ICCJ. Decizia nr. 5463/2009. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5463/2009
Dosar nr. 5570/2/2008
Şedinţa publică de la 2 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 22 septembrie 2008, reclamanţii C.C., T.T.C., A.C., A.M., A.G., A.F., G.V., C.C., P.R., M.V., G.E., L.G., P.V.V., D.E., S.M., Z.I., L.F., N.V., R.V., R.L., S.E., R.C., R.M., G.M., A.E., F.V., T.G., C.I., C.C., G.T., G.M., P.E., P.A.G., M.L., C.A., B.M., I.V., B.E., N.G., A.M., I.L., A.C.C., P.G.M. şi I.R. au solicitat obligarea pârâtului Guvernul României să adopte hotărârea pentru aplicarea dispoziţiilor art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum au fost modificate prin O.G. nr. 55/2003, iar în cazul neexecutării acestei obligaţii, să fie amendat Primul Ministru cu o amendă de 20% din salariul minimum brut pe economie.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că prin O.U.G. nr. 49/1997 s-a prevăzut în favoarea salariaţilor Petrom un drept de cumpărare de acţiuni, până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ cu care se vor vinde acţiunile în procesul de privatizare.
Reclamanţii au mai arătat că, potrivit art. 9 din ordonanţa susmenţionată, cota procentuală care urmează a fi achiziţionată de salariaţi şi momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către aceştia vor fi stabilite prin hotărâre a guvernului, dar pârâtul nu şi-a îndeplinit această obligaţie, lipsind salariaţii P. de calitatea de acţionari ai societăţii şi de drepturile care decurg din asemenea calitate.
La data de 12 noiembrie 2008, R.B. a formulat cerere de intervenţie în interesul reclamanţilor, solicitând admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 3466 din 10 decembrie 2008, prin care a admis în parte acţiunea şi cererea de intervenţie accesorie, a obligat pârâtul Guvernul României să adopte hotărârea de guvern pentru aplicarea dispoziţiilor art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum au fost modificate prin O.G. nr. 55/2003, a respins capătul de cerere privind aplicarea amenzii şi a obligat pârâtul să achite fiecărui reclamant şi intervenientei câte 250 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut că dreptul reclamanţilor de a achiziţiona acţiuni ale S.N.P. P. S.A. s-a născut la data intrării în vigoare a O.G. nr. 55/2003, de modificare şi completare a O.U.G. nr. 49/1997 şi s-a consolidat la împlinirea termenului suspensiv incert prevăzut în acest act normativ, respectiv în anul 2004, prin încheierea contractului de privatizare a societăţii.
Nefiind contestat dreptul pârâtului de a alege momentul în care se va adopta hotărârea solicitată de reclamanţi, instanţa de fond a considerat că puterea autorităţii nu poate depăşi limita unui interval rezonabil, dincolo de care dreptul invocat prin acţiune devine iluzoriu, lipsit total de conţinut, ceea ce echivalează cu o negare a însăşi existenţei dreptului.
În consecinţă, s-a reţinut că speranţa legitimă a reclamanţilor de a-şi vedea concretizat acest drept este configurată juridic de consacrarea legislativă din art. 1 şi art. 5 ale O.G. nr. 55/2003, oferind corelativ în mod indubitabil o bază legală obligaţiei care revenea Guvernului României şi care, nu a fost onorată.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâtul Guvernul României, solicitând ca, în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate.
Recurentul a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (6) din Constituţie, republicată, controlul de legalitate efectuat de instanţele de judecată competente se circumscrie cadrului legislativ existent, astfel încât competenţele acestora să nu se subroge în rolul şi atribuţiile executivului.
Faţă de prevederile art. IV şi art. V din O.G. nr. 55/2003, recurentul a învederat că legiuitorul nu a stabilit momentul emiterii hotărârii solicitate de reclamanţi, conferind Guvernului României competenţa legală de a stabili cota procentuală care va fi achiziţionată de salariaţi şi momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor. Din acest motiv, s-a susţinut că a fost conferită Guvernului României şi competenţa de a stabili momentul la care se va emite o hotărâre precum cea solicitată prin acţiune.
