintre acestea.
Totodată textul se referă expres numai la motivele de modificare sau de casare, nu şi la argumentele aduse în sprijinul lor, care oricât de larg ar fi dezvoltate sunt întotdeauna subsumate motivului de recurs pe care-l sprijină.
În speţă, o atare omisiune nu poate fi reţinută întrucât instanţa de recurs a cercetat toate criticile recurentei şi mai mult, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., a examinat cauza sub toate aspectele.
Prin prezenta contestaţie se aduc, de fapt, critici cu privire la temeinicia şi legalitatea hotărârii, contestatoarea fiind nemulţumită de felul în care instanţa de fond a interpretat elementele de fapt ale cauzei.
Fiind o cale extraordinară de atac, de retractare, în cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menţionate anterior.
În concluzie, contestatoarea invocă pe calea contestaţiei în anulare motive de reformare a hotărârii, reiterând de fapt criticile susţinute în faţa instanţei de recurs, urmărind să provoace pe această cale discutarea fondului litigiului, deoarece cererea de chemare în judecată i-a fost respinsă ca inadmisibilă, soluţie confirmată şi de instanţa de recurs.
Această abordare transformă practic calea de atac în discuţie într-un veritabil recurs, or, recursul la recurs este inadmisibil.
Înalta Curte constată că nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a căii de atac, contestaţia în anulare nu îndeplineşte condiţiile expres şi limitativ prevăzute în textele legale sus citate.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTTVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de F.A.S. împotriva deciziei civile nr. 3050 din 03 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4361/2009. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 4748/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
