ICCJ. Decizia nr. 5778/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5778/2009
Dosar nr. 1217/64/2008
Şedinţa publică din 15 decembrie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Soluţia primei instanţe.
Prin sentinţa nr. 84/F din 25 mai 2009, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta SC M.S. SRL în contradictoriu cu pârâtele A.S.S.I. şi SC A.T. SRL, în favoarea Tribunalului Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Braşov a constatat că în stabilirea competenţei materiale şi funcţionale a instanţei de fond este necesar a stabili natura juridică a litigiului dedus judecăţii.
În acest sens prima instanţă a reţinut în fapt că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea parţială a actului administrativ intitulat „Rezultate finale ale etapei de atribuire electronică - trafic judeţean, şedinţa din 30 mai 2008, în ce priveşte traseul 044 Drăgăşani-Băbeni-Râmnicu-Vâlcea" şi obligarea pârâtei A.S.S.I. la reluarea etapei de atribuire electronică a traficului judeţean şi la refacerea rezultatelor finale ale acesteia, pe baza punctajelor obţinute de participanţi.
Faţă de pretenţiile reclamantei, Curtea de Apel Braşov a apreciat că sediul materiei cererii de chemare în judecată îl constituie legislaţia specială aplicabilă atribuirii traseelor de transport public de interes local, anume atribuirea contractelor de concesiune de transport rutier, reprezentată de Legea nr. 92/2007, OUG nr. 109/2005 şi Legea nr. 51/2006. A reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 38 din Legea nr. 51/2006 acordarea licenţelor de transport o realizează comisia locală din cadrul administraţiei publice locale (judeţene), iar art. 286 alin. (1) din OUG nr. 34/2006 stabileşte expres competenţa tribunalului pentru judecarea cauzelor, în primă instanţă, având ca obiect achiziţii publice, cum este şi natura juridică a prezentului litigiu.
A concluzionat prima instanţă că în prezenţa unor norme juridice procedurale speciale cum sunt cele din domeniul achiziţiilor publice, competenţa materială a instanţei nu se mai stabileşte în funcţie de criteriile generale prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, astfel încât competenţa materială de soluţionare a cauzei în primă instanţă revine Tribunalului Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
2. Prezentarea cererilor de recurs formulate
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat recurs reclamanta SC M.S. SRL şi pârâta SC A.T. SRL.
2.1 Recurenta - pârâtă SC A.T. SRL a invocat motivul de nelegalitate circumscris prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi trimiterea dosarului spre rejudecare la Curtea de Apel Braşov, ca fiind instanţa competentă material să judece cauza, susţinând în esenţă următoarele:
- în mod greşit instanţa de fond a pus în discuţie competenţa materială de soluţionare a cauzei raportat la dispoziţiile OUG nr. 34/2006, modificată, privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, actul contestat nefiind un act administrativ oricum şi reţinând că serviciul de transport public local este reglementat prin alte acte normative (Legea nr. 92/2007 şi Legea nr. 51/2006);
- în nici un fel nu pot fi aplicabile raportului juridic dedus judecăţii prevederile OUG nr. 34/2006, actul contestat nefiind un act al autorităţii contractante în sensul art. 255 din OUG nr. 34/2006, privind achiziţiile publice.
2.2 Recurenta - reclamantă SC M.S. SRL, la rândul său a criticat soluţia primei instanţe, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând în esenţă, în dezvoltarea acestui motiv că în mod greşit cererea sa a fost încadrată în categoria achiziţiilor publice, în condiţiile în care în cauză nu sunt incidente prevederile OUG nr. 34/2006. S-a mai arătat că în mod greşit a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov întrucât A.S.S.I., ca parte pârâtă chemată în judecată, este o instituţie publică ce face parte din administraţia publică centrală şi nu locală, fiind aşadar incidente prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, republicată, cu referire la art. 3 pct. 1 C. proc. civ. care stabilesc în mod clar competenţa curţilor de apel ca instanţe de fond, în judecarea cererilor privind actele emise de autorităţile şi instituţiile publice centrale.
3. Soluţiile instanţei de control judiciar
Înalta Curte, verificând în prealabil examinării criticilor arătate, regularitatea formulării celor două recursuri, reţine că recurenta-reclamantă SC M.S. SRL, deşi legal citată cu menţiunea de a depune taxa judiciară de timbru legal datorată pentru promovarea prezentei căi de atac, în sumă de 4 lei şi timbru judiciar de 0,15 lei (fila 13 dosar recurs), nu şi-a îndeplinit această obligaţie.
Drept urmare, în aplicarea prevederilor art. 20 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 146/1997 precum şi a art. 9 alin. (2) din OG nr. 32/1995, cu referire la art. 3021 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va anula acest recurs ca netimbrat.
Examinând criticile recurentei-pârâte SC A.T. SA, raportat la soluţia primei instanţe şi faţă de prevederile legale incidente, incluzând art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea nu pot fi primite, recursul fiind nefondat, însă în considerarea celor în continuare prezentate, în substituirea considerentelor avute în vedere de prima instanţă.
Este adevărat, astfel cum susţine recurenta-pârâtă că prezentului raport juridic dedus judecăţii nu îi sunt aplicabile prevederile OUG nr. 34/2006, privind achiziţiile publice astfel încât competenţa materială a instanţei ce urmează a soluţiona cauza nu poate fi stabilită prin raportare la prevederile acestui act normativ.
