ICCJ. Decizia nr. 1747/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1747/2010
Dosar nr. 8244/2/200.
Şedinţa publică din 30 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa civilă nr. 1373 din 31 martie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „C.N.S.A.S.") şi a constatat calitatea pârâtului H.M. de lucrător al Securităţii.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Conform fişei de evidenţă comunicată de SIE cu adresa S/18362 din 29 octombrie 2008, pârâtul a avut gradul de ofiţer la Inspectoratul Judeţean de Securitate Arad în perioada 1972- 1974, fiind încadrat la 08 august 1972, după absolvirea Şcolii de ofiţeri.
Din actele depuse la dosar rezultă că pârâtul a desfăşurat în această perioadă o activitate de dirijare a reţelei informative constând în culegerea de informaţii despre persoana urmărită S.V. prin informatori şi dispunerea de măsuri pentru facilitarea obţinerii informaţiilor relevante.
Instanţa a reţinut că pârâtul, în concret, a coordonat activitatea informatorilor „R.", „P.", „Ş." şi „T.", trasându-le „sarcini" privind modalitatea de obţinere a informaţiilor şi consemnând rapoartele orale sau primind declaraţiile scrise ale acestora.
Totodată, Curtea de apel a avut în vedere faptul că persoana urmărită -S.V. - fusese recrutată în 1957 „pe baza „materialelor compromiţătoare" referitoare la o condamnare anterioară, după care, din cauza nesincerităţii, făţărniciei, lipsei de interes în munca de informare a refuzului de colaborare din iunie 1959, a fost exclus din reţeaua informativă la 11 iulie 1959.
Cu privire la activitatea desfăşurată de pârât, Curtea de apel a reţinut următoarele aspecte:
- în martie 1973, pârâtul a trasat informatorului T. sarcina de a „continua să tatoneze poziţia lui V.Ş., profitând de faptul că au ca pasiune comună domeniul fotografiei, cum apreciază unele măsuri politice, economico-administrative luate pe plan local sau central, legăturile sale";
- la data de 01 noiembrie 1973, pârâtul a dat informatorului „Ş." sarcina de a se apropia de persoana urmărită „prin discuţii personale pentru a-i tatona poziţia prezentă, anturaj, comportare".
- la data de 17 ianuarie 1974, pârâtul dă aceluiaşi informator sarcina de a angrena discuţii directe cu persoana urmărită în cadrul apariţiilor la şcoală „pentru a-i cunoaşte mai amănunţit poziţia prezentă";
- la aceeaşi dată, pârâtul a stabilit măsurile de exploatare a notei informative în SIG şi de a se cere la S II încadrarea lui la Întreprinderea „S.";
- din raportul informativ scris şi semnat la 05 martie 1974 de pârât rezultă că acesta a cerut informatorului „R." la o întâlnire anterioară „să stabilească locul de practică - precis - al unor elemente din atenţie".
A apreciat Curtea de apel că activităţile desfăşurate de pârât au dus la suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei aflate sub urmărire, şi anume libertatea de exprimare şi a opiniilor, precum şi dreptul la viaţă privată.
In concluzie, instanţa a reţinut că pârâtul are calitatea de colaborator al Securităţii în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008.
Cu referire la apărările pârâtului, instanţa le-a înlăturat, reţinând că susţinerea conform căreia H.M. se afla în 1972 în perioada de stagiu şi de formare profesională reprezintă o circumstanţă subiectivă care nu este avută în vedere de legiuitor în ceea ce priveşte noţiunea de „lucrător al securităţii", iar faptul că persoana supravegheată nu mai avea calitatea de informator al Securităţii din 1959 nu prezintă relevanţă în cauză.
Împotriva sentinţei civile nr. 1373 din 31 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul H.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinice şi invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurentul-pârât susţine că în mod greşit instanţa de fond şi-a întemeiat hotărârea pronunţată pe baza susţinerilor nefondate ale intimatului-reclamant care nu demonstrează încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei supravegheate V.S.
