ICCJ. Decizia nr. 4592/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi conform O.U.G. nr. 214/1999( calitatea de luptator în rezistenţa anticomunistă). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4592/2009
Dosar nr. 2989/100/2008
Şedinţa publică de la 23 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 119 din 18 martie 2009 a Curţii de Apel Cluj a fost admisă în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamantul D.Ş.V. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei - Comisia pentru Constatarea Calităţii de Luptător în Rezistenţa Anticomunistă, în sensul că a fost anulată decizia emisă de pârâtă la data de 8 mai 2008 în Dosarul nr. 427/2006 şi a fost obligat pârâtul să recunoască reclamantului calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă.
Instanţa a respins cererea formulată de reclamant împotriva Direcţiei de Muncă şi Solidaritate Socială a Judeţului Maramureş ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
2. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea primei instanţe
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamantul D.Ş.V. s-a adresat pârâtului Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, solicitând, în temeiul sentinţei penale nr. 603/1988 pronunţată de Judecătoria Baia Mare, acordarea statutului de luptător în rezistenţa anticomunistă, dar prin decizia din 8 mai 2008 a Ministerului Justiţiei - Comisia pentru Constatarea Calităţii de Luptător în Rezistenţa Anticomunistă a respins cererea.
Instanţa de fond, în urma administrării probelor, a reţinut contextul istoric al epocii comuniste, al represiunii şi privaţiunilor caracteristice acestei perioade, existent la data condamnării reclamantului.
Instanţa a apreciat că regimul comunist de dictatură din România a avut ca efect încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, printre care şi dreptul la libertatea de asociere şi de opinie, precum şi la libertatea de circulaţie.
Instanţa a constatat că pârâtul nu a ţinut cont de motivele concrete pentru care reclamantul a fost condamnat pentru trecerea frauduloasă a frontierei, respectiv de împrejurarea că a fost vorba de un protest şi despre o acţiune determinată de constrângerile impuse reclamantului în ceea ce priveşte detaşarea sa în Valea Jiului, ca urmare a adoptării unei atitudini „ofensive” faţă de regimul comunist şi de refuzul de eliberare al unui paşaport, ceea ce conferă condamnării suferite de reclamant, prin hotărârea invocată, un caracter politic.
De asemenea, instanţa de fond a reţinut şi faptul că, ulterior condamnării, reclamantul a fost luat în supraveghere de organele de securitate pentru „reeducarea” acestuia.
Instanţa de fond a constatat astfel că reclamantului îi sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile O.U.G. nr. 214/1999 şi a dispus anularea actului atacat şi obligarea pârâtului la recunoaşterea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă.
Instanţa de fond a analizat şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială Maramureş şi a constatat că această parte nu este emitenta actului administrativ atacat. A constatat întemeiată excepţia invocată şi a precizat că ulterior obţinerii titlului de luptător în rezistenţa anticomunistă partea va beneficia de drepturile conferite de lege.
3. Recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, reclamantul-pârât a arătat că din analiza actelor depuse de intimatul- reclamant în dosarul înregistrat la Comisia pentru Constatarea Calităţii de Luptător în Rezistenţa Anticomunistă sub nr. 427/2006 nu a rezultat că acesta a fost supus unor condamnări sau măsuri administrative în sensul prevederilor art. 2 şi 3 din O.U.G. nr. 214/1999, astfel că soluţia pronunţată de instanţa de fond este contrară legii.
În acest sens, recurentul-pârât a arătat că infracţiunea de trecere ilegală a frontierei „nu trebuie privită ca o acţiune realizată în urma unei constrângeri impuse pe fondul tensiunilor specifice vremii, deoarece fapte pentru care a fost condamnat a fost săvârşită din prisma convingerilor personale şi a impulsurilor resimţite ca urmare a refuzului autorităţilor de eliberare a unui paşaport turistic. Dacă reclamantul s-ar fi simţit constrâns politic, în urma detaşării acestuia în Valea Jiului, ar fi putut acţiona în alte moduri, legale, pentru a-şi continua exprimarea convingerilor politice şi sociale.”
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul-pârât şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumentele de fapt şi de drept reţinute
Soluţia pronunţată de instanţa de fond a fost fundamentată pe un probatoriu amplu şi detaliat expus în considerentele sentinţei, constând în înscrisuri (provenind inclusiv de la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii) şi depoziţii de martori, probe pe care instanţa le-a interpretat prin raportare la contextul istoric al epocii comuniste.
Împrejurările de fapt prezentate logic şi amănunţit de martorii audiaţi conform art. 186 şi urm. C. proc. civ. au fost de natură să formeze convingerea instanţei că trecerea frauduloasă a frontierei, faptă pentru care intimatul-reclamant a suferit o condamnare, a fost săvârşită în strânsă conexiune cu atitudinea sa de protest manifest faţă de constrângerile la care a fost supus, împrejurare ce conferă condamnării sale un caracter politic în sensul art. 2 din O.U.G. nr. 214/1999.
În contextul istoric al perioadei anterioare anului 1989, e greu de înţeles care ar fi fost căile legale prin intermediul cărora, în opinia semnatarului recursului, intimatul-reclamant ar fi putut acţiona pentru a-şi continua exprimarea convingerilor politice şi sociale, în urma detaşării sale în Valea Jiului.
2. Soluţia instanţei de recurs
În consecinţă, neexistând motive de modificare a sentinţei potrivit art. 304 pct. 9 sau 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., recurentul va fi obligat să-i plătească intimatului cheltuieli de judecată în cuantum de 8 RON (cheltuieli efectuate cu expedierea prin poştă a notelor scrise). Intimatul a solicitat să-i fie acordată, cu titlu de cheltuieli de judecată şi suma de 162 RON reprezentând cheltuieli de deplasare, dar nu a anexat dovezi în acest sens, astfel că suma respectivă nu va fi luată în considerare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti împotriva sentinţei nr. 119 din 18 martie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Obligă recurentul la plata sumei de 8 RON cheltuieli de judecată către intimatul D.Ş.V.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4585/2009. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 4602/2009. Contencios. Sancţiune pentru... → |
|---|
