ICCJ. Decizia nr. 172/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 172/2010
Dosar nr. 301/57/200.
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Soluţia primei instanţe
Prin sentinţa nr. 136/F/CA din 9 iunie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta V.M.V., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor, prin care s-a solicitat anularea Ordinului nr. 659 din 12 februarie 2009, reintegrarea în funcţia publică deţinută, plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate şi cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut în esenţă următoarele.
Reclamanta a deţinut funcţia publică de execuţie de controlor vamal III principal 3 la Biroul Vamal Mediaş, raportul său de serviciu fiind suspendat începând cu data de 2 aprilie 2006 pentru concediu de maternitate pentru creşterea fiicei sale (f.116 ).
Prin Ordinul nr. 8796 din 10 noiembrie 2006 al A.N.V., Biroul Vamal Mediaş s-a desfiinţat iar la data de 29 decembrie 2006 a fost emis Ordinul nr. 10208/2006, prin care se comunică reclamantei intrarea în preaviz.
La 5 ianuarie 2007, reclamanta a solicitat revocarea Ordinului nr. 10208/2006, pe motiv că raportul său de serviciu este suspendat conform art. 81 lit. h) din Legea nr. 188/1999, sens în care pârâta a emis Ordinul nr. 225 din 11 ianuarie 2007 prin care a revocat Ordinul nr. 10208, constatând că reclamanta are suspendat raportul de serviciu conform art. 81 lit. h) din Legea nr. 188/1999. Cum pe durata suspendării pârâta avea obligaţia rezervării funcţiei publice, prin Ordinul nr. 367 din 23 ianuarie 2007 (f.58), motivat de desfiinţarea Biroului Vamal Mediaş, i s-a rezervat reclamantei, începând cu 1 ianuarie 2007, funcţia similară la Biroul Vamal Giurgiuleşti – DRV Galaţi.
La 8 februarie 2007, reclamanta a solicitat reanalizarea Ordinelor nr. 10208, 225 şi 367, transferul său la Biroul Vamal Aeroport Sibiu (f. 89-90) iar prin Ordinul nr. 3340 din 20 februarie 2007 (f.57) pârâta revocând Ordinul nr. 367 din 23 ianuarie 2007 începând cu 1 martie 2007 i-a şi rezervat reclamantei funcţia publică de controlor vamal III principal 3 în cadrul Biroului Vamal Aeroport Sibiu – DRV Braşov.
În 5 martie 2007, reclamanta a formulat cerere de suspendare a raportului de serviciu conform art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999, arătând că a născut un alt copil la data de 25 ianuarie 2007 şi, începând cu 2 aprilie 2007, se impune modificarea temeiului juridic al suspendării raportului de serviciu.
La 9 martie 2007, pârâta a emis Ordinul nr.4379 prin care începând cu data de 2 aprilie 2007 a constatat încetate prevederile art. 2 din Ordinul nr. 225 din 11 ianuarie 2007 şi a dispus suspendarea din activitate a reclamantei cu post rezervat la Aeroport Sibiu, reclamanta beneficiind de concediu pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la doi ani, conform art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999.
În 9 ianuarie2009, reclamanta s-a adresat pârâtei cu cerere prin care a solicitat eliberarea din funcţia publică deţinută întrucât instituţia publică şi-a încetat activitatea, arătând că este în imposibilitate să-şi reia activitatea la noul loc de muncă ce i s-a rezervat, solicitând pârâtei să-şi îndeplinească obligaţia prevăzută la art. 99 alin. (6) din Legea nr. 188/1999 – în forma actuală a legii (f.5), pârâta comunicând, dacă doreşte să-şi reia activitateala B.V. Aeroport Sibiu, trebuie să depună cerere în acest sens, iar dacă doreşte încetarea raporturilor de serviciu acest lucru este posibil prin acordul părţilor conform art. 97 lit. b) din Legea nr. 188/1999 sau prin demisie notificată în scris conform art. 97 lit. e) din acest act normativ.
La 21 ianuarie 2009, reclamanta a arătat că îşi menţine cererea iniţială, solicitând aplicarea art. 99 alin. (6) din Legea nr. 188/1999 şi eliberarea din funcţie, reiterând acelaşi lucru la 4 februarie 2009. Drept urmare, prin Ordinul nr. 659 din 12 februarie 2009 pârâta A.N.V. prin Vicepreşedintele A.N.A.F., conducător al A.N.V., a dispus începând cu 13 februarie 2009 încetarea raporturilor de serviciu în ce o priveşte pe reclamantă conform art. 94 alin. (2) teza a II-a coroborat cu prevederile art. 97 lit. a) din Legea nr. 188/1999, iar ordinul a fost comunicat reclamantei cu scrisoare recomandată şi confirmare de primire, la 16 februarie 2009.
