ICCJ. Decizia nr. 4615/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4615/2009
Dosar nr. 7621/1/2007
Şedinţa publică de la 26 octombrie 2009
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 27 august 2007, recurenta M.D.V. a formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr. 1833 din 29 martie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 16381/1/2006, solicitând admiterea cererii de revizuire, declararea ca admisibilă a excepţiei de nelegalitate invocată şi pe fond, admiterea excepţiei şi declararea nelegalităţii art. 2 din H.G. nr. 1528/2003.
În motivare, revizuenta a invocat dispoziţiile art. 111 din Legea nr. 262/2007 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, raportat la art. 322 C. proc. civ.
A arătat că, prin hotărârea judecătorească atacată, instanţa de contencios administrativ a declarat ca fiind inadmisibilă excepţia de nelegalitate a art. 2 din H.G. nr. 1528/2003 întrucât vizează un act administrativ individual emis anterior anului 2005, însă în actuala reglementare, procedura prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004 se aplică şi actelor administrative adoptate sau emise anterior intrării în vigoare a legii.
Prin întâmpinare, intimata Comisia locală de fond funciar G. a invocat excepţia lipsei calităţii procesual active şi excepţia lipsei de interes a revizuentei M.D.V.
Motivează intimata că revizuenta este moştenitoarea lui A.A., iar demersul judiciar al acestuia în Dosarul nr. 12370/325/2005 al Judecătoriei Timişoara, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a unor titluri de proprietate a fost respins pentru lipsa calităţii procesual active a acestuia.
Apreciază intimata că din moment ce faţă de aceasta a fost invocată şi admisă excepţia lipsei calităţii procesual active, pe cale de consecinţă nici revizuenta nu are calitate procesual activă şi nici interesul de a susţine mai departe acest demers judiciar şi nici de a solicita revizuirea excepţiei de nelegalitate invocată.
În şedinţa publică din 25 ianuarie 2008, din oficiu, Înalta Curte a invocat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 111 din Legea nr. 262/2007 în raport de prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţia României, care consacră principiul neretroactivităţii legii, iar prin Decizia nr. 702 din 17 iunie 2007, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia reţinând că „instituirea unui nou caz special, de revizuire a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în baza Legii nr. 554/2004, rămase definitive şi irevocabile (…), nu reprezintă o imixţiune a puterii legiuitoare” şi în acelaşi timp, dispoziţiile criticate nu au caracter retroactiv, întrucât legalitatea actelor administrative emise anterior intrării în vigoare a legii se apreciază prin raportare la actele normative în vigoare la data respectivă.
În aceeaşi cauză, în şedinţa din 6 februarie 2009, revizuenta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi alin. (6) din Legea nr. 47/1992 prin raportare la dispoziţiile constituţionale ale art. 20 alin. (1) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 146 privind atribuţiile Curţii Constituţionale.
Prin Decizia nr. 1038 din 9 iulie 2009, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate menţionată, reţinând că s-a pronunţat în numeroase rânduri asupra textelor de lege criticate în cauză şi nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale.
Examinând cererea de revizuire de faţă, Înalta Curte constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 283 din 3 octombrie 2006, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 3266/CA/2006, a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 2 din H.G. nr. 1528/2003.
În acest sens s-a constatat că actul administrativ atacat este un act individual pentru că priveşte transmiterea unor terenuri agricole din proprietatea publică a comunei G. şi întrucât a fost emis în anul 2003 nu cade sub incidenţa unor reglementări procedurale ulterioare, în vigoare din 7 ianuarie 2005, în caz contrar ar fi încălcat principiul neretroactivităţii legii civile, consacrat şi de art. 1 C. civ.
Recursul declarat de M.D.V. în calitate de moştenitor al reclamantului A.A. a fost respins.
Pentru a se pronunţa această hotărâre, instanţa de control judiciar a apreciat că actul administrativ atacat pe calea excepţiei de nelegalitate este un act individual pentru că priveşte transmiterea unor terenuri agricole din proprietatea publică a comunei G. şi în acord cu practica Înaltei Curţi privind actele administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior Legii nr. 554/2004, atacate pe calea excepţiei de nelegalitate, nu pot face obiectul controlului judiciar şi a concluzionat că nu sunt noi aprecieri care să indice necesitatea unei schimbări a practicii judiciare, în condiţiile legii, astfel încât soluţia de respingere a excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 1528/2003 este legală şi a fost menţinută de instanţa de recurs.
Revizuenta are calitate procesual activă în raport cu prevederile art. 32 şi urm. C. proc. civ., întrucât a participat la judecată în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere.
În această cale de atac competenţa instanţei se limitează la verificarea condiţiilor de admisibilitate ale revizuirii şi cum revizuenta are calitate procesual activă are implicit şi interes în condiţiile art. 111 din Legea nr. 262/2007 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Cererea de revizuire de faţă excede cazurilor comune reglementate de dispoziţiile art. 322 C. proc. civ., fiind formulată în temeiul unei reglementări tranzitorii cuprinse în dispoziţiile art. III din Legea nr. 262/2007 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 care are următorul cuprins:
„Hotărârile judecătoreşti pronunţate în baza Legii nr. 554/2004, rămase definitive şi irevocabile fără soluţionarea pe fond a excepţiei de nelegalitate, care a fost respinsă ca inadmisibilă, pot forma obiectul unei cereri de revizuire, care se poate introduce în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi”.
Din textul citat, rezultă că legiuitorul a instituit o cale nouă de atac, extraordinară, împotriva unor hotărâri judecătoreşti irevocabile, pronunţate anterior intrării în vigoare a noii legi, hotărâri trecute în puterea lucrului judecat.
Deşi Curtea Constituţională, prin decizia anterior indicată, a considerat că norma examinată este constituţională, Înalta Curte va aplica cu prioritate, în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituţie, reglementările internaţionale, respectiv Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Noul caz de revizuire analizat înfrânge dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 parag. 1, prin prisma atingerii aduse principiului securităţii raporturilor juridice, „care se regăseşte în totalitatea articolelor Convenţiei, constituind unul din elementele fundamentale ale statului de drept” (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea din 6 decembrie 2007, Beian împotriva României sau Hotărârea din 15 noiembrie 2007, Belasin împotriva României), aşa încât judecătorul naţional este obligat să îl înlăture.
Această soluţie este impusă de faptul că legiuitorul a creat în mod nepermis posibilitatea repunerii în discuţie a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile prin introducerea unei căi de atac extraordinare care nu exista la momentul finalizării litigiului în care se pronunţase această hotărâre, inducând un element nou, imprevizibil în mod absolut pentru părţile litigante. În mod evident, efectul acestei reglementări este de natură a perturba grav raporturile juridice irevocabil tranşate de instanţele de judecată, creând premisele unor condamnări ale Statului Român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, la fel ca în multe cauze, între care şi cele anterior indicate.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire de faţă, cu aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., în sensul obligării părţii căzute în pretenţii către intimaţii D.F. şi M.E.M. la plata a 3.015 RON cheltuieli de judecată reprezentând cheltuieli de transport, cazare şi onorariu apărător ales.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de M.D.V. împotriva deciziei nr. 1833 din 29 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Obligă revizuentul la plata sumei de 3.015 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimaţii D.F. şi M.E.M.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4602/2009. Contencios. Sancţiune pentru... | ICCJ. Decizia nr. 4635/2009. Contencios. Litigii Curtea de... → |
|---|
