ICCJ. Decizia nr. 4602/2009. Contencios. Sancţiune pentru neexecutare hotărâre. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4602/2009
Dosar nr. 7031/2/2008
Şedinţa publică de la 23 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 3 CC din 6 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta P.A.M. în contradictoriu cu pârâtul Institutul Naţional de Administraţie.
2. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea primei instanţe
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a constatat că reclamanta a solicitat prin acţiunea introductivă obligarea pârâtului la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorului acestei instituţii, până la punerea în executare a dispozitivului sentinţei nr. 1940 din 24 iunie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
Instanţa de executare sesizată cu soluţionarea cererii a constatat că sentinţa civilă nr. 1940/2008 a Curţii de Apel Bucureşti a fost pusă în executare, iar reclamanta a fost supusă evaluării de către şefa serviciului organizare şi implementare programe, conform înscrisurilor prezentate cauzei, nefiind incidente dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 cu privire la obligarea conducătorului instituţiei publice la plata amenzii.
De asemenea, instanţa a constatat că, în privinţa depăşirii termenului de 30 de zile impus ope legis, această întârziere nu este imputabilă instituţiei pârâte, întrucât reclamanta este cea care s-a aflat în imposibilitate de prezentare la interviul necesar contrasemnării raportului de evaluare, fiind în delegaţie ori incapacitate temporară de muncă şi concediu, cauze care nu determină răspunderea pârâtei.
3. Recursul reclamantei
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta în temeiul art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 3041 C. proc. civ., solicitând modificarea ei în tot, în sensul admiterii cererii.
În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat că sentinţa este netemeinică şi nelegală, pentru că intimata-pârâtă avea obligaţia de a pune în executare dispozitivul sentinţei nr. 1940 din 24 iunie 2008, mai precis de a anula raportul de evaluare a performanţelor profesionale ale reclamantei pentru anul 2007, în termenul de 30 de zile care curgea de la data de 10 iunie 2008.
Cu toate acestea, a fost invitată la interviu abia la data de 10 noiembrie 2008, iar raportul de evaluare contrasemnat i-a fost comunicat la începutul anului 2009, fiind astfel întrunite condiţiile prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004 pentru a fi aplicată amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere.
A mai arătat că sentinţa este netemeinică şi nelegală, deoarece instanţa de fond a reţinut în mod eronat şi fără niciun fel de dovadă că întârzierea în executare nu a fost cauzată din culpa instituţiei publice pârâte, ci de imposibilitatea reclamantei de a se prezenta la interviu în scopul contrasemnării raportului de evaluare.
Recurenta-reclamantă a invocat şi încălcarea principiului contradictorialităţii dezbaterilor, în sensul că înscrisurile şi notele de şedinţă depuse de intimată la dosar nu i-au fost comunicate, pentru a-i fi opozabile.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-reclamantă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Prin sentinţa nr. 1940 din 24 iunie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de P.A.M. în contradictoriu cu pârâtul Institutul Naţional de Administraţie şi a anulat raportul de evaluare a performanţelor profesionale ale reclamantei pentru anul 2007.
Din înscrisurile depuse la dosarul de fond rezultă că sentinţa a fost comunicată autorităţii pârâte la data de 15 august 2008, astfel că a rămas irevocabilă, prin neexercitarea căii de atac a recursului, la 1 septembrie 2009.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „dacă în urma admiterii acţiunii, autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efecteze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii”.
Prin urmare, procedura specială prevăzută de art. 24-25 din Legea nr. 554/2004 este aplicabilă atunci când prin dispozitivul hotărârii judecătoreşti se instituie o obligaţie care presupune o anumită acţiune a autorităţii publice obligate - aceea de a emite un act administrativ sau de a efectua o operaţiune administrativă.
Or, aşa cum s-a arătat mai sus, sentinţa a cărei neexecutare în termen o invocă partea nu cuprinde o obligaţie care să se încadreze în prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dispunând doar anularea raportului de evaluare pe anul 2007.
Anularea actului administrativ nelegal este o sancţiune juridică pe care a aplicat-o însăşi instanţa, potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar nu o obligaţie stabilită în sarcina autorităţii pârâte.
2. Dintr-o altă perspectivă, pentru a răspunde punctual criticilor formulate în recurs, Înalta Curte constată următoarele:
- termenul de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, în care autoritatea ar fi fost obligată să execute hotărârea - dacă prin aceasta îi era impusă o obligaţie - curgea de la 1 septembrie 2008, iar nu de la data de 10 iunie 2009, pe care a indicat-o recurenta-reclamantă (dată anterioară pronunţării sentinţei nr. 1940 din 24 iunie 2008);
- considerentul reţinut de instanţa de fond, potrivit căruia întârzierea în emiterea noului raport de evaluare nu a avut drept cauză atitudinea culpabilă a autorităţii pârâte, ci imposibilitatea reclamantei de a se prezenta la interviu pentru contrasemnarea raportului, este fundamentat pe baza factuală ce rezultă din înscrisurile dosarului. Concret, în intervalul 31 august - 7 septembrie 2008, partea s-a deplasat la o manifestare care a avut loc la Costineşti („Managementul instituţiilor publice”), iar apoi a absentat motivat în perioadele: 11 - 12 septembrie 2008 (recuperare); 16-18 septembrie 2008 (concediu medical); 22-30 septembrie 2008 (concediu de odihnă); 1-10 octombrie 2008 (concediu de odihnă); 13 şi 16 octombrie 2008 (concediu suplimentar); 15 octombrie 2008 (recuperare).
- Notele de şedinţă şi înscrisurile prin care intimata-pârâtă a făcut dovada împrejurărilor expuse mai sus au fost depuse la dosarul primei instanţe la data de 23 decembrie 2008, anterior termenului din data de 6 ianuarie 2009, când reclamanta prezentă personal în instanţă nu a invocat nicio neregularitate, ci a arătat că nu are alte cereri de formulat şi a solicitat acordarea cuvântului pe fondul cauzei - potrivit celor consemnate în practicaua sentinţei.
Prin urmare, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.M.P. împotriva sentinţei civile nr. 3 CC din 6 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4592/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 4615/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
