ICCJ. Decizia nr. 1359/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1359/2010
Dosar nr.3519/2/2009
Şedinţa publică din 10 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul C.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, obligarea acestuia din urmă la examinarea cererii privind redobândirea cetăţeniei române, în termen de maxim 30 de zile.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în anul 2003 s-a adresat pârâtului în vederea redobândirii cetăţeniei române, în temeiul art. 10 din Legea nr. 21/1991, cerere la care nu a primit nici un răspuns.
Reclamantul a mai arătat că în anul 2009 s-a adresat din nou recomandat cu o cerere către pârât, prin care a solicitat urgentarea soluţionării dosarului, însă nu a primit nici un răspuns.
Pârâtul Ministerul Justiţiei, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2832 din 1 iulie 2009 a admis acţiunea formulată de reclamant, a constat refuzul nejustificat al pârâtului în soluţionarea cererii de redobândire a cetăţeniei române, a obligat pârâtul să examineze cererea reclamantului în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii precum şi plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 150 RON.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, aşa cum reiese din considerentele hotărârii că durata de şase ani, de la data înregistrării cererii şi până la data sesizării instanţei, nu poate constitui un termen rezonabil în sensul art. 10 din Convenţia Europeană asupra cetăţeniei, ratificată de România prin Legea nr. 396/2002 şi a apreciat că în raport cu Legea nr. 554/2004, prin nesoluţionarea cererii într-un termen rezonabil, reclamanta a fost vătămată în drepturile sale legate de aplicarea dispoziţiilor legale privind redobândirea cetăţeniei.
În ceea ce priveşte cererea de despăgubiri, prima instanţă a făcut aplicabilitatea art. 20 din Legea nr. 146/1997.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei solicitând modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii reclamantului, ca neîntemeiată.
A fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a susţinut că soluţia adoptată asupra fondului cauzei, este rezultatul interpretării greşite a legii.
Criticând concluzia nerespectării termenului rezonabil, recurentul a susţinut că, în lipsa unei culpe administrative, instituţia pârâtă nu putea fi obligată, în baza legii contenciosului administrativ, să schimbe ordinea cronologică stabilită şi să primească cererea reclamantului.
Constatările şi considerentele instanţei de recurs.
Examinând actele dosarului, hotărârea atacată şi criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispoziţiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, şi cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Astfel, se impune în mod evident, cel puţin pentru anumite considerente circumscrise necesităţii respectării rigorii juridice şi aplicării unitare a legii, ca pentru examinarea temeiniciei acţiunii reclamantei să fie avută în vedere aceeaşi dată a depunerii ultimei cereri, pasivitatea/aşteptarea recurentei din perioada anterioară nefiind de natură să justifice reţinerea unei eventuale culpe administrative în sarcina instituţiei pârâtei prin raportare la data primei cereri, în condiţiile în care această pasivitate a avut drept consecinţă decăderea reclamantului din dreptul de a recurge la forţa de constrângere a Statului Român pentru rezolvarea acesteia, cum s-a arătat mai sus. Aceasta cu atât mai mult cu cât comportamentul reclamantului constituie, alături de cel al autorităţii competente, unul din criteriile consacrate în jurisprudenţa C.E.D.O. pentru stabilirea caracterului rezonabil al duratei unei proceduri.
Reglementând obiectul acţiunii judiciare, art. 8 alin. (1), teza finală din Legea nr. 554/2004 prevede că se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său, prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
În înţelesul acestei legi, nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri rezidă în faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen [art. 2 alin. (1) lit. h)].
Reclamantul a sesizat instanţa de contencios administrativ la data de 15 iunie 2009, anterior împlinirii acestui termen, calculat de la data ultimei cereri.
Or, în aceste condiţii, tăcerea administraţiei ca act administrativ asimilat, supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ, nu poate fi reţinută, ipoteza art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 nefiind îndeplinită.
Totodată, în raport cu circumstanţele concrete ale cauzei, existenţa unei vătămări a reclamantului în interesul său legitim derivat din vocaţia dobândită în temeiul art. 101 din Legea nr. 21/1991 - de a redobândi sau de a i se recunoaşte cetăţenia română - care să fie produsă printr-un refuz nejustificat de soluţionare a cererii sale, grefat pe un exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i), teza I şi lit. n) din Legea nr. 554/2004, nu poate fi reţinută, impunându-se a se examina doar dacă o atare vătămare a fost cauzată din perspectiva nerespectării limitelor rezonabilităţii în stabilirea termenelor pentru depunerea actelor necesare pentru redobândirea cetăţeniei.
Legiuitorul a reglementat, prin art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, dreptul persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate de a depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, însoţită de actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor impuse de lege, la misiunile sau oficiile consulare competente ale României, fără a stabili şi un termen în care autorităţile române trebuie să proceseze astfel de cereri.
Convenţia Europeană pentru cetăţenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, dispune însă, prin art. 10, că „fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale sau eliberarea unui atestat de cetăţenie".
Obligaţia astfel instituită subsumează, în mod evident, toate etapele unei proceduri, iar aprecierea caracterului rezonabil al duratei acesteia trebuie făcută în fiecare cauză în parte, în funcţie de toate circumstanţele relevante şi ţinând cont de criteriile consacrate în jurisprudenţa C.E.D.O., în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.
Din această perspectivă, nu se poate face abstracţie de faptul că cererea reclamantului de a fi programat pentru depunerea actelor necesare în vederea redobândirii cetăţeniei nu a fost soluţionată nici până la această dată.
Prin urmare, se impune a se concluziona că limita rezonabilităţii în soluţionarea cererii reclamantului, raportat desigur şi la obiectul acesteia, a fost depăşită, motiv pentru care soluţia adoptată de judecătorul fondului va fi păstrată.
Reţinând, faţă de cele expuse, că nu subzistă în cauză nici un motiv care să impună casarea sau modificarea hotărârii atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 312(1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 3232 din 13 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1333/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1690/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