Sub acest aspect, susţine recurentul-pârât că V.S. s-a aflat sub supraveghere în contextul geo-politic din anul 1968, în cadrul acţiunii de măsuri complexe informativ/operative şi de pază a principalelor obiective strategice, cu accent pe cele de apărare, de prevenire şi diminuare a eventualelor consecinţe, ca urmare a faptului că s-au găsit la domiciliu său un pistol şi muniţia aferentă în stare de funcţionare şi a faptului că persoanele deţinătoare de arme (legal sau ilegal) şi mai ales cele care suferiseră condamnări pentru deţinere ilegală de arme au format subiect de supraveghere informativ/operativă de către ofiţerii de securitate, fiind înfiinţată în acest scop Unitatea 0110 în cadrul Departamentului Securităţii Statului.
Astfel, recurentul-pârât susţine că V.Ş. nu era urmărit pentru faptul că strigase într-o perioadă foarte îndepărtata împotriva Rusiei.
Totodată, mai susţine recurentul-pârât că, după anul 1972, unitatea din care făcea parte a fost dirijată pentru a-l încadra informativ/operativ pe obiectivul S.V. pentru simplul motiv că acesta apărea în evidenţele operative ale Ministerului de Interne de la acea data şi, implicit, în evidenţele Departamentului Securităţii Statului ca o persoană care deţinuse armament şi muniţie în mod ilegal şi era o persoană suspectă de a comite acte de terorism, astfel că, documentele informative pe C.N.S.A.S. îşi întemeiază acuzaţiile, dacă sunt rupte din contextul situaţiei de fapt existentă la acea dată, pot conduce la o concluzie nefondată, netemeinică şi nelegală.
In consecinţă, recurentul-pârât susţine că prin toată activitatea concretă pe care a desfăşurat-o nu a încălcat drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, ci a desfăşurat activitatea respectivă în spiritul şi în litera Constituţiei şi a legilor în vigoare la acea dată şi în conformitate cu prevederile Declaraţiei Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului.
Mai susţine recurentul-pârât că activitatea sa nu contravine nici Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi jurisprudenţei CEDO, nici jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene şi nici dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale, conform cărora sunt indispensabile anumite limitări sau restrângeri în exercitarea drepturilor şi libertăţilor omului, atunci când sunt prevăzute de lege şi sunt necesare pentru protejarea ordinii publice, securităţii naţionale, sănătăţii publice sau bunelor moravuri. Or, sub acest aspect, recurentul-pârât susţine că şi-a desfăşurat întreaga activitate cu respectarea legilor în vigoare la acea dată, astfel că nu se încadrează în ipoteza de „lucrător de Securitate" în sensul art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008, act normativ ale cărui dispoziţii nu trebuie să retroactiveze, întrucât un subiect de drept nu poate fi ţinut să răspundă pentru o conduita pe care a avut-o anterior intrării în vigoare a unei legi care reglementează conduita sa anterioară.
Mai susţine recurentul-pârât că CEDO a calificat actele normative de genul OUG nr. 24/2008 care au fost adoptate în fostele state socialiste după 1990 ca fiind discriminatorii, că în toate procesele formulate de ofiţerii de informaţii din fostele ţări socialiste s-a dat câştig de cauză acestora şi că Organizaţia Internaţională a Muncii a somat fostele ţări socialiste să abroge astfel de acte pentru că, în esenţa lor, aceste acte normative sunt discriminatorii şi contravin Convenţiei Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului. In acelaşi sens, recurentul-pârât susţine că OUG nr. 24/2008, aprobata si modificata de Legea nr. 293/2008, este discriminatorie prin prisma Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
In faţa instanţei de recurs, recurentul-pârât a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor OUG nr. 24/2008, aprobată prin Legea nr. 293/2008, în raport cu prevederile ale art. 1 alin. (1) şi (5), art. 4, art. 11, art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1)-(3) şi (4), art. 20, art. 22 alin. (1), art. 23 alin. (1) şi (2), art. 55 şi art. 57 din Constituţia României în vigoare. La termenul de judecată din 24 martie 2010, apărătorul ales al recurentului-pârât a renunţat la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate.
