ICCJ. Decizia nr. 4666/2009. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4666/2009
Dosar nr. 8474/2/2008
Şedinţa publică de la 28 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1005 din 11 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia prematurităţii invocată de pârâtă şi respinsă în consecinţă acţiunea formulată de reclamanta K.B.T.B. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că reclamanta se află în fază de finalizare a procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001, în sensul că, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă a fost obligat Primarul General al Municipiului Bucureşti să emită o dispoziţie motivată privind stabilirea de despăgubiri băneşti în ce priveşte garsoniera din Bucureşti, strada C.K.
A mai reţinut prima instanţă că pârâta nu a primit dispoziţia emisă de către Primarul General al Municipiului Bucureşti, însoţită de referatul conţinând avizul de legalitate, conform art. 16 alin. (21) din Legea nr. 247/2005.
A constatat prima instanţă că, în atare condiţii, nu este aplicabilă Legea nr. 554/2004, respectiv existenţa unui refuz de soluţionare a unei cereri ca act administrativ asimilat, întrucât prin Legea nr. 247/2005 s-a reglementat o altă procedură judiciară de contestare.
A mai apreciat prima instanţă că cererea adresată de reclamantă poate fi soluţionată la momentul învestirii pârâtei de către prefect prin trimiterea dosarului, această împrejurare constituind o condiţie suspensivă de soluţionare a cererii.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta K.B.T.B., susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, instanţa de fond făcând o greşită aplicare a legii - motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs reclamanta arată că instanţa de fond nu a ţinut seama de principiile statuate prin considerentele deciziei nr. XX din 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul unui recurs în interesul legii, decizie prin care s-a stabilit că nesoluţionarea cererii de retrocedare a unui imobil ce intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001 de către entitatea notificată trebuie considerată ca o soluţie negativă dată acelei cereri, iar instanţele de judecată sunt competente a judeca şi a se pronunţa pe fond în legătură cu solicitarea persoanei care a formulat notificare.
Recurenta apreciază că se află într-o situaţie similară, în sensul că prin decizia civilă nr. 1234 din 3 februarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost obligat Primarul General al Municipiului Bucureşti la emiterea unei dispoziţii de acordare a despăgubirilor pentru imobilul din strada C.K. (fostă S.) iar faţă de împrejurarea că Primăria Municipiului Bucureşti nu a emis această dispoziţie, a înţeles să se adreseze Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu cererea de a numi un evaluator pentru stabilirea întinderii despăgubirilor şi emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire.
În consecinţă, recurenta consideră că în mod greşit cererea sa a fost respinsă ca prematură, în loc de a fi soluţionată pe fond.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivul de recurs invocat, Înalta Curte constată că recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 16 alin. (21), Cap. V, Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale vor fi centralizate pe judeţe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, conţinând avizul de legalitate al Instituţiei Prefectului.
Din economia dispoziţiilor legale cuprinse în titlul menţionat rezultă că atribuţiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sunt ulterioare momentului transmiterii dispoziţiilor autorităţilor administraţiei publice locale, iar în speţă, astfel cum recunoaşte şi recurenta-reclamantă, autoritatea administrativă locală nu a emis şi nu a transmis pârâtei dispoziţia de stabilire a despăgubirilor (la care a fost obligată prin decizia civilă nr. 1234/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă).
În consecinţă, în mod corect instanţa de fond a stabilit că acţiunea reclamantei faţă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este prematură, dispoziţiile Legii nr. 247/2005 care reglementează modul de sesizare a acestei comisii nefiind susceptibile de interpretare.
Pentru acelaşi considerent Înalta Curte apreciază ca nefiind incidentă în cauză decizia XX din 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii, care se referă la procedura de soluţionare a notificărilor pentru imobile ce fac obiectul Legii nr. 10/2001, iar nu la activitatea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Faţă de argumentele expuse, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de K.B.T.B. împotriva sentinţei civile nr. 1005 din 11 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4656/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4726/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
