ICCJ. Decizia nr. 1089/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1089/2010
Dosar nr. 451/42/200.
Şedinţa publică din 25 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, reclamanta S.A. Inoteşti, prin preşedinte D.M., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, Parlamentul României, Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, a solicitat obligarea pârâţilor la înscrierea pe ordinea de zi a cererilor formulate de societate înregistrate sub nr. 7339/2009 şi de preşedintele acesteia D.M. înregistrate la nr. 92/2009 PICCJ, CSM-1/851/2009, M.J. -1899/2009, Parlament (senat), MF 620108/2009, CSAT -870/2009, cu obligarea la plata de despăgubiri - daune, daune morale, cercetări penale efective şi disciplinare, cu anulare a răspunsurilor şi restituirii sesizării/ plângerii.
În motivarea acţiunii, reclamanta S.A. Inoteşti a susţinut că a sesizat la data de 31 decembrie 2008 faptul că au fost falsificate/vândute cumpărate 1050 dosare judecătoreşti din totalul de 1147 şi 1335 dosare/plângeri falsificate-vândute din totalul de 1406, iar reprezentantul acesteia D.M. a sesizat la 31 decembrie 2008 că au fost falsificate/vândute cumpărare 1130 dosare judecătoreşti din totalul de 1180 şi falsificate/vândute cumpărate 630 dosare/ plângeri şi în total 672. A mai arătat reclamanta că drepturile la asociere, proprietate, libertate economică etc. sunt încălcate, neapărate de către stat, iar prin cele 4 HG secrete de atestare în domeniul public a comunei Colceag a patrimoniilor CAP Inoteşti, S.A. Inoteşti este contrar art. 45 Constituţie şi hotărârile la art. 278/1 C. proc. pen., susţinând că statul îi face proprietari pe hoţi, cu deposedare a adevăraţilor proprietari.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti a învederat instanţei că cererea de chemare în judecată, astfel cum este formulată şi redactată nu respectă condiţiile prevăzute de art. 112 C. proc. civ., în sensul indicării obiectului cererii, art. 112 pct. 3 având în vedere pretenţia concretă.
Pârâtul, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin întâmpinare a solicitat respingerea capătului de cerere principal ca neîntemeiat, precum şi a capătului de cerere privind acordarea de daune, întrucât în speţă Ministerul Public nu a produs nici un prejudiciu reclamantei. A arătat că activitatea desfăşurată de instanţele civile este aceea de a soluţiona cu putere de adevăr legal conflictul juridic dedus judecăţii, acesta neputând obliga procurorul la finalizarea unei anchete penale.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 131 din 15 iulie 2009 a respins acţiunea formulată de reclamanta S.A. Inoteşti şi D.M., în contradictoriu cu pârâţii - Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, Parlamentul României, Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul Suprem de Apărare al Ţării, ca neîntemeiată.
Pentru se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, aşa cum reiese din considerentele sentinţei că, solicitările ce fac obiectul cererii de chemare în judecată exced competenţei instanţei de judecată şi mai mult nici nu pot forma obiectul Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta S.A. Inoteşti, prin preşedinte, D.M. şi reclamantul D.M.
Prin cererea de recurs şi memoriul depus ulterior, se invocă prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., fără a se detalia motivele de recurs pe aceste temeiuri de modificare invocate.
Recurenţii critică hotărârea motivând în esenţă că instanţa de fond nu a comunicat întâmpinările depuse la dosar de către pârâţi, a manifestat o lipsă de rol activ, ocolind suspendarea cauzei conform art. 242 C. proc. civ. şi nu a analizat acţiunea astfel cum a fost formulată privind anularea răspunsurilor primite de la Preşedintele României.
Solicită astfel admiterea recursului, casarea hotărârii şi rejudecând cauza să fie obligate autorităţile să soluţioneze cele două capete de cerere.
Prin întâmpinare, intimatul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti a invocat excepţia nulităţii recursului care nu cuprinde toate menţiunile prevăzute de art. 302 C. proc. civ.
Intimata Camera Deputaţilor a susţinut excepţia inadmisibilităţii recursului care este în vădită contradicţie cu prevederile art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
În concluziile orale recurentul a invocat excepţia nulităţii hotărârii care nu menţionează datele de identificare ale societăţii, respectiv sediu, număr de înregistrate la RSPA, Codul fiscal, Contul bancar.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. C. proc. civ., excepţiile invocate de părţile în litigiu, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate.
Verificând conţinutul cererii de recurs, constată că întreaga motivare este structurară în sensul demonstrării încălcării dreptului la apărare prin necomunicarea întâmpinărilor depuse de pârâţi şi neanalizării petitului cererii cu care prima instanţă a fost învestită.
