ICCJ. Decizia nr. 1246/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1246/2010
Dosar nr. 139/45/2009
Şedinţa publică din 4 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 79/CA din 11 mai 2009, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins acţiunea formulată de reclamantul G.N., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor, I.G.P.R. şi I.J.P. Iaşi.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că, deşi primele două capete de cerere le constituie constatarea unor fapte de discriminare, respectiv anularea situaţiei create prin faptele de discriminare, următoarele trei capete de cerere au ca obiect realizarea dezideratului reclamantului de a fi promovat în corpul ofiţerilor de poliţie, cu obligarea pârâţilor Ministerul Administraţiei şi Internelor, I.G.P.R. şi I.J.P. Iaşi, de a-l pune în practică, prin emiterea ordinului de numire, în considerarea rezultatelor concursului la care a participat în anul 2006.
În acest context, având în vedere dispoziţiile art. 27 din OUG nr. 137/2000 instanţa a apreciat că cererea privind constatarea discriminării se constituie numai ca un argument în dovedirea celorlalte capete de cerere, astfel încât, pe de o parte, reclamantul a învestit corect instanţa de contencios administrativ, iar pe de altă parte, avea obligaţia parcurgerii şi a procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Instanţa a mai constat că reclamantul a sesizat şi anterior prezentei cauze, Curtea de Apel Iaşi cu obligarea trecerii sale în categoria ofiţerilor de poliţie, dar acţiunea a fost respinsă şi sentinţa nr. 15/CA din 28 ianuarie 2008 a rămas irevocabilă prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3875 din 4 noiembrie 2008.
De aici şi constatarea instanţei potrivit căreia, fie reclamantul consideră situaţia de fapt din prezenta cauză ca fiind diferită de cea din Dosarul anterior, nr. 353/45/2007 şi atunci avea obligaţia îndeplinirii procedurii prealabile, fie consideră că procedura a fost îndeplinită într-o altă acţiune, prin adresele emise către I.J.P. Iaşi, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi I.G.P.R. în acest caz apare ca întemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâte.
Concluzionând, instanţa de fond a apreciat că, în cauză, a fost dovedită excepţia de inadmisibilitate a acţiunii reclamantului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul susţinând, pe de o parte, că acţiunea sa, fiind întemeiată pe dispoziţiile OUG nr. 137/2000, nu avea obligaţia îndeplinirii procedurii prealabile, iar pe de altă parte că, în conformitate cu prevederile art. 244 C. proc. civ., instanţa avea obligaţia suspendării judecăţii până la soluţionarea cererii de revizuire formulată împotriva sentinţei nr. 15/CA din 28 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Iaşi.
Pe fondul pricinii s-a susţinut, în motivele de recurs că, în mod greşit, prima instanţă nu a constatat existenţa faptelor de discriminare.
Examinând recursul declarat în cauză prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului şi în considerarea dispoziţiilor legale incidente, Curtea constată că reclamantul a mai solicitat, aceleiaşi instanţe de fond şi în contradictoriu cu aceiaşi pârâtă, obligarea acesteia din urmă la trecerea sa din corpul agenţilor de poliţie în corpul ofiţerilor de poliţie, acţiune ce a format obiectul Dosarului nr. 353/45/2007 al Curţii de Apel Iaşi, finalizat cu respingerea demersului reclamantului, astfel cum rezultă din sentinţa nr. 15/CA din 28 ianuarie 2008, rămasă irevocabilă în urma respingerii recursului, prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3875 din 4 noiembrie 2008.
Pe această cale reclamantul a mai chemat în judecată şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, obligând astfel prima instanţă să analizeze, în sentinţa mai sus menţionată, aspectele de discriminare invocate de reclamant atunci ca şi acum.
Constatând şi împrejurarea că, anterior datei înregistrării prezentei acţiuni, respectiv 19 februarie 2009, reclamantul nu a făcut niciun demers la autorităţile pârâte în sensul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa de recurs reţine că este corectă soluţia instanţei de fond, decurgând, pe de o parte din existenţa unei soluţii irevocabile anterioare, iar pe de altă parte din lipsa demersurilor administrative prin care, anterior prezentei acţiuni, autoritatea pârâtă trebuia să fie sesizată.
Aşa fiind, se constată că cercetarea celorlalte motive invocate de recurent cu privire la fondul pricinii, nu se mai impune.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de G.N. împotriva sentinţei civile nr. 179/CA din 11 mai 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1251/2010. Contencios. Alte cereri.... | ICCJ. Decizia nr. 1215/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
