ICCJ. Decizia nr. 1065/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1065/2010
Dosar nr. 2509/2/200.
Şedinţa publică din 25 februarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 2674 din 23 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta C.A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, şi a obligat pârâta să trimită dosarul reclamantei la evaluator, pentru întocmirea raportului de evaluare. Prin aceeaşi sentinţă, a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la emiterea titlului de despăgubiri, ca prematur formulat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Apărările pârâtei, conform cărora dosarul reclamantei nu este complet, întrucât nu conţine acte privind suprafaţa terenului preluat prin Decretul nr. 92/1950 şi starea construcţiei la momentul preluării, sunt nefondate, întrucât datele de care pretinde că are nevoie pentru a iniţia procedura de evaluare sunt în realitate informaţii pe care le poate obţine evaluatorul în teren şi pe care le foloseşte în procesul de evaluare, fără a influenţa existenţa dreptului reclamantei la despăgubiri, ci eventual întinderea acestuia; ori, reţine instanţa de fond, tocmai întinderea dreptului urmează a se stabili prin evaluare, însă, aşa cum reiese din propriile susţineri, pârâta refuză demararea procedurii.
În ce priveşte modalitatea de selectare a dosarelor în procedura de evaluare, prima instanţă a constatat că motivul invocat de pârâtă nu poate justifica refuzul de a iniţia procedura de evaluare în termen rezonabil de la înaintarea dosarului, conform prevederilor Legii nr. 247/2005. Împrejurarea că, prin reglementări interne, pârâta a stabilit o modalitate aleatorie de selectare a dosarelor în vederea soluţionării, nu poate fi invocată în justificarea situaţiei de fapt.
De asemenea, se arată în considerentele sentinţei atacate, procedura de selectare aleatorie a dosarelor nu are nicio legătură cu termenul rezonabil în care pârâta trebuie să soluţioneze dosarele, ci cu modul lor de selectare în vederea soluţionării. Se reţine că pârâta nu se poate prevala de propriile reglementări pentru a justifica întârzierea în soluţionarea dosarului reclamanţilor, întrucât orice act cu caracter de reglementare emis în executarea unei legi nu trebuie să conducă la ineficienţa acesteia, depăşirea unui termen rezonabil în aplicarea dispoziţiilor legale echivalând cu nerespectarea legii de către pârâtă.
Capătul de cerere privind emiterea titlului de despăgubire a fost respins ca prematur formulat, instanţa de fond reţinând că titlul nu poate fi emis înainte de evaluarea imobilului.
Împotriva aceste sentinţe, considerată netemeinică şi nelegală a declarat recurs Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs se aduc, în esenţă, următoarele critici sentinţei recurate:
Instanţa de fond nu a ţinut seama de faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 presupune mai multe etape: a transmiterii şi înregistrării dosarelor, a analizei acestora, etapa evaluării, emiterea deciziei ce reprezintă titlul de despăgubiri.
De asemenea, prin Deciziile nr. 2/2006 şi nr. 2815/2008 s-a stabilit ordinea de soluţionare a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. În acest context, eronat prima instanţă a reţinut că a fost depăşit termenul rezonabil pentru transmiterea dosarului la evaluator, cu atât mai mult cu cât ordinea în care vor fi soluţionate dosarele se face în raport şi de aceste decizii.
Se susţine că în mod obiectiv, întârzierea procedurii administrative, respectiv etapa evaluării, a fost determinată de inexistenţa documentelor necesare pentru transmiterea dosarului la evaluator şi care trebuiau să însoţească Decizia emisă în baza Legii nr. 10/2001, conform pct. 16.5 din HG nr. 1095/2005.
