ICCJ. Decizia nr. 1251/2010. Contencios. Alte cereri. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1251/2010
Dosar nr. 2577/1/2009
Şedinţa publică din 4 martie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 1225 din 4 martie 2009, a admis recursurile declarate de C.A.S. Brăila şi de C.A.S. Galaţi, împotriva sentinţei civile nr. 47/F din 24 aprilie 2008, a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal şi a modificat sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii formulată de reclamanta SC D. SA.
Pentru a hotărî astfel Înalta Curte a reţinut că, în luna octombrie 2002 SC D. SA s-a divizat prin desprinderea din SC D. SA a societăţii cu răspundere limitată „B.”, aceasta din urmă preluând o parte a datoriei la fondul de sănătate, iar ulterior, ca urmare a contractului efectuat de C.A.S. Brăila, în vederea aplicării prevederilor OUG nr. 95/2003, privind cesionarea către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, a debitelor restante şi neîncasate până la 30 iunie 2003, a stabilit în sarcina acestei societăţi o obligaţie de plată în cuantum de 8.285.320.859 RON, astfel cum rezultă din procesul-verbal de control din 14 noiembrie 2003, precum şi din expertiza efectuată în cauză.
A mai reţinut instanţa de recurs că intimata-reclamantă nu a atacat în nici un fel actele administrativ-fiscale, care conţin cuantumul obligaţiei restante la fondul de asigurări, ignorând astfel prevederile art. 4 din OUG nr. 95/2003 şi pe cele ale art. 169 alin. (1) din OG nr. 92/2003.
Pe cale de consecinţă, s-a apreciat că, formulând acţiunea de chemare în judecată a pârâtelor la data de 12 aprilie 2007, reclamanta nu mai putea realiza ceea ce ar fi trebuit făcut pe calea unei contestaţii la titlul ce cuprindea creanţa bugetară pusă în discuţie, astfel încât, având în vedere prevederile art. 3 din OUG nr. 95/2003 casele de asigurări de sănătate nu mai pot fi obligate la rectificarea soldului debitor atâta timp cât au predat la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului soldurile existente în evidenţele lor.
Împotriva acestei decizii s-a formulat contestaţie în anulare de către SC D. SA, criticând-o pentru faptul că a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ., dezlegarea pricinii fiind rezultatul unei greşeli materiale.
Această greşeală se precizează în motivele contestaţiei în anulare, care constă în aceea că instanţa de recurs a validat punctul de vedere al Casei Judeţene de Sănătate Brăila, apreciind creanţa ca validă.
Contestaţia în anulare este inadmisibilă şi va fi respinsă.
Analizând cererea de contestaţie în anulare şi dispoziţiile art. 318 alin.(1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Contestaţia în anulare specială fondată pe art. 318 C. proc. civ., prevede două motive pentru admisibilitate; când dezlegarea dată prin hotărârea instanţei de recurs este „rezultatul unei greşeli materiale”, şi când instanţa respingând sau admiţând în parte recursul a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.
Această contestaţie în anulare se fondează pe prevederile art. 318 teza I C. proc. civ., greşeala materială a instanţei de recurs, se apreciază că ar fi fost pentru faptul că s-ar fi validat punctul de vedere al părţii adverse, care a indus Înaltei Curţi ideea că acea creanţă este validă şi corectă.
Din cele mai sus invocate, respectiv prevederile art. 318 C. proc. civ., rezultă fără posibilitatea de tăgadă că motivele contestaţiei în anulare speciale sunt expres şi limitativ enumerate de lege. Fiind text de excepţie noţiunea de greşeală materială trebuie interpretată restrictiv, legea având în vedere greşeli materiale cu caracter procedural, acelea pe care instanţa le-a făcut prin confundarea unor elemente importante.
Nu poate fi greşeală materială în sensul textului mai sus invocat decât aceea esenţială care poate determina o soluţie eronată a instanţei.
În speţă, prin Decizia atacată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a analizat toate motivele de recurs pe larg, argumentându-şi soluţia în fapt şi în drept, astfel încât nu se poate aprecia că în speţă suntem în prezenţa dispoziţiilor referitoare la „greşeala materială” astfel cum este definitivă de art. 318 teza I C. proc. civ.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge contestaţia în anulare formulată de SC D. SA, ca fiind inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de SC D. SA Galaţi împotriva deciziei nr. 1225 din 4 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1263/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1246/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