Este adevărat că incidenţa prevăzută de art. 3041 C. proc. civ., nu înlătură obligaţia motivării recursului conform art. 3021 C. proc. civ., însă examinând cererea de recurs, Curtea constă că recursul îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege chiar dacă motivele de recurs nu sunt structurate şi încadrate în cazurile expres prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Hotărârea recurată cuprinde menţiunile prevăzute de art. 261 C. proc. civ., iar susţinerile recurentului privind nulitatea hotărârii pentru lipsa datelor de identificare nu pot fi reţinute, în lipsa unui text de lege imperativ care să dispună în acest sens. De altfel, textul Codului de procedură civilă care prevede în art. 302 alin. (1) lit. a) sancţionarea cu nulitatea absolută a omisiunii de a preciza în cuprinsul cererii de recurs: denumirea şi sediul persoanelor juridice, numărul de înmatriculare în registrul comerţului … a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 176 din 24 martie 2005 a Curţii Constituţionale.
Susţinerile reprezentantului Camerei Deputaţilor privind lipsa de procedură a Parlamentului României şi deci inadmisibilitatea recursului prin schimbarea cadrului procesual, nu au putut fi reţinute în condiţiile în care intimatul Parlamentul României a fost parte la fondul cauzei, a fost citat în recurs, procedura fiind legal îndeplinită conform dovezii aflate la fila 9 din recurs.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, precum şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamanţii – recurenţi S.A. Inoteşti şi D.M. au sesizat instanţa de contencios administrativ, în temeiul Legii nr. 554/2004, cu cererea prin care au solicitat obligarea pârâţilor să înscrie pe ordinea de zi mai multe cereri menţionate în acţiune, cu obligarea pârâţilor la daune morale, anularea răspunsurilor pârâţilor, inclusiv cel trimis de Administraţia Preşedinţială.
La petiţiile formulate de recurenţi, instituţiile publice intimate au răspuns la problemele ridicate, în mod punctual.
Din expunerea acţiunii şi cererii de recurs, rezultă că în speţă nu există un refuz nejustificat de soluţionare, negăsindu-ne în ipoteza reglementată de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Soluţionarea unei cereri în defavoarea petiţionarului sau contrar aşteptărilor sale, nu reprezintă automat, un refuz, acest caracter reieşind numai prin raportare la prevederile legale cu care refuzul ar intra în contradicţie:
În acest context, cererile formulate de reclamanţi, inclusiv cea care vizează anularea răspunsului Preşedintelui României, la sesizările făcute în acest sens, nu pot forma obiectul contenciosului administrativ, conform art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Prima instanţă a reţinut corect obiectul cererii cu care a fost sesizată şi s-a pronunţat în limitele învestirii, în sensul că acesta excede în mod evident competenţei instanţei de contencios administrativ, respectiv de a înscrie pe ordinea de zi unele sesizări, formulate de recurenţi, efectuarea de cercetări penale sau administrative şi disciplinare.
Recurenţii au invocat încălcarea dreptului la apărare prin faptul că nu le-au fost comunicate la fondul cauzei întâmpinările formulate de intimaţi.
Înalta Curte constată că recurenţii-reclamanţi au formulat cerere de apărare la fondul cauzei, sens în care s-a acordat termen de judecată la 15 iulie 2009, când prima instanţă constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, a constatat cauza în stare de judecată şi a rămas în pronunţare.
Împrejurarea că reclamanţii deşi legal citaţi nu s-au prezentat la strigarea cauzei, nu poate fi reţinută astfel cum susţin prin cererea de recurs, ca fiind un motiv de suspendare conform art. 242 pct. 2 C. proc. civ., întrucât s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a art. 242 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că „pricina se judecă dacă reclamantul sau pârâtul au cerut în scris judecarea în lipsă".
Recurenţii arată că la solicitarea expresivă au fost comunicate întâmpinările formulate de pârâţii-intimaţi, în raport de care şi-au făcut apărările. Se constată că aceştia au invocat o vătămare a drepturilor procesuale în condiţiile în care în recurs cauza a fost examinată sub toate aspectele, inclusiv prin apărările şi excepţiile invocate de părţi.
Sintetizând, Înalta Curte constată că sentinţa atacată cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi pentru care s-au înlăturat cererile părţii, că s-au aplicat corect prevederile art. 242 C. proc. civ., nefiind dovedite criticile ce vizează încălcarea dreptului la apărare şi omisiunea cercetării tuturor capetelor de cerere cu care a fost învestită instanţa de contencios administrativ.
Aşa fiind, constatând că nu există motive de modificare sau de casare a hotărârii, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanta S.A. Inoteşti şi de reclamantul D.M. împotriva sentinţei civile nr. 131 din 15 iulie 2009 pronunţată de Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1088/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1128/2010. Contencios → |
|---|
