ICCJ. Decizia nr. 1215/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1215/2010
Dosar nr. 36538/3/2008
Şedinţa publică din 4 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2128 din 20 mai 2009, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a emitentului Guvernul României şi a respins, ca neîntemeiată, excepţia de nelegalitate a HG nr. 681/2007 şi HG nr. 428/2008, invocată de reclamanţii P.D. şi P.V., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N. din România şi emitentul Guvernul României, admiţând totodată cererea de intervenţie în interesul emitentului, formulată de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, cu privire la excepţiile invocate în cauză, că, invocându-se nerespectarea procedurii şi documentaţia incompletă ce fundamentează cele două hotărâri de Guvern, acestea ar fi la rândul lor grevate de motive de nelegalitate, ceea ce duce la respingerea inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, iar calitatea procesuală pasivă a emitentului Guvernul României derivă din prevederile legale, exclusiv, în procedura soluţionării excepţiei de nelegalitate.
Pe fondul cauzei s-a reţinut, în esenţă, că dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 33/1994 nu se aplică în speţă, iar din documentele depuse la dosar reiese îndeplinirea cerinţei legale cuprinse în art. 3 din Legea nr. 198/2004, considerente în lumina cărora, s-a apreciat că nu se verifică nelegalitatea hotărârilor de Guvern contestate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs recurentul reclamant P.D.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului se constată că hotărârea recurată a fost comunicată reclamantului P.D. la data de 9 decembrie 2009 iar recursul a fost declarat la data de 24 decembrie 2009.
Cum potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în cazul litigiilor având ca obiect excepţia de nelegalitate a unui act administrativ, termenul de recurs este de 5 zile de la comunicare, rezultă că recursul a fost declarat cu depăşirea acestui termen legal.
Având în vedere natura imperativă a termenului fix prevăzut de legea procesuală pentru exercitarea unui drept, reiese că nerespectarea acestuia atrage sancţiunea decăderii, în conformitate cu dispoziţiile art. 103 alin. (1) teza I din C. proc. civ.
Constatând că recursul nu a fost declarat în termenul prevăzut de lege, Curtea urmează să dea eficienţă dispoziţiilor legale sancţionatorii, mai sus menţionate şi să dispună în sensul respingerii recursului ca tardiv declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.D. împotriva sentinţei civile nr. 2128 din 20 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv declarat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 1246/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1125/2010. Contencios. Anulare act de control... → |
---|