Nu mai puţin însă, soluţia primei instanţe, de declinare a judecării acţiunii de faţă în favoarea Tribunalului Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca instanţă de fond competentă material în cauză, este principial corectă.
Reclamanta-recurentă SC M.S. SRL a formulat acţiunea de faţă în contradictoriu cu pârâtele A.S.S.I. şi SC A.T. SA solicitând anularea parţială a actului administrativ intitulat „Rezultatele finale ale etapei de atribuire electronică – trafic judeţean, şedinţa din 30 mai 2008 în ce priveşte traseul 044 Drăgăşani - Băbeni – Râmnicu - Vâlcea" cuprins în Programul de transport 2008-2011 al judeţului Vâlcea şi obligarea primei pârâte la reluarea etapei de atribuire electronică şi refacerea rezultatelor finale ale acesteia cu luarea în considerare a unui punctaj determinat de vechimea reală pe acest traseu a societăţilor ce au solicitat atribuirea traseului 044.
S-a arătat în cuprinsul acţiunii şi rezultă de altfel şi din actele existente la dosar (filele 14-22) că vechimea pe traseu este stabilită de Comisia paritară pentru atribuirea traseelor cuprinse în programul de transport public judeţean, constituită prin H.C.J. Vâlcea, potrivit Ordinului nr. 353/2007 al M.I.R.A. pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 92/2007, a serviciilor de transport public local, prin aceasta asigurându-se organizarea, reglementarea, coordonarea şi controlul prestării serviciului de transport public local de persoane.
Tot Consiliul Judeţean Vâlcea, ca anexă la H.C.J. Vâlcea nr. 68 din 18 aprilie 2008, a aprobat Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei paritare pentru atribuirea traseelor cuprinse în Programul de transport public judeţean de persoane.
Conform art. 19 din Ordinul nr. 353/2007, traseele cuprinse în programele de transport judeţene se atribuie operatorilor de transport rutier în cadrul unei şedinţe de atribuire, de către Comisia paritară, iar licenţele de traseu în transportul public judeţean de persoane prin curse regulate se acordă de A.R.R. în baza hotărârilor comisiei paritare formate din reprezentanţii Consiliului judeţean şi reprezentanţii agenţiei A.R.R. din judeţul respectiv.
Este adevărat că A.S.S.I., înfiinţată prin OUG nr. 73/2007, gestionează şi operează sistemul informatic de atribuire electronică a traseelor naţionale din programele de transport judeţene, dar rezultatul atribuirii electronice este concretizat în Hotărârea Comisiei Paritare, aceasta având caracteristicile unui act administrativ unilateral, a cărei legalitate poate fi cenzurată pe calea contenciosului administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 92/2007, legea serviciilor de transport public local, consiliile judeţene sunt obligate să înfiinţeze autorităţi judeţene de transport persoane prin care să organizeze şi să reglementeze prestarea serviciului public de transport public de persoane între localităţile judeţului, cum a reţinut instanţa de fond.
Art. 17 din Legea nr. 92/2007, legea serviciilor de transport public local, prevede că autorităţile administraţiei publice locale adoptă hotărâri sau emit dispoziţii, iar împotriva acestora, persoanele fizice sau juridice interesate se pot adresa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile legii.
Ordinul nr. 353/2007 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 92/2007 a conferit comisiilor paritare înfiinţate prin H.C.J. competenţa de a emite acte în regim de putere publică.
Prin urmare, actul administrativ de atribuire a traseului îl constituie, în conformitate cu dispoziţiile legale menţionate anterior, Hotărârea Comisiei Paritare, constituită prin H.C.J., iar nu operaţiunea electronică de atribuire sau rezultatul acesteia.
Înalta Curte apreciază că este evident, aşadar, că practic obiectul cererii reclamantei vizează un act, respectiv o operaţiune ce intră în aria de competenţă a unei autorităţi publice judeţene, iar împrejurarea că această comisie nu are personalitate juridică nu este de natură a atrage automat competenţa materială a curţii de apel, corespunzător calităţii de autoritate centrală a A.S.S.I. Aceasta întrucât, pe de o parte, în contenciosul administrativ competenţa materială este determinată de rangul autorităţii emitente a actului administrativ atacat, iar pe de altă parte, personalitatea juridică nu prezintă relevanţă în stabilirea cadrului procesual, calitatea de autoritatea emitentă decurgând din capacitatea administrativă a structurii care a emis sau adoptat actul administrativ respectiv.
Cum în mod evident actul administrativ, respectiv operaţiunea contestată este emisă de o autoritate publică locală în cadrul unui program de transport judeţean de persoane, se impune a se reţine astfel cum a stabilit şi instanţa de fond făcând aplicarea art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, că tribunalul este competent să soluţioneze cauza.
Împrejurarea că persoana vătămată a chemat în judecată în calitate de pârâtă o autoritate publică centrală nu atrage, în mod automat, competenţa de judecată a cauzei în primă instanţă în favoarea curţii de apel.
Aşadar se va respinge ca nefondat recursul recurentului-pârât, cauza urmând a fi soluţionată de secţia de contencios administrativ a Tribunalului Braşov, instanţă care va examina atât îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate ale acţiunii formulate, cât şi temeinicia acesteia, raportat la dispoziţiile Legii nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul declarat de SC M.S. SRL, împotriva sentinţei nr. 84/F din 25 mai 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.
Respinge recursul declarat de SC A.T. SA împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5730/2009. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 5780/2009. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
