ICCJ. Decizia nr. 4960/2009. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4960/2009
Dosar nr.1208/59/2008
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Curţii de Apel Timişoara, înregistrată la data de 03.11.2008, reclamanta SC S.R. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Finanţelor Publice Timişoara şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, anularea deciziei nr. 1594/185 din 20 august 2008, emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, prin care s-a respins contestaţia formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. 353 din 19 mai 2008 privind obligaţiile fiscale suplimentare şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 3054 din 19 mai 2008, emise de pârâta Administraţia Finanţelor Publice Timişoara.
La termenul de judecată din 22.06.2009, reclamanta a solicitat verbal, suspendarea executării deciziei de impunere nr. 353 din 19 mai 2008 privind obligaţiile fiscale suplimentare şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 3054 din 19 mai 2008.
Prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din 29.06.2009 de către Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea formulată de reclamanta SC S.R. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Finanţelor Publice Timişoara şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, prin care a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere nr. 353 din 19 mai 2008 privind obligaţiile fiscale suplimentare şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 3054 din 19 mai 2008, emise de pârâta Administraţia Finanţelor Publice Timişoara.
Pentru a pronunţa soluţia de respingere, instanţa de fond a reţinut că prin Decizia nr. 1594/185 din 20 august 2008 a cărei anulare a solicitat-o reclamanta în prezenta cauză, s-a respins contestaţia formulată de reclamantă împotriva raportului de inspecţie fiscală nr. 3054 din 19 mai 2008 şi a deciziei de impunere nr. 353 din 19 mai 2008, ambele emise de pârâta Administraţia Finanţelor Publice Timişoara.
Prin Decizia de impunere nr. 353 din 19 mai 2008 privind obligaţiile fiscale suplimentare, s-a impus reclamantei obligaţia de plată a sumei de 637.030 RON, reprezentând:
408.955 RON - T.V.A rămasă de plată, aferentă perioadei 26.07.2006 - 25.05.2007;
152.640 RON - T.V.A rămasă de plată, aferentă perioadei 25.05.2006 -12.05.2008;
39.877 RON - majorări de întârziere aferente neplăţii la scadenţă a T.V.A aferentă perioadei 26.07.2006 - 25.05.2007;
85.558 RON - majorări de întârziere aferente neplăţii la scadenţă a T.V.A aferentă perioadei 25.05.2006 -12.05.2008;
Totodată, s-a reţinut că emiterea deciziei de impunere nr. 353 din 19 mai 2008 a fost determinată de constatările cuprinse în raportul de inspecţie fiscală nr. 3054 din 19 mai 2008, emis de aceeaşi autoritate publică.
Cu privire la condiţia depunerii cauţiunii prevăzută de art. 215 de C.proc.fiscal, instanţa a constatat că reclamanta a îndeplinit obligaţia consemnării cauţiunii, în cuantum de 50.097,20 RON stabilită de instanţă.
Însă, cu privire la fondul cererii de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 353 din 19 mai 2008 privind obligaţiile fiscale suplimentare, instanţa de fond a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ, condiţiile impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, respectiv cerinţa „cazului bine justificat", în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) şi „paguba iminentă", în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, modificată.
Aceasta, deoarece, pe de-o parte, reclamanta nu a indicat care sunt acele împrejurări care creează îndoieli serioase în privinţa „legalităţii actului administrativ", simplul fapt al formulării unei contestaţii, neputând duce la concluzia existenţei unei astfel de împrejurări, care ar crea îndoieli serioase în privinţa legalităţii actului administrativ atacat, nefiind aşadar îndeplinită cerinţa „cazului bine justificat".
Pe de altă parte, reclamanta nu a justificat nici îndeplinirea cerinţei privind „existenţa pagubei iminente"cauzată de executarea actului a cărui suspendare a solicitat-o.
Instanţa a constatat că reclamanta nu a depus la dosar niciun înscris din care să rezulte situaţia sa economică precară, situaţie care să fie agravată de executarea actului administrativ.
Mai mult, existenţa unei pagube iminente este pusă la îndoială şi de împrejurarea formulării cererii de suspendare a executării actelor fiscale contestate, la aproape 7 luni de la sesizarea instanţei, în condiţiile în care, Decizia de impunere a fost emisă în luna mai 2008.
Împotriva sus-menţionatei încheieri, a promovat recurs reclamanta SC S.R. SRL, solicitând admiterea recursului şi modificarea hotărârii recurate, în sensul admiterii cererii de suspendare, punctând următoarele critici:
- prima instanţă a respins în mod greşit cererea de suspendare, pe motivul că nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată;
- existenţa cazului bine justificat rezidă în caracterul ilegal al actului administrativ contestat, aspect evidenţiat în concluziile expertizei contabile extrajudiciare efectuate în dosar;
- condiţia existenţei unei pagube iminente este îndeplinită, faţă de împrejurarea că actele administrative atacate au fost puse în executare prin înfiinţarea măsurii popririi asupra conturilor bancare ale societăţii, la dosarul cauzei fiind anexate titlurile executorii, somaţia şi adresa de înfiinţare a popririi;
- prin executarea debitului, societatea ar intra într-o stare de colaps financiar care ar duce la paralizarea activităţii societăţilor comerciale pentru care prestează servicii, generând alte debite care nu ar pute fi niciodată acoperite (penalităţi contractuale, despăgubiri ale angajaţilor, ale beneficiarilor).
A mai solicitat ca instanţa de control judiciar să aibă în vedere argumentele expuse în expertiza contabilă extrajudiciară.
