ICCJ. Decizia nr. 1236/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1236/2010
Dosar nr.2159/2/2009
Şedinţa publică din 4 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2201 din 26 mai 2009 a admis excepţia netimbrării şi a anulat cererea de despăgubiri, admiţând astfel, în parte, acţiunea formulată de reclamanta C.V. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, cu consecinţa obligării acestuia din urmă să analizeze/avizeze cererea reclamantei de redobândire a cetăţeniei române într-un termen de maxim 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că termenul de şase ani care a trecut de la înregistrarea cererii de redobândire a cetăţeniei române nu poate fi considerat ca rezonabil, în accepţiunea art. 10 din Convenţia Europeană asupra cetăţeniei, ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, iar împrejurarea că statul nu poate asigura un cadru administrativ corespunzător preluării şi analizării în termen rezonabil a cererilor de redobândire a cetăţeniei române, nu poate fi opus reclamantei.
Privitor la cererea de despăgubiri pentru daune morale, formulată de reclamantă, instanţa a admis excepţia netimbrării, cu consecinţa anulării acesteia.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei (M.J.).
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 4 şi pct. 9 C. proc. civ., arătându-se că motivele de nelegalitate prevăzute de textele legale invocate conduc la admiterea recursului modificarea sentinţei atacate, cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantei C.V.
- În dezvoltarea motivului de recurs fundamentat pe dispoziţiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., recurentul a apreciat că prin soluţia adoptată au fost depăşite limitele puterii judecătoreşti, instanţa atribuindu-şi prerogative de legiferare, imixtiune nepermisă în sfera de atribuţii a activităţii legiuitoare. În acest sens s-a precizat că termenul la care se dezbate cererea de acordarea sau redobândire a cetăţeniei române se stabileşte de către preşedintele Comisiei de cetăţenie, prin rezoluţie, potrivit art. 14 din Legea nr. 21/1991 modificată şi completată prin Legea nr. 171/ 2009; actul normativ menţionat stabileşte, totodată, şi condiţiile şi situaţiile în care persoana interesată se poate adresa instanţei de judecată [art. 18 alin. (2) şi (4)].
În aceeaşi ordine de idei, recurentul a apreciat că, în speţă, nu are fundament invocarea de către reclamantă ca temei de drept al acţiunii a Convenţiei Europene a Consiliului Europei privind Cetăţenia în condiţiile în care acesta a fost ratificată de Statul Român prin Legea nr. 396/2002 sub rezerva condiţiilor prevăzute de legislaţia internă.
- În lămurirea celui de-al doilea motiv de recurs – art. 304 pct. 9 C. proc. civ. – autoritatea recurentă a considerat că greşita raportare la prevederile Legii nr. 554/2004 şi nu la dispoziţiile legii speciale – art. 141 din Legea nr. 218/1991 modificată – potrivit cărora verificarea condiţiilor necesare acordării sau redobândirii cetăţeniei române se face într-un termen care nu va depăşi 5 luni de zile.
În acelaşi timp, obligarea Ministerului Justiţiei, prin Comisia pentru Probleme de Cetăţenie, la analizarea/avizarea cererii reclamantei în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii nu mai are obiect deoarece această cerere a avut fixat termen de soluţionare la data de 16 iulie 2009.
Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a solicitat menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei nr. 2201/2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, subliniind că poziţia „recurentului intră în contradicţie cu Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei ratificată de România, fiecare stat trebuind să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile de dobândire (…) şi redobândire a cetăţeniei", ceea ce în cauză nu poate explica termenul de 6 ani scurs de la data înregistrării cererii sale la Ministerul Justiţiei.
Examinând cauza atât prin prisma celor două critici formulate de recurent, cât şi din perspectiva art. 3041 C. proc. civ., în raport de normale legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că nu există motive pentru casarea/modificarea sentinţei recurate.