În motivarea ordinului pârâta a reţinut că reclamanta nu a depus cerere de reluare a activităţii, copilul acesteia împlinind 2 ani la 25 ianuarie 2009, astfel că sunt incidente prevederile art. 94 alin. (2) teza II, art. 95 alin. (5) şi art. 97 lit. a) din Legea nr. 188/1999.
Instanţa de fond faţă de multitudinea ordinelor emise, a reţinut că în cauză sunt incidente prevederile Legii nr. 188/1999 care, în forma sa de la data suspendării raportului de serviciu al reclamantei – 1 ianuarie 2007, prevedea la art. 81 alin. (1) lit. h), pentru perioada concediului medical prenatal şi postnatal, şi la art. 82 alin. (1) lit. a), pentru perioada concediului de creştere a copilului în vârstă de până la doi ani, suspendarea de drept, respectiv la cerere, a raportului de serviciu al funcţionarului public.
Totodată, se arată în considerentele sentinţei atacate, pentru ambele situaţii, la art. 83 alin. (3), legea stabileşte în sarcina autorităţii publice obligaţia rezervării postului aferent funcţiei publice pe toată durata suspendării, cât şi interdicţia încetării şi modificării raportului de serviciu în lipsa acordului funcţionarului public sau din iniţiativa exclusivă a autorităţii publice.
per a contrario, reţine instanţa de fond, încetarea sau modificarea raporturilor de serviciu sunt permise şi în perioada suspendării raporturilor de serviciu dacă ele au loc din iniţiativa sau cu acordul funcţionarului public.
În speţă, apreciază prima instanţă, ca urmare a desfiinţării Biroului Vamal Mediaş, post deţinut de reclamantă anterior suspendării raportului de serviciu, autoritatea publică a rezervat reclamantei un post oarecare în cadrul B.V. Giurgiuleşti, însă la cererea expresă a reclamantei, a revocat ordinul şi i-a rezervat postul în cadrul B.V. Aeroport Sibiu, unde reclamanta a solicitat a fi transferată.
Or, reţine instanţa de fond, înainte cu 15 zile de împlinirea vârstei de doi ani a copilului pentru creşterea căruia reclamanta a beneficiat de concediu, respectiv la 10 ianuarie 2009, reclamanta avea obligaţia de a solicita reluarea activităţii în cadrul Biroului Vamal Aeroport Sibiu, conform art. 81 alin. (2) raportat la art. 82 alin. (5), devenite în urma republicării legii art. 94 alin. (2) şi respectiv art. 95 alin. (5).
Prima instanţă a constatat că reclamanta nu a solicitat reluarea activităţii în cadrul acestui loc de muncă, astfel că în speţă operau ca temei al încetării raporturilor de serviciu prevederile art. 94 alin. (2) teza finală - „Neinformarea persoanei care are competenţa legală de numire în funcţia publică atrage încetarea de drept a raportului de serviciu al funcţionarului public, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (1) lit. f), h), i), k) şi l) - în care reclamanta nu se încadrează".
Instanţa de fond a înlăturat apărarea reclamantei, potrivit căreia pârâta putea, cel mult, să o elibereze din funcţie în condiţiile art. 99 alin. (1) lit. a), cu respectarea prevederilor art. 99 alin. (3), (4), (5) şi (6) din Legea nr. 188/1999, reţinând că în momentul desfiinţării Biroului Vamal Mediaş raportul de serviciu al reclamantei a fost modificat, cu acordul expres al reclamantei, care a solicitat transferul la B.V. Aeroport Sibiu, urmare acestui acord, fiindu-i rezervat postul la B.V. Aeroport Sibiu.
Deci, se arată în considerentele sentinţei atacate, la data la care ar fi trebuit ca reclamanta să-şi reia activitatea – 25 ianuarie 2009 - nu mai subzista motivul de eliberare din funcţie invocat, conform art. 99 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999, respectiv că B.V. Mediaş s-a desfiinţat, reclamanta dându-şi acordul la transfer la B.V. Aeroport Sibiu încă din 8 februarie 2007, dată de la care acesta era noul său loc de muncă.
2. Motivele de recurs prezentate de recurenta-reclamantă
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, în termen legal a declarat recurs reclamanta.