De asemenea, recurentul-pârât a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, care a fost respinsă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin încheierea din 3 februarie 2010.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, rezultă că, prin sentinţa recurată, Curtea de apel a constatat calitatea de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul H.M., în raport cu dispoziţiile art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008, având în vedere activitatea desfăşurată de pârât de dirijare a reţelei informative constând în culegerea de informaţii despre persoana urmărită S.V. prin informatori şi dispunerea de măsuri pentru facilitarea obţinerii informaţiilor relevante.
Prin criticile din recurs, care se circumscriu motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-pârât H.M. nu contestă realitatea activităţilor desfăşurate, dar susţine că activitatea pe care a desfăşurat-o în calitate de ofiţer la Inspectoratul Judeţean de Securitate Arad a fost conformă cu dispoziţiile Constituţiei şi ale legilor în vigoare la acea dată şi ale Declaraţiei Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului şi nu a avut ca efect îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei urmărite.
Conform dispoziţiilor art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, a căror incidenţă a fost reţinută de instanţa de fond:
„Art. 2. - In înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:
a) lucrător al Securităţii - orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".
Din interpretarea dispoziţiilor respectiv, rezultă că, pentru a se reţine că o persoană se încadrează în ipoteza textului de lege, se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiţii:
- persona să fi avut calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989;
- persoana să fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
In ceea ce îl priveşte pe recurent, Curtea constată că este îndeplinită prima condiţie, de altfel necontestată de către H.M., întrucât, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, conform fişei de evidenţă, pârâtul a avut gradul de ofiţer la Inspectoratul Judeţean de Securitate Arad în perioada 1972- 1974.
In ceea ce priveşte îndeplinirea celei de-a doua condiţii, Curtea constată că nu pot fi primite apărările recurentului-pârât în sensul că activitatea pe care a desfăşurat-o nu ar fi avut drept consecinţă suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului cu referire la persoana urmărită - S.V.
Se constată că recurentul-pârât nu contestă activitatea desfăşurată constând în dirijarea reţelei informative de culegere de informaţii despre persoana urmărită S.V. prin informatori şi dispunerea de măsuri pentru facilitarea obţinerii informaţiilor relevante, dar susţine că activitatea a fost justificată ca urmare a faptului că s-au găsit la domiciliu său un pistol şi muniţia aferentă în stare de funcţionare, astfel că era menţionat în evidenţele Departamentului Securităţii Statului ca o persoană care deţinuse armament şi muniţie în mod ilegal, fiind astfel suspectă de a comite acte de terorism. In acelaşi sens, recurentul-pârât mai susţine că în contextul geo-politic al anilor 1968-1972, persoanele deţinătoare de arme (legal sau ilegal) şi mai ales cele care suferiseră condamnări pentru deţinere ilegală de arme au format subiect de supraveghere informativ/operativă de către ofiţerii de securitate.
Curtea reţine însă, în acord cu cele avute în vedere şi de instanţa de fond, că din probatoriul administrat rezultă că urmărirea numitului S.V. s-a realizat pentru a se cunoaşte „cum apreciază (S.V.) unele măsuri politice, economico-administrative luate pe plan local sau central, legăturile sale" sau „pentru a-i tatona poziţia prezentă, anturaj, comportare" ori „pentru a-i cunoaşte mai amănunţit poziţia prezentă", aspecte care reprezintă ingerinţe în viaţa privată a individului, precum şi o încălcare a dreptului la libertatea de exprimare şi a opiniilor, consacrat prin art. 28 din Constituţia din 1965, în vigoare la momentul respectiv, ca „libertate a cuvântului", precum şi a dreptului la viaţă privată.
In concluzie, Curtea constată că întemeiat, în raport cu probatoriul administrat şi activitatea desfăşurată de recurentul-pârât, şi legal, în raport cu dispoziţiile art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008, instanţa de fond a constatat calitatea de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul H.M.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de H.M. împotriva sentinţei civile nr. 1373 din 31 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1691/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1866/2010. Contencios → |
|---|
