ICCJ. Decizia nr. 1676/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1676/2010
Dosar nr. 1829/85/2009
Şedinţa publică din 24 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată reclamanta B.O.M. în contradictoriu cu A.J.P.S. Sibiu a solicitat anularea deciziei nr. 3000186 din 16 martie 2009 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia la plata indemnizaţiei lunare neplafonate pentru fiecare din cei doi copii născuţi la data de 06 septembrie 2008. S-au solicitat şi cheltuieli de judecată.
Reclamanta a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului.
În motivarea excepţiei invocate s-a arătat că dispoziţiile art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006 sunt în contradicţie cu dispoziţiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, luând în considerare definiţia stabilită pentru naştere ca fază (eveniment) biologic. Definind naşterea ca aducerea pe lume a unuia sau mai mulţi copii, se completează în mod nelegal actul normativ cu forţă superioară în aplicarea căruia a fost adoptat şi încalcă principiul egalităţii de tratament între copiii proveniţi dintr-o sarcină simplă şi copiii dintr-o sarcină multiplă.
Prin sentinţa 264/CA/2009 din 15 decembrie 2009 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtul Guvernul României, a admis cererea de intervenţie în interesul pârâtului formulată de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, a respins excepţia de nelegalitate ridicată de reclamanta B.A.M. în contradictoriu cu A.J.P.S. Sibiu şi Guvernul României având ca obiect art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că art. 4 alin. (2) din Legea 554/2004 se referă la actul administrativ unilateral, fără a mai distinge între actul cu caracter normativ şi actul cu caracter individual, aşa cum procedează legiuitorul în art. 4 alin. (1) din acelaşi act normativ, astfel că dispoziţiile celor două texte legale se impune a fi interpretate în sensul aplicării lor.
Excepţia de nelegalitate presupune cenzurarea actelor administrative prin raportare la lege, iar pentru a fi admisibilă excepţia trebuie să privească un act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea 554/2004, care se referă atâţia actul cu caracter individual cât şi la actul cu caracter normativ.
Aşadar excepţia de inadmisibilitate ridicată se dovedeşte a fi neîntemeiată.
Instanţa de contencios administrativ învestită cu excepţia de nelegalitate are de examinat concordanţa actului administrativ dedus judecăţii cu actele normative cu forţă juridică superioară, în temeiul şi în executarea cărora a fost emis, conform principiului ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţia României şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta B.O.M. a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că recurenta a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006 raportat la prevederile art. 1 si art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005.
În motivarea excepţiei a arătat ca dispoziţiile art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006 care definesc naşterea ca fiind " aducerea pe lume a unuia sau nai multor copii" nu sunt în concordanţă cu prevederile art. 1 si art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 potrivit cărora "concediul şi indemnizaţia lunară se cuvin pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau după caz pentru primii trei copiii ".
Recurenta mai arată că soluţia instanţei de fond este nelegală întrucât art. 6 din OUG nr. 148/2005 raportează acordarea indemnizaţiei lunare la numărul de copii născuţi si nu la numărul naşterilor, astfel încât art. 1 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1025/2006 apar ca fiind nelegale, venind în contradicţie cu dispoziţiile legale pentru aplicare cărora au fost emise.
HG nr. 1025/2006 prin art. 3 adaugă la actul normativ în aplicarea căruia a fost adoptat, încălcând principiul egalităţii de tratament între copiii proveniţi dintr-o naştere simplă şi una multiplă. Este încălcat astfel principiul nediscriminării prevăzut de art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 16 alin. (1) din Constituţia României, care obligă la aplicarea unui tratament egal persoanelor aflate în situaţii identice, respectiv, cum este cazul în speţa, între copiii proveniţi dintr-o naştere concomitentă (gemeni) şi cei proveniţi dintr-o naştere simplă.
De asemenea, recurenta mai susţine că soluţia primei instanţe nu face decât să impună aceasta discriminare pentru că în speţa, pentru perioada 10 ianuarie 2009, data începerii concediului de îngrijire a copilului şi data de 18 iunie 2009, data intrări în vigoare a legii de modificare, deci pentru o perioada de mai bine de 5 luni nu pot obţine nici o reparaţie, deşi anterior intrării în vigoare a legii constant instanţele judecătoreşti recunoşteau acordarea indemnizaţiei pentru fiecare dintre copiii născuţi dintr-o sarcină multiplă, iar după data de 18 iunie 2009 legiuitorul însuşi a recunoscut acest drept, "ratificând" practic justeţea soluţiilor pronunţate constant de către instanţele judecătoreşti.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului lunar şi nu doar la momentul naşterii, o singură dată, confirmă că definiţia naşterii, avută în vedere la adoptarea OUG nr. 148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultaţi din naştere. De asemenea, se poate reţine că la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere situaţia cea mai frecventă, aceea a naşterii simple, ceea nu poate exclude din sfera de aplicare şi situaţiile de excepţie, înlăturând de la beneficiul legii anumite categorii de persoane, fără existenţa unei justificări obiective.
HG nr. 1025/2006 a fost adoptată pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului.
Prin acest act normativ au fost definiţi beneficiarii şi situaţiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului de indemnizaţie pentru creşterea copilului şi au fost prevăzute condiţiile şi procedurile de acordare a dreptului.
Normele metodologice prevăzute în art. 3 sunt însă în contradicţie cu dispoziţiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiţia stabilită pentru naştere, ca element de referinţă în acordarea indemnizaţiei lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în situaţii identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv.
Definind naşterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 din HG nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu forţă superioară în aplicarea căruia a fost adoptat şi încalcă principiul egalităţii de tratament între copiii proveniţi dintr-o sarcină simplă şi multiplă.
Art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului prevede că indemnizaţia lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, precum şi persoana care a fost numită tutore).
Definind naşterea într-o manieră contrară literei şi spiritului OUG nr. 148/2005 şi limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă la numărul naşterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultaţi din fiecare naştere, art. 3 din HG nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. nr. 148/2005 contravine prevederilor actului normativ în aplicarea căruia a fost adoptate.
Este de menţionat şi faptul că Legea nr. 239 din 10 iunie 2009 a modificat dispoziţiile art. 2 din OUG nr. 148/2005, iar potrivit acestei modificări cuantumul indemnizaţiei se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica în parte sentinţa atacată, va constata nelegalitatea art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006 şi va respinge cererea de intervenţie formulată de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în interesul pârâtului Guvernul României menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de B.O.M. împotriva sentinţei nr. 264/CA/2009 din 15 decembrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată.
Constată că art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006 este nelegal.
Respinge cererea de intervenţie formulată de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în interesul pârâtului Guvernul României.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 164/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1677/2010. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