În esenţă, prin motivele de recurs dezvoltate, recurenta-reclamantă susţinând nelegalitatea hotărârii pronunţate de prima instanţă, a arătat următoarele:
- ordinul nr. 659 din 12 februarie 2009 emis de intimată, a cărui anulare a şi solicitat-o, este nelegal, contrar celor reţinute în sentinţă, întrucât prin acest ordin s-a dispus încetarea raporturilor sale de serviciu pe motiv că nu a solicitat reluarea activităţii, ceea ce însă nu se putea realiza deoarece în perioada în care s-a aflat în concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, s-a desfiinţat unitatea unde lucra;
- nu putea accepta postul rezervat de intimată din proprie iniţiativă, naveta fiind imposibilă;
- instanţa de fond nu a făcut distincţie între instituţiile transferului şi cea a rezervării; aceasta din urmă nu trebuia realizată deoarece raportul său de muncă nu era suspendat şi oricum rezervarea se face la cererea angajatului, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.
3. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte, examinând sentinţa atacată prin prisma prevederilor legale din materia incidentă, raportat la criticile recurentei-reclamante ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi sub toate aspectele potrivit art. 3041 C. proc. civ., reţine că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate care să atragă fie casarea fie modificarea hotărârii pronunţate de prima instanţă, în considerarea celor în continuare arătate.
Raportat la situaţia de fapt a recurentei-reclamante, amplu şi explicit prezentată în cuprinsul hotărârii primei instanţe şi sintetizate în considerentele introductive ale deciziei de faţă, Înalta Curte apreciază că în cauză s-a realizat o corectă aplicare a prevederilor imperative ale art. 95 alin. (5) coroborate cu art. 94 alin. (2), din Legea nr. 188/1999, republicată.
Reţinând că în perioada 1 ianuarie 2007 – 13 februarie 2009 recurenta a fost suspendată din activitate, beneficiind de concediul pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, în sensul prevederilor legale citate, se impunea ca aceasta, în termen de 15 zile calendaristice anterioare datei la care copilul împlinea 2 ani să înainteze o cerere prin care să solicite expres reluarea activităţii.
Minorul pentru care a beneficiat de concediu a împlinit vârsta de 2 ani la data de 25 ianuarie 2009, astfel cum rezultă din actele dosarului. Nu sunt fondate criticile recurentei întrucât, în loc ca aceasta să solicite reluarea activităţii, la data de 9 ianuarie 2009, recurenta-reclamantă a solicitat încetarea raporturilor de serviciu, în temeiul art. 99 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 188/1999, ipoteza textului invocat fiind încetarea activităţii autorităţii sau instituţiei publice ori mutarea acesteia într-o altă localitate, iar funcţionarul public nu este de acord să o urmeze.
Totodată, prima instanţă corect a reţinut, raportat la împrejurarea că recurenta-reclamantă a mai avut un copil, pentru care de asemenea a beneficiat de concediu legal, de creştere, urmare a desfiinţării Biroului Vamal la 1 ianuarie 2007, în perioada în care aceasta era suspendată din activitate, în mod corect, în temeiul art. 81 lit. h), contrar celor arătate de recurentă, unitatea intimată a rezervat pentru ea o funcţie publică de natura celei deţinute, transferul fiind realizat în condiţiile legii.
Cum la încetarea suspendării activităţii recurenta nu numai că nu a solicitat reluarea activităţii, astfel cum se prevede în art. 95 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, republicată, ba chiar, prin conţinutul cererii depuse a demonstrat că refuză reluarea activităţii la postul la care a şi solicitat transferul, nu se poate reţine că ordinul nr. 659 din 12 februarie 2009 emis de autoritatea intimată ar fi nelegal, acesta fiind motivat şi fundamentat pe prevederile arătate, raportat la situaţia de fapt a recurentei.
Nici motivaţia acesteia în sensul că nu dorea să înceapă activitatea într-o altă localitate întrucât domiciliul său este în Mediaş şi prin încetarea raportului de muncă urma să beneficieze de ajutorul de şomaj, nu este de natură să confere un caracter nelegal ordinului atacat, temeiul legal invocat fiind corect, după cum s-a arătat mai sus.
Aşadar, raportat la prevederile art. 312 C. proc. civ., faţă de cele prezentate, se va respinge ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge reclamanta V.M.V. împotriva sentinţei nr. 136/F/CA din 9 iunie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1715/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1720/2010. Contencios → |
|---|