Pârâtele au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii, în mod cumulativ, a celor două condiţii, prevăzute de art. 14 alin. (1l) din Legea nr. 554/2004, modificată.
Analizând sentinţa atacată, în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că se impune, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. raportat la art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, respingerea recursului ca nefondat.
Deşi recurenta-reclamantă nu a încadrat în drept criticile aduse hotărârii recurate, ele se pot circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. (9) din C. proc. civ.
În raport de criticile formulate, instanţa de control judiciar constată că hotărârea recurată nu conţine o aplicare greşită a legii, respectiv, a prevederilor art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 privind suspendarea executării actelor administrative.
Potrivit acestor texte de lege, pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ contestat, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, se cer a fi îndeplinite cumulativ condiţiile referitoare la existenţa cazului bine justificat, circumscris unei îndoieli puternice asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ atacat, respectiv, la iminenţa pagubei ce s-ar crea prin executare, astfel cum sunt definiţi aceşti termeni prin art. 2 lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, modificată.
Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată; aceasta însă trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.
Conform art. 2 lit. t), cazul bine justificat reprezintă „ împrejurarea legată de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului".
Conform art. 2 lit. ş), pagubă iminentă reprezintă " prejudiciu material viitor şi previzibil sau după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice ori a unui serviciu public.
Actele administrative se bucură de prezumţia de legalitate şi de autenticitate, fiind executorii din oficiu, astfel că suspendarea lor poate interveni numai în acele situaţii în care se demonstrează, de persoanele interesate, că prezumţia de legalitate a fost încălcată, iar prin executarea lor s-ar provoca o pagubă iminentă, respectiv un prejudiciu material viitor şi previzibil sau, după caz, ar fi grav şi previzibil perturbată funcţionarea autorităţii publice sau a unui serviciu public.
Este neîntemeiată critica recurentei-reclamante, în sensul că prima instanţă nu a reţinut îndeplinirea acestor condiţii legale.
Înalta Curte apreciază că prima instanţă a apreciat corect, în limitele permise de natura specială a procedurii instituite de art. 14 din Legea nr. 554/2004, că nu este îndeplinită cerinţa legală a cazului bine justificat, astfel cum este acesta definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din legea amintită.
Existenţa cazului bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă, căci o asemenea cerinţă şi interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei.
În speţă, reclamanta nu a înfăţişat instanţei de fond dovezi în ceea ce priveşte nelegalitatea actelor administrative fiscale contestate, simplul fapt al formulării unei contestaţii, neputând duce la concluzia existenţei unei împrejurări care ar crea îndoieli serioase în privinţa legalităţii actului administrativ atacat.
Aşadar, instanţa de control judiciar reţine că simplele afirmaţii ale reclamantei, fără o argumentare juridică prezentată, nu sunt de natură a crea o îndoială în ceea ce priveşte actele contestate, emise de pârâtă, pentru a fi îndeplinită cerinţa „cazului bine justificat".
Cu privire la proba extrajudiciară, respectiv expertiza contabilă, invocată în dovedirea cazului bine justificat, Înalta Curte constată că aceasta nu prezintă relevanţă în cauză.
În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte retine că şi cerinţa pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate, nu este îndeplinită în cauză.
Examinarea acestei condiţii impune analizarea situaţiei economice a recurentei-reclamante, a implicaţiilor pe care le-ar avea plata integrală a sumei, în cuantum total de 637.030 RON, stabilită în sarcina sa prin Decizia de impunere nr. 353 din 19 mai 2008 privind obligaţiile fiscale suplimentare, asupra continuării activităţii acesteia.
În această privinţă, Înalta Curte apreciază că reclamanta nu a făcut dovada unei situaţii economice precare, întrucât la dosarul cauzei nu a depus nici un înscris din care să rezulte acest lucru.
Mai mult, abia la data de 22.06.2009 reclamanta a solicitat verbal, suspendarea executării deciziei de impunere nr. 353 din 19 mai 2008 privind obligaţiile fiscale suplimentare şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 3054 din 19 mai 2008, în condiţiile în care, instanţa a fost sesizată cu acţiunea în anulare a deciziei nr. 1594/185 din 20 august 2008 la data de 03.11.2008.
În acest context, critica recurentei - reclamante, în sensul în care instanţa nu ar fi reţinut condiţia existenţei unei pagube iminente, faţă de împrejurarea că actele administrative atacate au fost puse în executare, prin înfiinţarea măsurii popririi asupra conturilor bancare ale societăţii, nu poate fi reţinută, atâta timp cât recurenta-reclamantă a sta în pasivitate timp de 7 luni de la sesizarea instanţei cu acţiunea principală, fără a solicita suspendarea executării actelor administrative contestate.
Această împrejurare, pune la îndoială existenţa unei pagube iminente de natură a prejudicia situaţia economică a reclamantei, întrucât nu creează o prezumţie de urgenţă.
În fine, nici împrejurarea că recurenta-reclamantă a achitat cauţiunea legal datorată unei astfel de cereri nu poate constitui, prin ea însăşi, un motiv de admitere automată a cererii de suspendare a executării, aceasta fiind o cerinţă legală vizând regularitatea formulării cererii, şi nicidecum temeinicia ei.
Aşadar, apreciind că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, în raport de cele expuse anterior, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC S.R. SRL împotriva încheierii de şedinţă din 29.06.2009 a Curţii de Apel Timişoara, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4891/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 4997/2009. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
