ICCJ. Decizia nr. 5790/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5790/2009
Dosar nr. 1267/33/2009
Şedinţa publică din 15 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Soluţia primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 458 din 12 octombrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj şi a respins excepţia de nelegalitate a Ordinului M.E.C. nr. 5649 din 8 decembrie 2005, invocată de reclamantul F.F. în cadrul Dosarului nr. 180/117/2009 al Tribunalului Cluj, în contradictoriu cu pârâţii Grupul Şcolar Industrial Construcţii Montaj Dej, Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj şi M.E.C.I.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin Ordinul M.E.C. nr. 5649 din 8 decembrie 2005, a cărui nelegalitate se invocă, reclamantul F.F. a fost eliberat din funcţia de director al Grupului Şcolar Industrial Construcţii Montaj Dej, motivat de faptul că activitatea managerială a reclamantului a fost evaluată, iar acesta a obţinut calificativul „respins", respectiv „bine" pentru anul 2004-2005.
A mai reţinut instanţa că în susţinerea excepţiei de nelegalitate reclamantul a invocat principiul anulării actului subsecvent, relevând că raportul de evaluare a activităţii manageriale a fost anulat în mod irevocabil prin hotărâre judecătorească, ca fiind întocmit în baza unui act normativ, respectiv HG nr. 224/2005, care nu era în vigoare la momentul efectuării evaluării.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, invocată de acest pârât prin întâmpinare, Curtea de Apel Cluj a apreciat-o neîntemeiată, cu motivarea că specificul excepţiei de nelegalitate, astfel cum este reglementată de dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, impune ca aceasta să se judece nu numai în contradictoriu cu emitentul actului, ci şi cu celelalte părţi din dosarul de fond, pentru ca acestea să aibă posibilitatea să-şi exprime poziţia procesuală faţa de acest mijloc de apărare de care depinde soluţionarea pe fond a cauzei.
Pe fondul excepţiei de nelegalitate, prima instanţă a reţinut următoarele:
- în cadrul Dosarului nr. 4952/117/2006 al Tribunalului Cluj, având ca obiect acţiunea reclamantului F.F. prin care solicita desfiinţarea Ordinului M.E.C. nr. 5649 din 8 decembrie 2005, precum şi invalidarea evaluării manageriale, soluţionată irevocabil prin sentinţa nr. 1026 din 20 aprilie 2007, la termenul din 16 februarie 2007, instanţa a luat act de renunţarea la judecata petitului privind anularea ordinului menţionat;
- în cadrul aceluiaşi dosar, la data de 27 martie 2007, reclamantul a precizat acţiunea în sensul că a invocat excepţia nulităţii absolute a Ordinului de eliberare din funcţie, cerere pe care instanţa de fond s-a pronunţat în sensul că nu echivalează cu o excepţie de nelegalitate şi, faţă de renunţarea la judecată făcută anterior în legătură cu desfiinţarea Ordinului, s-a pronunţat doar pe capătul de cerere vizând anularea raportului de evaluare a activităţii manageriale, prin sentinţa nr. 1026 din 20 aprilie 2007; împotriva acestei sentinţe, F.F. nu a exercitat calea de atac a recursului;
- această poziţie procesuală trebuie interpretată de instanţă ca o recunoaştere a faptului că actul administrativ vătămător pentru reclamant, nu este raportul de evaluare, ci ordinul de eliberare din funcţie, recunoaştere cu privire la care reclamantul nu s-a îngrijit să fie validată în vreun fel de către instanţă, renunţând la capătul de cerere privind anularea ordinului, în condiţiile în care autoritatea pârâtă invocase excepţia lipsei plângerii prealabile;
- nu pot fi reţinute apărările formulate de către reclamant, conform cărora nu a fost încălcat principiul securităţii raporturilor juridice, din perspectiva faptului că obiectul celor două Dosare, respectiv nr. 4952/117/2006 şi nr. 180/117/2009 ale Tribunalului Cluj este diferit, deoarece izvorul ambelor litigii este ordinul de eliberare din funcţia de director, astfel încât interesul său de a solicita anularea lui era născut şi actual încă de la momentul promovării primei acţiuni.
Aceste considerente reţinute de instanţă pe situaţia de fapt, au fost dezvoltate în continuare în raport de prevederile C.E.D.O. şi de jurisprudenţa C.E.D.O. care stabilesc obligaţia judecătorului naţional de a asigura aplicarea dreptului comunitar, inclusiv a principiilor securităţii juridice.
În aplicarea acestor principii, prima instanţă a apreciat că invocarea, la acest moment procesual, a excepţiei de nelegalitate a Ordinului nr. 5649/2005, în condiţiile în care reclamantul a renunţat anterior la soluţionarea unei acţiuni care viza anularea aceluiaşi act administrativ, contravine dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din C.E.D.O., precum şi de art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene.
A mai reţinut prima instanţă că această atitudine procesuală este contrară practicii C.J.C.E., care, în cauze similare a constatat că, atunci când partea îndreptăţită să formuleze o acţiune în anulare, împotriva unui act comunitar depăşeşte termenul limită pentru introducerea acestei acţiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv şi nu va mai putea solicita în instanţă controlul de legalitate al acestuia, nici chiar pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate.
