ICCJ. Decizia nr. 4800/2009. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4800/2009
Dosar nr. 1739/2/2009
Şedinţa publică de la 3 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1461 din 3 aprilie 2009 a admis cererea reclamantului Colegiul Naţional „A.” formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei - Direcţia de control antifraudă fonduri europene şi pe cale de consecinţă, a suspendat executarea procesului-verbal de constatare din 27 ianuarie 2009, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că prin procesul-verbal mai sus menţionat şi care reprezintă titlu de creanţă executoriu, s-a stabilit în sarcina reclamantului obligaţia de plată a sumei de 20.973,15 euro, echivalentul a 90.153,08 RON, cu termen scadent la data 5 martie 2009.
S-a reţinut de asemenea că, în speţă sunt îndeplinite cerinţele art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, respectiv sesizarea prealabilă a autorităţii emitente a actului, existenţa unui caz bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
Astfel instanţa a apreciat că există o îndoială serioasă asupra legalităţii procesului-verbal de constatare deoarece cheltuielile efectuate de reclamant sunt cheltuieli eligibile şi în ipoteza în care s-ar trece la executarea procesului-verbal, s-ar perturba grav desfăşurarea activităţii de învăţământ, în condiţiile în care reclamantul nu realizează nici un fel de profit, singurele sale venituri fiind cele alocate de la buget.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei.
În esenţă, prin motivele de recurs dezvoltate, cu invocarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 şi respectiv art. 3041 C. proc. civ., recurentul a susţinut următoarele:
- în mod greşit instanţa de fond a dispus suspendarea executării procesului-verbal de constatare din 27 ianuarie 2009 apreciind că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât, în opinia sa, niciuna dintre condiţiile prevăzute nu este îndeplinită;
- nu este practic motivată, în cuprinsul hotărârii atacate, îndeplinirea cerinţei cazului bine justificat, considerentul instanţei în sensul că există o îndoială serioasă asupra legalităţii procesului-verbal de control datorită eligibilităţii cheltuielilor efectuate neputând fi reţinut;
- nici cerinţa pagubei iminente nu este demonstrată, simpla motivare a instanţei de fond în sensul probabilităţii trecerii la executarea silită, în condiţiile nedepunerii la dosar nici măcar a somaţiei de plată, neputând fi reţinută, cu atât mai mult cu cât nici chiar dacă s-ar trece la executarea silită aceasta nu ar constitui un motiv de suspendare în sine, având în vedere procedura privind colectarea prin executare silită a creanţelor fiscale bugetare faţă de debitori instituţii publice, publicată în M. Of. nr. 536/16.07.2008, cum este cazul în speţă.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis, cu consecinţa casării sentinţei atacate şi a trimiterii cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Teleorman, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în considerarea celor în continuare arătate.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte, potrivit art. 3041 şi art. 306 alin. (2) C. proc. civ. constată că este incident în cauză motivul de nelegalitate, de ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., vizând pronunţarea hotărârii cu încălcarea competenţei altei instanţe, motiv pus în dezbaterea părţilor la termenul de astăzi.
În conformitate cu prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, persoana vătămată, în condiţiile de asemenea prevăzute în textul citat, poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Potrivit art. 10 din acelaşi act normativ, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de către Tribunalele administrativ fiscale, în vreme ce actele emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe, impozite, contribuţii, etc. mai mari de 500.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale Curţilor de Apel, dacă prin legi speciale nu se prevede altfel.
Rezultă din cuprinsul normei enunţate că două criterii au fost instituite de legiuitor pentru stabilirea competenţei materiale a instanţei de contencios administrativ, respectiv criteriul valoric şi cel al poziţionării autorităţii emitente în sistemul autorităţilor publice.
Raportat la actul administrativ fiscal a cărui suspendare de executare s-a solicitat în cauză, Înalta Curte reţine că prin procesul-verbal de constatare din 27 ianuarie 2009 încheiat de Direcţia de Control Antifraudă Fonduri Europene din cadrul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, s-a stabilit în sarcina unităţii reclamante suma de 20.973,15 euro, echivalentul a 90.153,08 RON.
Potrivit art. 3 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) O.G. nr. 79/2003, privind controlul fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, aprobată cu modificări prin Legea nr. 529/2003, cu modificările şi completările ulterioare, respectivul proces-verbal de control constituie titlu de creanţă şi titlu executoriu împotriva căruia, în temeiul art. 3 alin. (5) şi (6) din acelaşi act normativ se poate formula contestaţie la organul emitent, în condiţiile O.G. nr. 92/2003, privind C. proc. fisc.
Cum prevederile C. proc. fisc., republicat cu modificări [art. 218 alin. (2)] prevăd expressis verbis competenţa instanţelor de contencios administrativ, în condiţiile legii, în cazul soluţionării deciziilor emise în rezolvarea contestaţiilor, rezultă, din coroborarea textelor arătate şi raportat la natura actului contestat că, instanţa competentă a soluţiona inclusiv o cerere de suspendare, se va determina în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, republicată, sus-indicate.
Din această perspectivă, aşadar, raportat la criteriile instituite, în cauză prezintă relevanţă valoarea stabilită în cuprinsul actului fiscal contestat, respectiv în titlul executoriu emis în temeiul O.G. nr. 71/2003, nu şi poziţionarea organului emitent sau natura sumelor pentru care s-a emis titlu executoriu atacat, enumerarea cuprinsă în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată fiind mai curând exemplificativă decât limitativă.
Reţinând că suma înscrisă în titlul a cărui suspendare s-a solicitat se situează sub pragul valoric de 500.000 RON, Înalta Curte urmează, aşadar, în temeiul de drept mai sus indicat, să caseze hotărârea primei instanţe şi să trimită cauza spre rejudecare la instanţa competentă material respectiv la Tribunalul Teleorman, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei - Direcţia de control antifraudă fonduri europene împotriva sentinţei civile nr. 1461 din 3 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Teleorman, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4795/2009. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4801/2009. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
