ICCJ. Decizia nr. 1478/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1478/2010
Dosar nr. 1960/2/200.
Şedinţa publică din 16 martie 201.
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 2713 din 23 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta D.D., în contradictoriu cu pârâta Camera Deputaţilor, obligând-o pe aceasta din urmă la plata către reclamantă a sumei de 15.995 lei impozabili, actualizată cu indicele de inflaţie de la data de 05 aprilie 2009 la data plăţii efective.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Conform art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006, în vigoare la 1 ianuarie 2008, data încetării raportului de serviciu al reclamantei, „Funcţionarii publici parlamentari al căror raport de serviciu a încetat pentru motive neimputabile în condiţiile art. 62 lit. d) şi art. 64, beneficiază de o indemnizaţie egală cu 7 salarii lunare brute, care se impozitează potrivit legii".
Reţine prima instanţă că salariul brut impozabil cuprinde salariul brut de bază la care se adaugă: sporurile, indemnizaţiile, compensările si indexările, avantajele în natură.
Drept urmare, se arată în considerentele sentinţei atacate, susţinerile reclamantei cu privire la modul de calcul (aceasta primind în mod eronat doar echivalentul a 7 salarii de bază) sunt fondate, cu menţiunea că veniturile de care reclamanta a beneficiat în ultima lună de activitate – compensaţie concediu de odihnă, ore suplimentare, prime (fd. 10%) – nu au un caracter permanent (spre deosebire de sporurile de vechime, stabilitate, confidenţialitate, condiţii vătămătoare).
Or, arată instanţa de fond, legiuitorul s-a raportat în calculul indemnizaţiei la noţiunea generică de „salarii lunare brute", rezultând că doar veniturile cu caracter regulat pot fi avute în vedere, venituri care, de altfel, au fost recunoscute de pârâtă prin întâmpinare.
Concluzionează prima instanţă că, faţă de considerentele de mai sus şi în raport cu principiul acoperirii integrale a prejudiciului cauzat ca urmare a interpretării şi aplicării eronate a dispoziţiilor legale, acţiunea reclamantei este întemeiată, în limitele arătate, impuse de conţinutul noţiunii de„salarii lunare brute" .
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta.
În motivarea cererii de recurs, pârâta a arătat că instanţa de fond a motivat admiterea capătului de cerere privind actualizarea sumei prin reţinerea în sarcina instituţiei a interpretării şi aplicării eronate a dispoziţiilor legale, ipoteză care nu se identifică cu conceptul juridic şi condiţiile care se cer îndeplinite pentru a fi admisă.
A mai arătat recurenta că la data încetării raportului de serviciu a reclamantei - 1 ianuarie 2008 – legislaţia în vigoare nu oferă o definiţie a noţiunii de salariu brut lunar, iar modul de calcul al indemnizaţiei prevăzute de art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 a avut la bază dispoziţiile speciale ale acestui act normativ potrivit principiului specialia generalibus derogant.
Instanţele de fond au adoptat soluţii diferite cu privire la modul de calcul prin interpretarea şi aplicarea diferită a prevederilor art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 determinând şi o practică neunitară a acestor tipuri de litigii.
În urma pronunţării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la modul de aplicare a prevederilor art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 (dosar 10935/3/2007), s-a modificat această prevedere legală prin adoptarea Legii nr. 113 /2009, iar instituţia pârâtă a procedat la acordarea unitară a plăţii diferenţelor de indemnizaţie foştilor salariaţi.
În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 3041 Cod procedură civilă.
Reclamanta intimată D.D. a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Înalta Curte analizând cererea de recurs a constatat că este nefondată pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
În speţă, se pune problema interpretării şi aplicării dispoziţiilor art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 prin raportare la art. 155 C. muncii, care au fost soluţionate de instanţa de fond în mod corect şi în concordanţă cu soluţia de principiu adoptată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Aceasta este în sensul că îndemnizaţia la care au dreptul funcţionarii publici parlamentari ca urmare a încetării raporturilor de serviciu din motive neimputabile, se calculează în raport de salariul lunar brut care include, pe lângă salariul de bază lunar şi sporurile, adaosurile şi drepturile băneşti acordate potrivit legii ori contractelor de muncă, cu caracter permanent (dosar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 10935/3/2007).
Recurenta, prin motivele de recurs, învederează faptul că nu se află în culpă dacă a interpretat şi aplicat greşit legea, admiţând că după pronunţarea soluţiei de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a recunoscut şi plătit diferenţele salariale.
Prin urmare, recurenta recunoaşte practic că soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică.
Faţă de cele reţinute mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Camera Deputaţilor împotriva sentinţei nr. 2713 din 23 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1476/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1479/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
