ICCJ. Decizia nr. 4635/2009. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4635/2009
Dosar nr. 5578/2/2006
Şedinţa publică de la 27 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3527 din 15 decembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SNSPA, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi, având ca obiect:
- anularea actului administrativ înregistrat în evidenţele pârâtei sub nr. 675 din 21 martie 2006 şi în evidenţele reclamantei sub nr. 731 din 27 martie 2006;
- revocarea în parte a acestui act administrativ, respectiv revocarea dispoziţiilor impuse în sarcina reclamantei la capitolele „Abaterea 1”, „Abaterea 2”, „Abaterea 3” şi „Abaterea 5”.
- menţinerea dispoziţiilor impuse în capitolul „Abaterea 4”.
Admiţând în parte acţiunea, Curtea de Apel a anulat în parte actul administrativ, doar în ceea ce priveşte dispoziţiile impuse în sarcina reclamantei la capitolele „Abaterea 3” şi „Abaterea 5” şi a menţinut celelalte dispoziţii ale actului administrativ, respingând, în consecinţă, celelalte capete de cerere.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
În ceea ce priveşte Abaterea nr. 3, Curtea de Conturi a reţinut, în esenţă, că este nelegală plata drepturilor de autor către personalul didactic din cadrul reclamantei pentru perioada 2002-2005, în baza unor contracte de editare a materialelor didactice (cursuri manuale, CD, etc.), deoarece activitatea de elaborare a materialelor didactice intră în atribuţiile de serviciu.
Curtea de Apel a reţinut că, în raport cu prevederile art. 79 şi art. 80 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic şi ale art. 44 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, operele în discuţie nu sunt opere create în cadrul contractului individual de muncă, iar drepturile patrimoniale pentru aceste opere aparţine autorilor în lipsa unor clauze contractuale contrare.
În ceea ce priveşte abaterea nr. 5, Curtea de Conturi a reţinut, în esenţă, că neîncheierea de contracte de muncă pentru cumulul de norme didactice sau plata cu ora contravine prevederilor art. 1 şi art. 10 C. muncii şi ale art. 26 lit. e) din Legea nr. 19/2000, apreciind totodată că angajarea prin decizie a rectorului nu ţine locul unui contract de muncă de natură a reprezenta drepturile şi obligaţiile părţilor.
Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, că angajarea temporară a personalului didactic se face prin decizie a rectorului, potrivit art. 4 din Legea nr. 128/1997 şi că această categorie de personal nu prestează muncă în baza unui contract individual de muncă, astfel că, în perioada supusă controlului, personalul didactic şi specialiştii din alte sectoare de activitate au efectuat activităţi în afara funcţiei de bază, prin cumul sau plata cu ora, fără a încheia contracte individuale de muncă, raporturile de muncă fiind legal reglementate prin decizie a rectorului.
În ceea ce priveşte abaterea nr. 4 reţinută de Curtea de Conturi prin actul administrativ contestat, Curtea de Apel a reţinut că este indiscutabilă încălcarea prevederilor art. 13 din O.U.G. nr. 123/2003 privind limita maximă acceptată pentru acordarea sporului de confidenţialitate.
În ceea ce priveşte abaterile nr. 1 şi nr. 2 din actul administrativ contestat, Curtea de Apel a apreciat ca fiind vădit neîntemeiate criticile reclamantei, reţinând următoarele.
SNSPA este, potrivit H.G. nr. 183/1991 şi H.G. nr. 542/1995, instituţie publică de învăţământ superior.
Prin Ordinul Ministrului Educaţie şi Cercetării nr. 5047/2002 a fost aprobată înfiinţarea în cadrul SNSPA a programului de master în limba engleză cu durata de 1 an, „NATO Senior Executive”, iar în luna iulie 2002 a fost înfiinţat Centrul de Studii NATO, ca structură în cadrul Departamentului de Relaţii Internaţionale al SNSPA.
În luna decembrie 2002 a fost înfiinţată Asociaţia Centrul de Studii NATO, persoană juridică non-profit, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 26/2000, având sediul la aceeaşi adresă cu SNSPA.
Astfel, cele două structuri menţionate, deşi sunt persoane juridice distincte, au exact aceeaşi denumire (Centrul de Studii NATO) şi funcţionează în acelaşi imobil.
La data de 14 februarie 2003, SNSPA a încheiat un Acord cu Asociaţia Centrul de Studii NATO prin care s-a convenit ca 90% din valoarea totală a taxelor de masterat să reprezinte venit al Asociaţiei Centrul de Studii NATO şi 10% să revină SNSPA, deşi nu a fost adoptată o hotărâre a Senatului SNSPA pentru delegarea către Asociaţie a dreptului legal de organizare a programului de master şi în pofida faptului că Asociaţia nu era autorizată să deruleze programe de master, conform prevederilor Legii nr. 88/1993.
