ICCJ. Decizia nr. 1722/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1722/2010
Dosar nr. 1154/4/2010
Şedinţa publică din 23 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 121 din 12 mai 2010, Curtea de Apel Ploieşti a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul E.A.V., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Camera Agricolă Judeţeană Prahova şi Consiliul Judeţean Prahova.
Pentru a pronunţa această sentinţa, instanţa de fond a reţinut în esenţă că reclamantul E.A.V. a fost numit prin Ordinul nr. 2598 din 02 noiembrie 2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, în funcţia de director coordonator în cadrul Oficiului Judeţean de Consultanţă Agricolă Prahova, iar prin Ordinul nr. 3135 din 11 decembrie 2009, acelaşi minister a dispus suspendarea prevederilor ordinului nr. 2598, până la soluţionarea litigiului cu M.C.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că prin sentinţa nr. 247 din 30 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea de suspendare formulată de reclamantul M.C., fost director coordonator în cadrul Oficiului Judeţean de consultanţă agricolă Prahova, dispunând suspendarea executării ordinului nr. 2094 din 09 octombrie 2009, privind postul deţinut de reclamantul E.A.V.
Instanţa de fond a constatat că ordinul ce face obiectul acţiunii, a fost emis ca urmare a pronunţării unei hotărâri judecătoreşti, instituţia publică fiind obligată să-i permită fostului director să-şi reia raporturile de serviciu, iar între reclamant şi Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale nu s-a încheiat contractul de management la care face referire Ordinul nr. 2598 din 02 noiembrie 2009, astfel că raporturile acestuia de serviciu sunt guvernate de Legea nr. 188/1999, fiind incidente dispoziţiile art.94 alini lit. o).
Referitor la susţinerile reclamantului privind emiterea actului administrativ în perioada în care se afla în concediu, instanţa de fond a apreciat că acestea nu pot fi reţinute, întrucât Ordinul nr. 3135 a fost emis la data de 11 decembrie 2009, iar reclamantul s-a aflat în concediu medical începând cu data de 14 decembrie 2009.
Împotriva sentinţei a declarat recurs E.A.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, potrivit art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
In motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat că în mod greşit instanţa de fond a respins cererea sa de anulare a Ordinului nr. 3135, cu ignorarea faptului că reclamantul că a fost director coordonator în cadrul Oficiului Judeţean de Consultanţă Agricolă Prahova, funcţie pe care a ocupat-o în urma promovării concursului.
Recurentul-reclamant a criticat sentinţa de fond şi sub aspectul faptului că instanţa de fond nu a pus în vedere pârâtului să depună la dosar hotărârea judecătorească prin care s-a anulat ordinul de destituire a fostului director M.C., la dosar existând doar un certificat de grefă cu privire la aceste aspecte.
A mai precizat recurentul că apreciază ca fiind nelegală destituirea sa din funcţie, fără indicarea unui temei legal, bazată pe o hotărâre judecătorească pe o sentinţă civilă care nu-i este opozabilă.
In opinia recurentului-reclamant, prima instanţă, în mod greşit a apreciat că nu poate fi reţinută susţinerea sa cum că se afla în concediu medical la data emiterii actului administrativ, recurentul arătând că deşi actul administrativ a fost emis la data 11 decembrie 2009, acesta i-a fost comunicat la data 14 decembrie 2009, dată la care se afla deja în concediu medical, motiv pentru care este lovit de nulitate absolută.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente.
Sentinţa atacată este legală şi temeinică fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 94 lit. o) din Legea nr. 188/1999 în raport de situaţia de fapt.
Din probele administrate rezultă că reclamantul a fost încadrat începând cu data de 2 noiembrie 2009, în funcţia de director coordonator în cadrul Oficiului Judeţean de Consultanţă Agricolă Prahova, în baza Ordinului nr. 2598 din 02 noiembrie 2009, fără a se încheia contractul de management, astfel că în mod corect instanţa de fond a constatat că în lipsa contractului de management, raporturile de serviciu ale reclamantului sunt guvernate de Legea nr. 188/1999 alin. (1) lit. o).
Prin Ordinul nr. 3135 din 11 decembrie 2009, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a dispus suspendarea prevederilor Ordinului nr. 2598 privind numirea domnului E.A.V. în funcţia de director coordonator.
Prin urmare, instanţa de fond , în mod temeinic şi legal a apreciat că ordinul a cărui anulare se solicită, a fost emis în temeiul unei sentinţe judecătoreşti, instituţia publică fiind obligată să respecte hotărârea judecătorească prin care s-a dispus reintegrarea celui care a deţinut postul, anterior reclamantului.
Nu poate fi primită critica recurentului privind lipsa de la dosar a hotărârii judecătoreşti în temeiul căreia a fost emis actul administrativ atacat, atâta vreme cât la dosar există certificatul de grefă care atestă faptul că există o hotărâre judecătorească prin care instituţia pârâtă este obligată săi permită fostului director să-şi reia raporturile de serviciu.
Mai mult decât atât, din analiza înscrisurilor de la dosar, Înalta Curte constată că Ordinul nr. 2598 din 02 noiembrie 2009, respectiv ordinul de numire în funcţie a reclamantului E.A.V., este emis în temeiul OUG nr. 105/2009, ordonanţă ce a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1629/2009 pronunţată de Curtea Constituţională.
Înalta Curte precizează că actele administrative produc efectele pe care legea sau alt act normativ cu aceeaşi forţă juridică le-a prevăzut.
Viciul de neconstituţionalitate al actului normativ primar, al OUG nr. 105/2009 este de natură a antrena şi viciul actului administrativ de numire emis în baza acestuia, întrucât pierderea legitimităţii constituţionale a actului normativ primar produce efecte directe şi imediate asupra actului administrativ, situaţie în care însăşi numirea reclamantului-intimat într-o funcţie publică de conducere în alte condiţii decât cele reglementate prin Legea nr. 188/1999 reprezintă un act nelegal al cărui beneficiu nu poate fi invocat.
Înalta Curte precizează că potrivit prevederilor art. 142 şi art. 146 din Constituţia României, Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei şi unica autoritate care se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgare şi asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele.
Judecătorul de drept administrativ nu judecă legea sau ordonanţa, constituţionalitatea acestora, dar cenzurează un act administrativ adoptat cu ignorarea unei reguli constituţionale, după ce Curtea Constituţională a declarat actul primar neconstituţional.
Pentru aceleaşi considerente, se dovedesc a fi neîntemeiate susţinerile recurentului privind eliberarea sa din funcţie în perioada de incapacitate temporară de muncă şi aceasta, cu atât mai mult cu cât, nu a depus înscrisuri concludente privind existenţa unei asemenea situaţii de fapt, anterioare emiterii ordinului contestat.
Pentru aceste considerente, apreciind că nu există motive de modificare a sentinţei instanţei de fond, în baza dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat în cauză ca nefondat.
În consecinţă, criticile formulate de reclamant fiind nefondate, Curtea, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de E.A.V. împotriva sentinţei nr. 121 din 12 mai 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 172/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1788/2010. Contencios → |
|---|
