ICCJ. Decizia nr. 5493/2009. Contencios. Anulare acte administrativ cu caracter normativ. Contestaţie în anulare - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 5493/2009

Dosar nr. 5154/1/2009

Şedinţa publică de la 2 decembrie 2009

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 89 din 26 septembrie 2008, Curtea de Apel Târgu – Mureş, secţia comercială, de contencios, administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C.P.P. Mureş, în contradictoriu cu Guvernul României, M.A.P.D.R. şi D.A.D.R. Mureş, având ca obiect anularea H.G. nr. 1134/2007.

Curtea de Apel a reţinut că, reclamanta a contestat transmiterea unor imobile, construcţii şi teren, aflate în domeniu public al statului, invocând un drept de proprietate.

Prin decizia nr. 1980 din 3 aprilie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios, administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de reclamantă şi a modificat sentinţa în sensul admiterii acţiunii, anulând hotărârea atacată.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţia în anulare pârâta D.A.D.R. Mureş, susţinând în esenţă că instanţa de recurs a omis să cerceteze toate înscrisurile din dosarul cauzei, care demonstrau că imobilele se aflau şi erau luate în evidenţă de către D.G.F.P. ca fiind în domeniul public şi că în prezent în imobilul respectiv îşi desfăşoară activitatea mai multe societăţi comerciale S.C.P.P. Mureş numai desfăşurând nici o activitate de cercetare.

Contestaţia în anulare este nefondată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale, sau când instanţa respingând recursul sau admiţându-l numai în parte a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Prin contestaţia formulată s-a susţinut că instanţa de recurs a omis să cerceteze toate înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Imobilele în discuţie care fac obiectul transmiterii prin hotărârea de guvern contestată au figurat şi au fost validate ca aparţinând domeniului public al statului prin hotărârile succesive de aprobare a inventarului centralizat al bunurilor în domeniul public al Statului anterior emiterii H.G. nr. 1134/2007, fără ca aceste hotărâri de atestare a domeniului public al statului să fi fost contestate de reclamantă.

Aşa fiind, contestaţia în anulare urmează a fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestaţia în anulare formulată de D.A.D.R. Mureş împotriva deciziei nr. 1980 din 3 aprilie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios, administrativ şi fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2009.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5493/2009. Contencios. Anulare acte administrativ cu caracter normativ. Contestaţie în anulare - Recurs