Pe cale de consecinţă, taxele de master achitate de instituţii ale statului pentru programul de master ce trebuia derulat de SNSPA au fost transferate Asociaţiei, persoană juridică de drept privat, care nu a prezentat SNSPA, persoană juridică de drept public, niciun document legal care să justifice modul de cheltuire a sumelor astfel încasate.
Faţă de expunerea faptelor, Curtea de Apel a reţinut că în mod corect Curtea de Conturi a concluzionat că prin faptul acordării către Asociaţie a dreptului de a încasa taxele de master, SNSPA a fost prejudiciată cu suma de 8.210.626.696 ROL şi a dispus recuperarea sumei şi a dobânzii aferente de la persoanele răspunzătoare: V.S.- rector al SNSPA în perioada respectivă, C.C. - decan în cadrul SNSPA în aceeaşi perioadă, C.M. - contabil şef al SNPSA care a acceptat încasarea taxelor de master fără a fi emise facturi, precum şi transferul sumelor către Asociaţie fără documente justificative.
Curtea de Apel a respins apărarea reclamantei întemeiată pe faptul că Acordul încheiat între SNSPA şi Asociaţie reprezintă legea părţilor, conform art. 969 C. civ., şi că aparţine instanţei de judecată, iar nu Curţii de Conturi competenţa de constatare a nulităţii Acordului respectiv. Sub acest aspect, Curtea de Apel a reţinut că prin actul administrativ, Curtea de Conturi a avut în vedere raporturile de drept financiar referitoare la modul de constituire, administrare şi utilizare a fondurilor băneşti proprii SNSPA, în calitate de instituţie publică, în raport cu prevederile art. 58 alin. (1) şi art. 92 din Legea învăţământului nr. 84/1995, precum şi cu cele ale art. 22 alin. (2) lit. b) şi art. 52 alin. (5) din Legea nr. 500/2002 şi ale art. 6 alin. (1) şi art. 10 alin. (2) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată şi că principiul pacta sunt servanda prevăzut de art. 969 C. civ. nu exonerează pe reclamantă de obligaţia legală privind realizarea şi înregistrarea a veniturilor sale.
În ceea ce priveşte abaterea nr. 2, Curtea de Conturi a reţinut că, prin punerea de către SNSPA la dispoziţia Asociaţiei, fără plată, a unor spaţii şi mijloace fixe, SNSPA a fost prejudiciată cu suma de 4.086.331.250 ROL. Sub acest aspect, Curtea de Apel a reţinut că SNSPA a fost prejudiciată cu suma de 4.045.300.000 ROL prin punerea la dispoziţia Asociaţiei în incinta Casei de Oaspeţi B. a unei camere duble în regim single (în perioada 01 ianuarie 2003 - 31 ianuarie 2004) şi a unui apartament (în perioada 01 februarie 2004 – 31 decembrie 2005). De asemenea, a reţinut instanţa că SNSPA a fost prejudiciată cu suma de 41.031.250 RON prin punerea de către SNSPA la dispoziţia Asociaţiei, fără plată, a unui autoturism S.O., în baza unui contract de comodat pentru o perioadă de 5 ani.
Curtea de Apel a reţinut că prin invocarea de către SNSPA în apărare a dispoziţiilor art. 969 C. civ. se ignoră faptul că verificarea şi constatările efectuate de Curtea de Conturi au în vedere raporturile financiar-administrative, iar nu cele contractuale, deoarece controlul a vizat legalitatea modului de gestionare a patrimoniului public şi privat al statului, precum şi a modului de formare, administrare şi întrebuinţare a resurselor financiare ale sectorului public.
A mai reţinut Curtea de Apel că este cert prejudiciul cauzat instituţiei prin darea în folosinţă gratuită a unor bunuri disponibile din unităţile de învăţământ de stat, în condiţiile în care închirierea reprezintă singura formă admisibilă pentru darea în folosinţă a unor asemenea bunuri.
Împotriva sentinţei civile nr. 3527 din 15 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs declarat reclamanta SNSPA, criticând-o ca nelegală şi netemeinică, întrucât, a fost pronunţată cu greşita aplicare a legii.
S-a apreciat în recurs că prima instanţă a greşit faţă de materialul probator administrat, statuând că principiul „pacta sunt servanda” nu avea aptitudinea de-a exonera-o pe reclamantă de la îndeplinirea obligaţiilor legale privind realizarea şi înregistrarea veniturilor.
Deasemenea, se motivează recursul şi pe aceea că în mod abuziv Curtea de Conturi a stabilit că acest contract ar fi nelegal, instanţa de fond luând în considerare punctul de vedere al acesteia.
