ICCJ. Decizia nr. 1243/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1243/2010
Dosar nr.658/33/2009
Şedinţa publică din 4 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 422 din 30 septembrie 2009, a admis acţiunea formulată de reclamanta C.A., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Sălaj, a anulat hotărârea nr. 5462 din 12 decembrie 2008, emisă de pârâtă şi a obligat pe aceasta să recunoască reclamantei calitatea de refugiat, în perioada septembrie 1940-martie 1945, începând cu data de 11 noiembrie 2008.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că, potrivit declaraţiilor autentificate ale martorilor S.I. şi S.G., martori audiaţi şi, nemijlocit, în faţa instanţei, ei înşişi beneficiari ai Legii nr. 189/2000, reclamanta, împreună cu familia, s-a refugiat din localitatea C. de Sus, în localitatea R., urmare a persecuţiei etnice suferite din partea autorităţilor maghiare de ocupaţie, în perioada septembrie 1940-octombrie 1945.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta cu motivarea că faptele juridice din perioada 1940-1945 nu sunt dovedite de contestatoare, pe de o parte pentru că declaraţiile martorilor sunt nule în raport de perioada de 60 de ani care a trecut de la eveniment, iar pe de altă parte nu au fost respectate dispoziţiile art. 1191 C. civ. care impun obligativitatea probei cu înscrisuri autentice sau sub semnătură privată, a actelor juridice cu valoare mai mare de 250 RON, în speţă valoarea obiectului fiind calitatea de refugiat, care dă dreptul de o indemnizaţie de 500 RON.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român care, în perioada regimurilor instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice fiind refugiată, expulzată sau strămutată, în altă localitate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 4 din HG nr. 127/2007, dovada acestor împrejurări se poate face cu înscrisuri oficiale sau, în lipsa acestora, cu declaraţii de martori.
În speţă sunt realizate aceste exigenţe legale întrucât cei doi martori menţionaţi mai sus, atât în declaraţiile autentificate, cât şi în depoziţiile date în faţa instanţei de fond, au fost unanimi în susţinerile lor, potrivit cărora, motivul refugiului reclamantei, împreună cu familia sa, a fost persecuţia etnică instaurată de către autorităţile maghiare după ocuparea Ardealului de Nord ceea ce i-a determinat să-şi părăsească domiciliul în toamna anului 1940, întorcându-se acasă doar în octombrie 1945.
Pe de altă parte, nu există dispoziţii legale potrivit cărora declaraţiile de martori sunt nule în funcţie de intervalul scurs de la data evenimentelor relatate, iar dispoziţiile art. 1191 C. civ. nu sunt incidente în speţă, pe de o parte pentru că proba îndeplinirii condiţiilor Legii nr. 189/200 se face în conformitate cu dispoziţiile expuse şi limitative ale art. 4 din legea specială şi pe de altă parte deoarece obiectul cauzei nu îl reprezintă un act juridic în sensul dispoziţiilor de mai sus ale C. civ.
Aşa fiind, se constată că, în mod corect, instanţa de fond a apreciat ca fiind îndeplinite, în speţă, cerinţele Legii nr. 189/2000 şi a admis acţiunea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Sălaj împotriva sentinţei civile nr. 422 din 30 septembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1236/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1244/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