A concluzionat Curtea de Apel Cluj, în sensul că efectele decăderii din dreptul de a îndeplini un act de procedură, atunci când partea putea să prevadă, în mod rezonabil, că pasivitatea sa va duce la o astfel de sancţiune, nu pot fi eludate prin alegerea unei altfel de proceduri, mai generoasă din perspectiva termenului şi condiţiilor de exercitare.
2. Motivele de recurs prezentate de recurentul-reclamant.
Împotriva acestei sentinţe în termen legal a declarat recurs reclamantul F.F., invocând potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., greşita aplicare a legii, de către instanţa de fond respectiv a prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, motiv în dezvoltarea căruia au fost arătate următoarele:
- instanţa de fond nu a examinat motivele de nelegalitate învederate, motivându-şi soluţia de respingere a excepţiei de nelegalitate a Ordinului nr. 5649 din 8 decembrie 2005 exclusiv pe efectele renunţării la judecată pe care a făcut-o într-un dosar anterior având ca obiect chiar anularea Ordinului nr. 5649/2005, ignorându-se că renunţarea la judecată este un act de voinţă unilateral care nu exclude însă posibilitatea de a introduce o nouă cerere de judecată, împotriva aceluiaşi pârât;
- nu există nici o raţiune juridică pentru ca prima instanţă să nu procedeze la o analiză atentă a argumentelor şi temeiurilor invocate în susţinerea excepţiei de nelegalitate a Ordinului M.E.C. nr. 5649/2005, instanţa neputând opune renunţarea la judecată făcută într-un alt dosar, dată fiind disponibilitatea părţilor, ca principiu fundamental de drept civil şi caracterul imprescriptibil al excepţiei de nelegalitate;
- greşit a fost respinsă şi apărarea potrivit căreia a fost încălcat principiul securităţii raporturilor juridice în condiţiile în care prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004, republicată, permit cenzurarea legalităţii actelor administrative pe calea excepţiei de nelegalitate, fără impunerea unui termen, cu atât mai mult cu cât securitatea raporturilor juridice nu este periclitată;
- invocarea priorităţii principiilor de drept comunitar faţă de dreptul naţional poate fi susţinută numai în acele cauze care implică aplicarea dreptului comunitar, după cum apreciată ca irelevantă este şi practica C.E.D.O.
3. Considerentele şi soluţia instanţei de control judicia.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte, examinând sentinţa atacată în raport de criticile recurentului, circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., de apărările intimaţilor-pârâţi dar şi faţă de prevederile legale aplicabile din materia supusă analizei şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ. reţine că nu subzistă în cauză temeiuri legale care să impună fie casarea, fie modificarea hotărârii atacate, în considerarea celor în continuare arătate.
În opinia Înaltei Curţi considerentele pe care prima instanţă şi-a fundamentat soluţia de respingere a excepţiei de nelegalitate a Ordinului M.E.C. nr. 5649 din 8 decembrie 2005 sunt nu numai legale dar şi corespunzătoare principiilor dezvoltate în jurisprudenţa C.E.D.O. şi a celei comunitare, care, contrar celor susţinute de recurentul-reclamant nu pot fi ignorate, date fiind şi prevederile Constituţiei României (art. 20 alin. (2)).
Înalta Curte reţine că nu sunt întemeiate criticile recurentului-reclamant vizând greşita interpretare realizată de către prima instanţă cu privire la prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004, republicată, referitor la procedura excepţiei de nelegalitate.
Este adevărat că potrivit textului de lege citat excepţia de nelegalitate poate fi invocată, în ceea ce priveşte actele administrative unilaterale cu caracter individual, ca mijloc de apărare, oricând, în orice fază procesuală, însă tot atât de adevărat este, astfel cum constant a şi reţinut şi Înalta Curte în jurisprudenţa sa că o astfel de cale procedurală nu poate fi exercitată cu încălcarea principiilor securităţii raporturilor juridice şi a exercitării cu bună credinţă a drepturilor procesuale.
Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că prima instanţă corect a reţinut, în acord şi cu jurisprudenţa C.E.D.O. şi cea comunitară, care au aplicabilitate şi preeminenţă indiferent de obiectul litigiului, că nu pot fi eludate efectele decăderii dintr-un drept prin exercitarea şi alegerea unei alte proceduri. Cu alte cuvinte, nu mai pot fi puse în discuţie, fără a fi încălcate principiile jurisprudenţiale sus-enunţate, chestiuni care ar fi putut fi invocate în cadrul litigiului anterior, vizând chiar anularea aceluiaşi act administrativ, la judecarea cărora reclamantul a renunţat benevol, dar care nu au mai fost invocate.
Nu sunt fondate criticile recurentului-reclamant vizând necercetarea de către prima instanţă a aspectelor de nelegalitate invocate câtă vreme, apelând la jurisprudenţa C.E.D.O. şi la cea comunitară, prima instanţă a realizat o aplicare directă a acestora fără a se mai impune astfel cercetarea respectivelor motive pe considerentele arătate.
În fine, corectă este şi argumentarea şi motivarea instanţei de fond în sensul că pasivitatea recurentului-reclamant, raportat la căile şi mijloacele procedurale pe care le-ar fi putut exercita în cazul litigiului de fond nu poate să nu atragă chiar decăderea din dreptul de a solicita, pe cale incidentală examinarea, aceleiaşi chestiuni.
Faţă de toate cele sus arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va fi respins ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de F.F. împotriva sentinţei civile nr. 458 din 12 octombrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5780/2009. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 5806/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