Se mai arată în motivele de recurs, că intimata-pârâtă nu are competenţa materială de a declara anumite acte ca fiind nelegale şi deci nule, acest atribut aparţinând doar instanţei de judecată.
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Examinând motivele de recurs, actele dosarului şi în raport de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3527/2008, Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SNSPA, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi, a anulat în parte actul administrativ înregistrat la pârâtă sub nr. 675 din 21 martie 2006, doar în ceea ce priveşte dispoziţiile impuse în sarcina reclamantei la capitolele Abaterea nr. 3 şi Abaterea nr. 5; a menţinut celelalte dispoziţii ale actului administrativ indicat şi în consecinţă a respins celelalte capete de cerere, a luat act de precizarea reclamantei, prin avocat, că nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanţa fondului a apreciat că actul administrativ înregistrat sub nr. 675/2006 a fost întocmit în conformitate cu Instrucţiunile emise de Plenul Curţii de Conturi în baza art. 122 lit. g) din Legea nr. 94/1992.
Aceste instrucţiuni au fost emise în mod legal întrucât nu este de admis ca atribuţiile Curţii de Conturi privind valorificarea proceselor-verbale de constatare să nu poată fi îndeplinite, în urma abrogării dispoziţiilor Legii nr. 94/1992 republicată, privind atribuţiile procurorilor financiari.
Dealtfel, greşit recurenta a apreciat că intimata a recunoscut nelegalitatea actului atacat, întrucât în speţă a fost vorba doar despre o calificare eronată a naturii juridice a actului, care însă a fost emis în condiţiile legii.
Dealtfel, recurenta-reclamantă nu a contestat situaţia de fapt reţinută, a precizat că procesul-verbal de constatare şi dispoziţia de recuperare până la 31 mai 2006 a sumei de 408.633 RON sunt contrare prevederilor art. 969 C. civ.
Corect Curtea de Apel a constatat că invocarea art. 969 C. civ. nu se poate aplica întrucât s-ar ignora existenţa unor raporturi distincte din punct de vedere juridic, respectiv raportul de drept financiar-administrativ şi raporturile contractuale.
Curtea de Conturi nu face altceva decât să verifice legalitatea modului de gestionare a patrimoniului public şi privat al statului, cât şi modul de administrare şi folosire a resurselor financiare de stat şi ale sectorului public.
Din probele administrate, rezultă fără posibilitate de tăgadă că intimata-pârâtă a verificat dacă modalitatea de administrare a resurselor financiare este permisă de lege.
Cum închirierea este singura formă admisibilă de lege pentru darea în folosinţă a bunurilor disponibile ale unităţilor de învăţământ de stat, iar recurenta-reclamantă astfel cum rezultă din probatorii nu a cedat folosinţa spaţiilor şi autoturismul S.O., în baza unui contract, ci a unui contract cu titlu gratuit, este cert că în mod legal s-a stabilit abaterea nr. 2 şi cuantumul prejudiciilor. Dealtfel, prejudiciul stabilit prin actul administrativ în litigiu pentru autoturism este cert şi deci abaterea nr. 2 a fost legal stabilită.
Corect prima instanţă a stabilit că cererea privind revocarea în parte a actului administrativ nu are fundament legal, faţă de dispoziţiile Legii nr. 554/2004, art. 18, recurenta-reclamantă recunoscând acest fapt pentru care a şi solicitat respingerea acestui capăt de acţiune.
Referitor la abaterile 3 şi 5, este corect că sunt nelegale vis-a-vis de ansamblul probator admis şi administrat.
Pentru abaterea nr. 3 Curtea de Conturi a reţinut greşit ca fiind nelegală plata drepturilor de autor pentru personalul didactic din cadrul recurentei-reclamante pentru anii 2002 - 2005, în raport de prevederile Legii nr. 128/1997 şi ale Legii nr. 8/1996 care în art. 44 prevede că în lipsa unei clauze contractuale contrare, pentru operele create în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, drepturile patrimoniale aparţin autorului operei create.
În ceea ce priveşte abaterea nr. 5, Curtea de Conturi a considerat că neîncheierea de contracte de muncă pentru cumulul de norme didactice sau plata cu ora, ar contraveni dispoziţiilor Legii nr. 53/2003 privind C. muncii şi ale Legii nr. 19/2000.
Corect instanţa fondului a apreciat că persoanele care nu sunt funcţionari publici şi care prestează muncă în baza altui act decât contractul individual, nu sunt asigurate prin lege, ci doar la cerere conform Legii nr. 19/2000.
Prin urmare, fără posibilitate de tăgadă, cadrele didactice plătite prin cumul de funcţii sau cu ora nu prestează muncă în baza Contractului individual de muncă ci în baza unei decizii.
Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că sentinţa atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care conform art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de SNSPA, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SNSPA împotriva sentinţei civile nr. 3527 din 15 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4615/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 4656/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