- În privinţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ. „când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti" se impun câteva precizări:
Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997, a fost ratificată prin Legea nr. 396 din 14 iunie 2002 şi aşa cum rezultă din art. 3 al acestui act normativ, România a formulat, cu ocazia depunerii instrumentului de ratificare, rezerve legate de îndeplinirea condiţiilor prevăzute de legislaţia internă şi nicidecum de termenul de soluţionare a cererilor de acordare/dobândire/redobândire a cetăţeniei.
Sub acest aspect sunt pe deplin incidente prevederile art. 10 („examinarea cererilor") din Convenţia amintită şi care fac vorbire în mod explicit la „termenul rezonabil" înlăuntrul căruia fiecare stat examinează astfel de cereri.
În acest context nu pot fi primite aserţiunile autorităţii recurente referitoare la ignorarea de către judecătorul fondului a dispoziţiilor art. 14, art. 18 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 21/1991 modificată şi completată prin Legea nr. 171/2009 (intrată în vigoare la 17 mai 2009) şi cu atât mai mult cele privitoare la imixtiunea nepermisă în sfera de atribuţii ale puterii legiuitoare. Aceasta, în mod evident, întrucât recurentul nu ţine seama de obiectul cauzei cu care a fost învestită instanţa Curţii de Apel Bucureşti şi de obligaţia acesteia de a aborda acţiunea din perspectiva normelor europene care odată ratificate de Parlament fac parte dreptul intern [art. 11 alin. (2) din Constituţia României].
Nu poate fi vorba despre o depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti şi de imixtiune în atribuţiile puterii legiuitoare, această teză a recurentului neavând niciun suport legal.
De altfel, în eventualitatea incidenţei art. 304 pct. 4 C. proc. civ., conform art. 312 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ. soluţia instanţei de control judiciar nu ar fi fost aceea de modificare a sentinţei recurate (cum precizează recurentul), ci aceea de casare a hotărârii ca urmare a admiterii recursului.
- În privinţa fondului cauzei, nu va fi primită critica întemeiată pe greşita aplicare sau pe încălcarea legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) atâta vreme cât, aşa cum rezultă cu evidenţă din actele şi lucrările dosarului şi nu în ultimul rând din considerentele sentinţei recurate, în mod corect caracterul rezonabil al termenului de soluţionare al cererii reclamantei de redobândire a cetăţeniei române a fost stabilit prin raportare la momentul înregistrării cererii - anul 2003 - şi pe dispoziţiile art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei.
Trecerea unui termen de 6 ani de la data înregistrării cererii reclamantei nu poate fi calificat sub nicio formă ca fiind unul rezonabil şi într-adevăr, aşa cum reţine şi instanţa de fond, imposibilitatea asigurării de către statul român a unui cadru administrativ corespunzător pentru preluarea şi analiza într-un termen rezonabil a cererilor de genul celei în discuţie, nu poate fi opusă reclamantei. În respectarea Convenţiei europene şi pentru crearea cadrului legislativ necesar soluţionării numărului extrem de mare al cererilor de acordare/redobândire a cetăţeniei române a fost adoptată OUG nr. 87/2007.
Stabilirea de către instanţă a termenului de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a sentinţei pronunţate nu înseamnă ignorarea dispoziţiilor legale speciale, ci presupune o reparaţie echitabilă acordată reclamantei pentru nesoluţionarea cererii înregistrate sub nr. 10481/2003, în aplicarea art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.
Apărarea recurentei prin indicarea datei de 16 iulie 2009 ca dată fixată de preşedintele Comisiei pentru cetăţenie pentru soluţionarea cererii reclamantei nu a fost dovedită cu niciun înscris şi, oricum, este ulterioară datei la care s-a pronunţat sentinţa aflată în control judiciar, această împrejurare fiind menţionată după sesizarea instanţei, în înscrisul datat 18 mai 2009.
Actul în discuţie relevă doar că obligaţia stabilită în sarcina recurentului-pârât ar fi fost deja executată, ceea ce reprezintă un semnal pozitiv faţă de obligaţia generală ce-i revine de a soluţiona cererile într-un termen rezonabil.
Aşadar, având în vedere dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 2201 din 26 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1231/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1243/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
