ICCJ. Decizia nr. 4839/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4839/2009
Dosar nr. 215/59/2009
Şedinţa publică de la 4 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată reclamanta SC A.G. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.P.D.R.P. constatarea netemeiniciei şi nelegalităţii titlului de creanţă constituit potrivit procesului-verbal din 3 septembrie 2008 şi pe cale de consecinţă să fie exonerată de la plata sumelor respective.
Prin încheierea din 25 mai 2009 Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 244 pct. 2 C. proc. civ. suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea irevocabilă a dosarului penal nr. 10564/325/2008.
Împotriva acestei hotărî reclamanta SC A.G. SA a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin motivele de recurs se aduc, în esenţă, următoarele critici încheierii recurate:
- în mod greşit s-a dispus suspendarea cauzei deoarece aceasta trebuia soluţionată pentru că intimata nu poate deţine două titluri împotriva sa, unul decurgând din constituirea ca parte civilă conform sentinţei penale nr. 726 din 16 martie 2008 pronunţată în Dosarul nr. 10564/325/2008 al Judecătoriei Timişoara şi altul materializat în actele administrativ-fiscale contestate.
- procedura administrativă trebuia suspendată conform art. 214 alin. (1) lit. a) şi b) din O.G. nr. 92/2003.
- în baza actelor administrativ-fiscale contestate a fost începută procedura de executare, însă nu poate formula cerere de suspendare a acestora pentru că nu dispune de suma necesară plăţii cauţiunii, astfel că nesoluţionarea cauzei pe fond îi creează prejudicii.
Au fost ataşate recursului procesul-verbal de sechestru din 15 mai 2009 şi încheierea din 19 mai 2009 a Biroului de cadastru şi Publicitate Imobiliară Reşiţa.
Înalta Curte, analizând recursul formulat în raport de criticile invocate, de înscrisurile care există la dosarul acuzei şi de dispoziţiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerentele ce urmează a fi expuse.
Prin procesul-verbal de constatare din 3 septembrie 2008, intimata-pârâtă a stabilit în sarcina recurentei-reclamante sume de bani în cuantum de 87.306,2 RON la bugetul public naţional şi de 261.912,3 RON la bugetul Uniunii Europene la care se adaugă dobânda legală şi penalităţile de întârziere, precum şi termen de plată.
Contestaţia împotriva acestui proces-verbal a fost respinsă prin decizia nr. 63 din 9 octombrie 2008.
Împotriva acestor acte administrativ-fiscale recurenta-reclamantă a formulat acţiune la instanţa de contencios administrativ, solicitând anularea lor, iar prin încheierea recurată a fost suspendată judecata în baza art. 244 pct. 2 C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr. 10564/325/2008.
Este adevărat că potrivit art. 214 art. 1 lit. a) şi b) din O.G. nr. 92/2003 organul de soluţionare competent în ceea ce priveşte contestaţia pe cale administrativă poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea acesteia când organul de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare are înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce va fi dată în procedura administrativă sau când soluţionarea cauzei depinde în tot sau în parte de existenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.
Însă, aceste dispoziţii prevăd doar o posibilitate şi nu o obligaţie a organului de soluţionare competent, astfel că nu au fost încălcate aceste prevederi, chiar dacă sesizarea penală a fost formulată de Direcţia Control şi Antifraudă din cadrul intimatei-pârâte.
De asemenea, conform art. 214 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003 „hotărârea definitivă a instanţei penale prin care se soluţionează acţiunea civilă este opozabilă organele fiscale competente pentru soluţionarea contestaţiei, cu privire la sumele pentru care s-a constituit parte civilă”.
Prin urmare, nici o dispoziţie legală nu împiedică formularea unei astfel de sesizări cât şi emiterea actelor administrativ-fiscale în procedura prevăzută de lege mai ales că sentinţa penală menţionată nu e definitivă.
Având în vedere că nu a fost suspendată procedura de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă, că sentinţa penală nu e definitivă cât şi prevederile menţionate anterior, se apreciază că în mod corect prima instanţă, a făcut aplicabilitatea art. 244 pct. 2 C. proc. civ. Măsura suspendării cauzei de instanţa de judecată nu îi îngrădeşte dreptul recurentei-reclamante de a dispune de căile prevăzute de lege pentru a solicita suspendarea executării actelor contestate.
Urmare acestor considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 312 alin. (1) teza II coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC A.G. SA împotriva încheierii din 25 mai 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4822/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 4844/2009. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
