ICCJ. Decizia nr. 4478/2009. Contencios. Cetăţenie. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4478/2009

Dosar nr.8448/2/2008

Şedinţa publică de Ia 21 octombrie 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 970 din 10 martie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca rămasă fără obiect, acţiunea formulată de reclamantul S.V., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti - Comisia pentru cetăţenie, prin care solicita să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererea de redobândire a cetăţeniei române şi obligarea acestuia la soluţionarea de îndată a cererii; de asemenea, instanţa de judecată a respins capătul de cerere referitor la acordarea daunelor morale.

Prin aceeaşi sentinţă, instanţa de fond a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 204,3 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că acţiunea a rămas fără obiect, faţă de împrejurarea că cererea reclamantului a fost avizată pozitiv de către Comisia pentru cetăţenie, în şedinţa din 5 ianuarie 2009, aşa cum rezultă din întâmpinarea formulată de către pârât, precum şi din precizarea reprezentantului reclamantului, făcută în faţa instanţei de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală exclusiv cu privire la aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată, a declarat recurs autoritatea pârâtă, arătând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii, faţă de împrejurarea că nu a pierdut procesul, cauza fiind rămasă fără obiect.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.

Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 274 alin. (l) C. proc. civ., „Partea care cade în pretenţiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată".

În cauză, însă, nu sunt îndeplinite prevederile legale citate, acţiunea reclamantului fiind respinsă.

Mai mult decât atât, pârâtul a recunoscut dreptul solicitat de reclamant, avizând pozitiv cererea acestuia, aşa cum rezultă din întâmpinarea formulată în cauză şi din adresa nr. 3792/ DC din 04 martie 2009, depuse la dosarul de fond înaintea singurului termen de judecată, când a şi fost soluţionată acţiunea.

Or, potrivit dispoziţiilor art. 275 din acelaşi cod, de procedură civilă, „Pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată".

Pentru considerentele arătate, constatând că soluţia instanţei de fond este greşită, în ceea ce priveşte dispoziţia de obligare a pârâtului la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată, va fi admis recursul şi modificată, în parte, sentinţa atacată, în sensul înlăturării dispoziţiei susmenţionate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti - Comisia pentru cetăţenie împotriva sentinţei nr. 970 din 10 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VllI-a contencios administrativ şi fiscal.

Modifică, în parte, sentinţa atacată, în sensul că respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2009.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4478/2009. Contencios. Cetăţenie. Recurs