ICCJ. Decizia nr. 64/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 64/2009
Dosar nr. 8091/95/2008
Şedinţa publică din 9 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 264 din 17 octombrie 2008 Curtea de Apel Craiova a respins excepţia de nelegalitate a avizului nr. 3866 din 24 octombrie 2003 emis de M.E.F. – D.G.A.S., P.N.P.R., invocată de reclamanta SC M. SRL Ţicleni în contradictoriu cu pârâţii D.G.F.P. Gorj şi M.E.F. – D.G.A.S., P.N.P.R.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în aplicarea art. 20 alin. (2) şi art. 148 alin. (2) din Constituţie, prin raportare la Convenţia europeană a drepturilor omului şi la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum şi la jurisprudenţa C.E.D.O. şi a Curţii de Justiţie de la Luxemburg, se înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/ 2007 şi ale art. 2 alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, cu privire la actul administrativ unilateral cu caracter individual, emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, a cărui legalitate se contestă pe calea excepţiei de nelegalitate.
Judecătorul naţional, în calitate de prim judecător al C.E.D.O., are obligaţia de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenţiei), asigurându-le preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională, fără să fie nevoie să aştepte abrogarea acesteia de către legiuitor" (mutatis mutandis, V. împotriva Belgiei, Hotărârea din 29 noiembrie 1991); (C.E.D.O., Hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza D.P. împotriva României, în M.Of. nr. 830 din 5 decembrie 2007).
Judecătorul naţional, în calitate de prim-judecător comunitar, este competent „să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsura necesară, un act normativ naţional precum legea generală privind dreptul administrativ, care i s-ar putea opune".
Împotriva acestei hotărâri reclamanta SC M. SRL Ţicleni a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că la rezolvarea excepţiei de necompetenţă materială şi teritorială invocată de reclamantă, instanţa a avut în vedere puterea de lucru judecat a sentinţei nr. 1462/24 iunie2008, pronunţată de Tribunalul Gorj şi a soluţionat-o fără a o pune în discuţia ambelor părţi, împrejurare care a profitat intimatelor.
Prin urmare, consideră recurenta, instanţa a încălcat principiul contradictorialităţii, precum şi dreptul la apărare.
Se mai susţine că art. 4 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 dispune imperativ că pentru soluţionarea acţiunilor împotriva actelor administrative individuale competenţa aparţine teritorial curţii de apel în raza căreia îşi are sediul emitentul actului.
Astfel, Curtea de Apel Craiova, verificându-şi competenţa, trebuia să constate că de la dispoziţiile art. 4 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 nu se poate deroga, astfel încât excepţia trebuia admisă, cauza urmând a fi declinată Curţii de Apel Bucureşti spre competentă soluţionare
Se mai arată că în mod greşit instanţa a respins excepţia de nelegalitate apreciind că Legea nr. 554/2004 nu produce efecte retroactive.
În fine, recurenta relevă că instanţa de fond, deşi a reţinut că prin Deciziile nr. 425 şi nr. 426 din 10 aprilie 2008 Curtea Constituţională a decis că dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt constituţionale, a ignorat caracterul definitiv şi general obligatoriu al acestora.
Examinând sentinţa atacată în raport cu criticile formulate, cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Critica vizând modul de soluţionare a excepţiei de necompetenţă este neîntemeiată şi nu poate fi primită având în vedere că, din încheierea de şedinţă din 9 octombrie 2008 rezultă cu claritate că instanţa a pus în discuţia părţilor această excepţie, însă reclamanta nu a fost prezentă la acest termen de judecată.
Mai mult, instanţa de fond a amânat pronunţarea deciziei pentru 17 octombrie 2008, dând posibilitate reclamantei să depună concluzii scrise, potrivit art. 156 alin. (2) C. proc. civ., însă acest demers a rămas fără rezultat.
Astfel fiind, nu se poate susţine că instanţa a încălcat principiul contradictorialităţii, precum şi dreptul la apărare.
Referitor la soluţia de respingere a excepţiei de necompetenţă materială şi teritorială, Înalta Curte constată că aceasta este în acord cu dispoziţiile art. 4 alin. (1) coroborat cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, avizul în discuţie fiind emis de o autoritate centrală. De altfel, cum bine a reţinut judecătorul primei instanţe, recurenta – reclamantă nu a recurat sentinţa nr. 1462 din 24 iunie 2008 prin care Tribunalul Gorj, secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi-a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, aceasta devenind irevocabilă.
