ICCJ. Decizia nr. 5462/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5462/2009
Dosar nr. 241/57/2009
Şedinţa publică de la 30 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.Circumstanţele cauzei
1.Hotărârea primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios, administrativ şi fiscal, reclamanta Parohia Bisericii Greco Catolice B. reprezentată de preot C.C. a chemat în judecată Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparţinut cultelor Religioase din România, solicitând anularea deciziei din 16 decembrie 2008 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre prin care să retrocedeze reclamantei, în natură, imobilul din B., compus din casă parohială, grădină intravilan şi curte în suprafaţă de 1.771 m.p.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că pârâta a respins cererea reclamantei de retrocedare a imobilului pe motivul că situaţia juridică a acestuia nu se încadrează în prevederile O.U.G. nr. 94/2000.
Reclamanta a apreciat că pârâta se află în eroare întrucât Biserica Ortodoxă Română nu este o persoană juridică de drept privat, iar cererea de retrocedare s-a formulat sub imperiul Legii nr. 501/2002, care permitea restituirea imobilelor care au aparţinut cultelor religioase indiferent de proprietarul actual al imobilului.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii în contencios administrativ, apreciind că cererea de retrocedare excede competenţelor ce i-au fost acordate prin lege şi că Biserica Ortodoxă Română fiind persoană juridică de drept privat, de utilitate publică, are alt regim juridic ce nu se confundă cu cel al persoanelor de drept public.
Prin sentinţa nr. 95/F/CA/2009 din 14 aprilie 2009 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios, administrativ şi fiscal, a respins acţiunea în contencios administrativ a reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Imobilul în litigiu a fost dobândit de reclamantă cu titlu de donaţie, prin încheiere, şi trecut în proprietatea statului prin Decretul –lege nr. 358/1948, fiind atribuit Bisericii Ortodoxe Române, care şi-a înscris dreptul de proprietate în C.F.
Cererea de retrocedare a reclamantei a fost respinsă de pârâtă prin decizia din 16 decembrie 2008, motivat de faptul că imobilul în litigiu nu se află în proprietatea persoanelor enumerate la art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată, ci în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române.
Prima instanţă a constatat că O.U.G. nr. 94/2000, republicată, care cuprinde norme de procedură, reglementează condiţiile de restituire a imobilelor care au aparţinut cultelor religioase din România şi care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, altele decât lăcaşele de cult.
A observat că O.U.G. nr. 94/2000 nu vizează imobilele aflate în proprietatea unei persoane juridice de drept privat iar, în speţă, imobilul aparţine Bisericii Ortodoxe Române, care este persoană juridică de drept privat de utilitate publică.
A mai apreciat că nu pot fi reţinute susţinerile reclamantei potrivit cărora cererea de retrocedare fiind formulată în temeiul Legii nr. 501/2002 este admisibilă, deoarece din interpretarea art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 în forma avută urmare aprobării acesteia prin Legea nr. 501/2002 se ajunge la aceeaşi concluzie, Comisia nefiind îndreptăţită potrivit art. 44 din Constituţie şi art. 1 din Protocolul 1, adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului , să retrocedeze bunul altuia.
2.Recursul declarat de Parohia Bisericii Greco Catolice B.
Împotriva sentinţei Curţii de Apel a declarat recurs reclamanta.
Recurenta a susţinut că prima instanţă a refuzat să aplice legea în vigoare la momentul formulării cererii de retrocedare.
A arătat că în sintagma „orice alte persoane juridice”, conţinută în forma O.U.G. nr. 94/2000 după aprobarea acesteia prin Legea nr. 501/2002, se include şi Biserica Ortodoxă Română care este o persoană juridică de drept privat.
Într-o critică distinctă, recurenta a afirmat că O.U.G. nr. 94/2000 conţine norme de drept material iar nu procedural, cum a reţinut Curta de Apel şi, prin urmare, modificările aduse prin Legea nr. 247/2005 nu i se aplică.