De asemenea, recurentul a invocat prevederile art. 5.5 din strategia de privatizare a S.N.P. P. S.A. Bucureşti, cuprinsă în anexa nr. 1 la H.G. nr. 924/2003, conform cărora are mandatul de a stabili momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către salariaţi, cota procentuală care va fi achiziţionată de aceştia, precum şi termenele şi condiţiile pentru vânzarea directă a pachetului de acţiuni.
Din cuprinsul reglementării, s-a susţinut că rezultă faptul că, singura autoritate în măsură să adopte măsurile necesare continuării sau finalizării unui proces de privatizare este Guvernul, care va lua măsurile pe care le consideră necesare, la momentul apreciat ca fiind oportun pentru a fi adoptate.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:
În art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 49/1997 , astfel cum a fost modificată şi completată prin O.G. nr. 55/2003, s-a prevăzut că salariaţii S.N.P. P. S.A. Bucureşti au dreptul să achiziţioneze acţiuni ale societăţii până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ cu care se vor vinde acţiunile în cadrul procesului de privatizare ,iar cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi şi momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către aceştia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Această reglementare a fost greşit interpretată prin sentinţa recurată, considerându-se că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare , care prevăd posibilitatea sesizării instanţei de contencios administrativ de persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin nesoluţionarea în termenul legal de către autoritatea publică a unei cereri referitoare la acel drept ori interes legitim.
Cererea a cărei nesoluţionare se invocă trebuie însă circumstanţiată unui raport juridic de drept administrativ, având ca obiect dreptul sau interesul legitim al reclamantului, pentru că pe calea contenciosului administrativ nu se poate pretinde autorităţii publice o anumită conduită generală sau adoptarea unui anumit act normativ, ceea ce ar constitui o imixtiune nepermisă în activitatea executivului, cu încălcarea principiului constituţional al separaţiei şi echilibrului puterilor statului, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie, republicată.
Instanţa de fond nu a avut în vedere limitele în care poate fi exercitat controlul de legalitate pe calea contenciosului administrativ, în cazul în care autorităţii publice i s-a recunoscut o putere discreţionară, astfel cum a fost recunoscută prin reglementarea invocată ca temei juridic al cererii de chemare în judecată.
Puterea discreţionară se exercită în oportunitate, lăsând autorităţii publice posibilitatea de a alege între mai multe decizii, măsuri sau soluţii, conforme din punct de vedere al legalităţii şi care sunt supuse controlului judecătoresc numai în cazul unei erori manifeste de apreciere.
Prin dispoziţiile art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificată şi completată prin O.G. nr. 55/2003, a fost conferit dreptul discreţionar al recurentului de a decide inclusiv momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către salariaţii S.N.P. P. S.A. Bucureşti.
Cum însăşi stabilirea termenului pentru achiziţionarea acţiunilor de către salariaţii S.N.P. P. S.A. Bucureşti implica exercitarea acestui drept de apreciere recunoscut recurentului, instanţa de fond a dispus în mod nelegal executarea unei obligaţii de reglementare, subrogându-se în atribuţiile puterii executive.
Aceeaşi concluzie se impune faţă de dispoziţiile art. 41 din O.U.G. nr. 88/1997, care prevăd că Guvernul asigură înfăptuirea politicii de privatizare, ia măsuri obligatorii pentru accelerarea şi finalizarea procesului de privatizare şi răspunde în faţa Parlamentului de îndeplinirea acestor obligaţii.
Pentru considerentele expuse, în baza prevederilor art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs şi va modifica hotărârea atacată, în sensul că va respinge ca neîntemeiate acţiunea formulată de reclamanţi şi cererea de intervenţie formulată în interesul acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinţei nr. 3466 din 10 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanţi ca neîntemeiată şi cererea de intervenţie accesorie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5462/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5464/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