Nici motivul de recurs care combate soluţia pronunţată cu privire la excepţia de nelegalitate nu este fondat.
Excepţia de nelegalitate invocată în cauză vizează avizul nr. 3866/24 octombrie 2003 al Ministerului Economiei şi Finanţelor, prin care, în baza art. 1-3 din OUG nr. 36/2001 privind regimul preţurilor şi tarifelor reglementate, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurenţei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 205/2002, s-a stabilit nivelul de preţ pentru un număr de 5 produse (nisipuri şi pietrişuri extrase din perimetrul de exploatare Bărbăteşti, judeţul Gorj), la cererea recurentei – reclamante.
Necontestat, în pofida denumirii sale, acest aviz este un veritabil act administrativ individual în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Cum s-a arătat, acest act a fost emis la data de 24 octombrie 2003, adică anterior intrării în vigoare a Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ.
Este adevărat că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate", iar potrivit art. 2 alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, „Excepţia de nelegalitate poate fi invocată şi pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în forma sa iniţială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ".
De asemenea, Curtea Constituţională prin Decizia nr. 425 din 10 aprilie 2008 şi nr. 426 din 10 aprilie 2008 a reţinut, într-adevăr, că dispoziţiile sus-menţionate sunt constituţionale în raport de prevederile art. 1, alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 23 şi art. 44 din Legea fundamentală.
Cu privire la dispoziţiile art. 4 alin. (1), din Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, respectiv a dispoziţiilor art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 252/2007, reprezentând temeiul de drept al invocării excepţiei de nelegalitate, trebuie precizat însă că judecătorului naţional îi revine rolul de a aprecia, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituţie, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte( cum este cazul Convenţiei Europene).În acest sens, judecătorul naţional, în calitate de prim judecător al C.E.D.O., are obligaţia de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenţiei), asigurându-i preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională, fără să fie nevoie să aştepte abrogarea acesteia de către legiuitor" (C.E.D.O., Hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza D.P. împotriva României, M. Of. nr. 830 din 5 decembrie 2007).
Raportându-se, aşadar, în special la C.E.D.O. şi la practica C.E.D.O., Înalta Curte va reţine că, în mod legal, curtea de apel a înlăturat dispoziţiile din Legea contenciosului administrativ,cu modificările şi completările ulterioare, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, reţinând că aceste dispoziţii contravin unor principii fundamentale convenţionale a căror respectare asigură exerciţiul real al drepturilor fundamentale ale omului.
În măsura în care permit cenzurarea legalităţii actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, dispoziţiile susmenţionate din Legea contenciosului administrativ, încalcă astfel dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia europeană a Drepturilor Omului şi în practica C.E.D.O., precum şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse „principiului securităţii juridice, care se regăseşte în totalitatea articolelor Convenţiei, constituind unul din elementele fundamentale ale statului de drept" (C.E.D.O., Hotărârea din 6 decembrie 2007, Beian contra României).
În acest sens, C.E.D.O. a reţinut că posibilitatea de anula fără limită în timp o hotărâre judecătorească irevocabilă, reprezintă o încălcare a principiului securităţii juridice (C.E.D.O., Hotărârea din 28 octombrie 1999 în cauza B. împotriva României, M. Of. nr. 414 din 31 august 2000, în opinia separată la această hotărâre precizându-se chiar că „posibilitatea de a se anula, fără limită în timp, o hotărâre definitivă, obligatorie şi executată…. trebuie considerată ca o înfrângere a dreptului la justiţie", garantat de art. 6 din Convenţie.
Argumentele C.E.D.O. expuse în speţa citată, sunt perfect valabile şi în cauza de faţă, validitatea lor fiind susţinută de similitudinea de efecte juridice existente între hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă şi actul administrativ irevocabil emis de către autoritatea publică şi definitivat prin neutilizarea mijloacelor prevăzute de legislaţia anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Ca o consecinţă a celor expuse, în aplicarea art. 20 alin. (2) şi art. 148 alin. (2) din Constituţie, republicată, prin raportare la principiile amintite mai sus, la C.E.D.O. precum şi la jurisprudenţa C.E.D.O., Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
Pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC M. SRL Ţicleni, împotriva sentinţei civile nr. 264 din 17 octombrie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 57/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 665/2009. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