În drept, recurenta a invocat motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
3. Apărările formulate de Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 12 noiembrie 2009, intimata Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimata a arătat că cererea de retrocedare a fost legal soluţionată, Comisia neavând competenţa să restituie bunul altuia nici anterior aprobării ordonanţei prin Legea nr. 501/2002, nici ulterior acestui moment şi nici ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.
II.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Argumente de fapt şi de drept relevante
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor intimatei şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală.
Recurenta a supus controlului de legalitate decizia din data de 16 decembrie 2008 pin care Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România i-a respins cererea de retrocedare din data de 27 februarie 2003 având ca obiect restituirea imobilului situat în satul B., comuna J., judeţul Alba, înscris în C.F. a localităţii B.
Motivul respingerii cererii l-a reprezentat faptul că imobilul în cauză se află în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române, persoană juridică de drept privat, care nu se încadrează între persoanele juridice enumerate în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
După cum rezultă din prezentarea făcută la pct. 1.1, atât în cererea de chemare în judecată, cât şi în recurs, recurenta a invocat aceleaşi motive de nelegalitate, referitoare la statutul Bisericii ortodoxe Române şi la aplicarea legii civile în timp.
Referitor la statutul Bisericii ortodoxe Române
Curtea de Apel a stabilit în mod corect că Biserica Ortodoxă Română, ca de altfel orice cult religios recunoscut în România, inclusiv cel reprezentat de recurentă, este o persoană juridică de drept privat, căreia i s-a recunoscut statutul de utilitate publică în temeiul art. 8 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România: “Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă”
La rândul său, art. 2 are în vedere următoarele persoane juridice: regii autonome, societăţi sau companii naţionale, societăţi comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar sau asociat majoritar.
În mod evident, Biserica Ortodoxă Română nu se încadrează în niciuna din aceste categorii.
Referitor la aplicarea legii în timp
Într-adevăr, de la data înregistrării cererii de retrocedare formulată de recurentă: 27 februarie 2003 şi până la soluţionarea acesteia în procedura administrativă: 16 decembrie 2008, dispoziţiile art. 1 alin. (1) au suferit modificări.
Forma actului citată la pct. 11.1.A) este forma în vigoare la data pronunţării deciziei administrative.
Anterior, textul a avut următorul cuprins: “Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, compuse din construcţii împreună cu terenul aferent, existente în natură, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă”.
Recurenta consideră că dacă cererea sa ar fi fost soluţionată prin prisma acestei forme a actului normativ, soluţia i-ar fi fost favorabilă.
În opinia recurentei, imobilul vizat de cererea de retrocedare trebuia să-i fie restituit, independent de calitatea persoanei care îl are în patrimoniu.
Teza recurentei a fost combătută judicios de prima instanţă, cu o motivare convingătoare pe care instanţa de recurs şi-o însuşeşte.
A susţine că în forma sa iniţială, actul normativ permitea retrocedarea bunurilor aflate în proprietatea oricărei persoane juridice, chiar de drept privat, înseamnă a contraveni dispoziţiilor art. 44 din Constituţie care garantează dreptul de proprietate dar şi art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
În realitate, nu există niciun temei pentru a considera că forma actului normativ de la data înregistrării cererii de retrocedare îi era mai favorabilă recurentei, decât cea de la data soluţionării.
Dispoziţia legală aplicată recurentei nu face decât să expliciteze, să lămurească sfera persoanelor juridice vizate de cererea de retrocedare iar nu să o restrângă, cum consideră aceasta.
Din perspectiva examinată, lămurirea naturii dispoziţiilor cuprinse în O.U.G. nr. 94/2000, de drept substanţial sau de procedură, apare ca fiind fără relevanţă.
În orice caz, şi în această privinţă, judecătorul fondului a stabilit în mod legal că textul analizat cuprinde dispoziţii de procedură, fiind de imediată aplicare.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru toate considerentele expuse la pct. 11.1, în temeiul art. 312 alin. (1) – (3) şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de faţă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta Parohia Bisericii Greco –Catolice B., comuna S., judeţul Alba împotriva sentinţei civile nr. 95/F/CA/2009 din 14 aprilie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios, administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5458/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5463/2009. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