Recurentul-pârât susţine că este imposibil de executat dispozitivul sentinţei recurate, respectiv transmiterea dosarului la evaluator, deoarece prin adresa nr. 34841/CC din 03 august 2009 s-a revenit cu solicitarea către entitatea investită cu soluţionarea notificării, respectiv Primăria Municipiului Piatra Neamţ pentru a-i fi transmise informaţii care să conducă la identificarea imobilului pentru care se solicită evaluarea, însă acestea nu i-au fost remise, astfel că dosarul este incomplet iar procedura nu poate continua.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, menţionând că în temeiul art. 6 din C.E.D.O. cât şi în raport de legislaţia internă, dosarul său trebuia soluţionat într-un termen rezonabil astfel că susţinerile recurentului-pârât nu pot fi reţinute ca fiind fondate în condiţiile în care dosarul său a fost transmis comisiei la data de 13 februarie 2007 şi nu a fost parcursă nici o etapă a procedurii administrative.
Prin concluziile scrise recurentul-pârât a reiterat argumentele din cererea de recurs pentru admiterea recursului.
Înalta Curte, analizând sentinţa recurată în raport de criticile formulate de recurentul-pârât, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de apărările din întâmpinare, cât şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Instanţa de recurs reţine că nu este incidentă situaţia prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În mod corect, în raport de dispoziţiile art. 16 alin. (5) din Capitolul V din Titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea specială nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de fond a obligat recurentul-pârât să transmită dosarul reclamantei către evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare pentru imobilul în litigiu, aceasta fiind o etapă premergătoare emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Criticile care vizează această soluţie sunt nefondate, întrucât Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al legii menţionate anterior, are ca atribuţie doar verificarea legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, ori, acest aspect nu a fost contestat, refuzându-se trimiterea dosarului către evaluator cu motivarea că nu există înscrisuri suficiente în ceea ce priveşte suprafaţa terenului şi starea construcţiei la momentul demolării, pentru imobilul situat în Piatra Neamţ.
Ori, dacă recurentul-pârât avea astfel de nelămuriri şi aprecia că Dispoziţia nr. 814 din 13 februarie 2007 nu este însoţită de documentele menţionate la pct. 16.5 din Normele metodologice de aplicare a Titlul VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin HG nr. 1095/2005, putea să solicite informaţiile pe care le considera necesare evaluării înainte de data formulării cererii de chemare în judecată. După cum se constată, recurentul-pârât nu a adoptat o astfel de atitudine, ci a stat în pasivitate în ceea ce priveşte parcurgerea etapelor procedurii administrative pentru acordarea despăgubirilor la care reclamanta este îndreptăţită, urmare a Dispoziţiei nr. 814/2007, solicitând informaţii abia la 14. mai 2009, după data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 19 martie 2009.
De asemenea, susţinerile recurentului-pârât în sensul că evaluarea nu se poate realiza în lipsa unor înscrisuri referitoare la imobilului notificat nu poate fi reţinută, fiind corecte aprecierile primei instanţe în acest sens. Datele de care pretinde că are nevoie pentru a iniţia procedura de evaluare sunt în realitate informaţii pe care le poate obţine şi evaluatorul în teren.
Soluţia instanţei de fond se impune şi pentru că, prin netrimiterea dosarului la evaluator şi implicit neparcurgerea etapei evaluării întru-un interval destul de mare, în raport de data emiterii dispoziţiei, respectiv 13 februarie 2007 şi data înregistrării dosarului la Comisie, este evidentă depăşirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtei, Comisia Centrală, îi revin fără putinţă de tăgadă obligaţii în acest sens, fiind ţinută de respectarea principiului operativităţii specifice oricărei activităţi a autorităţilor administrative.
Prin urmare, sentinţa recurată în ceea ce priveşte admiterea cererii care viza transmiterea dosarului la evaluator este legală , atât în raport de prevederile art. 16 alin. (5) din Legea nr. 247/2005, Titlul VII, Capitolul V cât şi de dispoziţiile art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, astfel că nu poate fi reţinută situaţia prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Ţinând seama de cele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 312 alin. (1) teza II C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 2674 din 23 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1061/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1068/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
