ICCJ. Decizia nr. 209/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.209/2010
Dosar nr.9356/2/200.
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 1312 din 16 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia nulităţii cererii; a admis acţiunea formulată de reclamantul L.G., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor, pe care l-a obligat să primească cererea reclamantului şi actele necesare pentru redobândirea cetăţeniei române.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond a constatat că excepţia nulităţii cererii invocată de pârât, pentru lipsa indicării domiciliul reclamantului din Republica Moldova şi a persoanei împuternicită să primească actele de procedură la domiciliul ales în România, este nefondată, întrucât aspectele invocate de pârât sunt extrinseci cererii de chemare în judecată şi nu constituie motive de nulitate a acesteia, în lipsa unei prevederi legale exprese.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că reclamantul şi-a manifestat intenţia de redobândire a cetăţeniei române la data de 11 iulie 2009, fără să fie programat pentru depunerea efectivă a documentelor necesare, iar apărarea pârâtului privind existenţa unui număr foarte mare de scrisori de intenţie în raport cu capacităţile de procesare a acestora nu a fost dovedită în cauză.
2. Recursul declarat de pârâ.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a arătat că abordarea situaţiei de fapt din perspectiva art. 2 alin. (1) lit. h) şi lit. i) din Legea nr. 554/2004 este greşită, pe de o parte pentru că în cauză nu au fost probate situaţiile la care se referă textele legale menţionate, iar pe de altă parte pentru că în lipsa stabilirii unui termen de soluţionare a cererilor de genul celei în discuţie prin legea specială, simpla trecere a timpului nu poate fi asimilată încălcării unui termen rezonabil.Sub acest ultim aspect recurentul a arătat că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, determinarea termenului rezonabil se face în funcţie de toate circumstanţele relevante fiecărui caz în parte (spre exemplificare Cauza Katte Klitsche de la Grange).
Nu în ultimul rând, autoritatea recurentă a subliniat că existenţa unui număr de peste 360.000 cereri de intenţie depuse în vederea redobândirii cetăţeniei române la Secţia Consulară a Ambasadei României în Republica Moldova este un fapt notoriu şi aprecierea de către judecătorul fondului a lipsei de probe în dovedirea concretă a activităţii desfăşurate la Chişinău în această materie este greşită atât sub aspect procedural cât şi al aprecierii exacte a situaţiei de fapt rezultate din actele existente la dosar.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.
1. Argumente relevante de fapt şi de drept
Aşa cum rezultă din actele dosarului, reclamantul a formulat o scrisoare de intenţie/cerere de programare în vederea depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei române la data de 11 iulie 2009 (fila 4 dosar fond), formulând acţiune în justiţie la 07 octombrie 2009, respectiv la numai 3 luni de la data cererii administrative.
Instanţa de fond nu a motivat de ce consideră nerezonabil un asemenea termen şi nu a răspuns argumentelor pârâtului legate de numărul mare de astfel de cereri, complexitatea acestei activităţi şi modificările legislative intervenite în acest domeniu pentru o mai rapidă soluţionare a cererilor.
Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române nu prevede un termen pentru soluţionarea cererilor întemeiate pe acest act normativ, iar potrivit art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei (adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 2002) fiecare stat trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie.
Nici legiuitorul naţional şi nici art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu explicitează noţiunea de termen rezonabil, astfel că judecătorului îi revine sarcina de a aprecia în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărui caz în parte asupra caracterului rezonabil în care se primesc, se înregistrează sau se soluţionează cererile de redobândire a cetăţeniei române.
În speţă, intervalul de timp scurs între data depunerii scrisorii de intenţie şi data sesizării instanţa de contencios administrativ este de 3 luni şi nu poate fi calificat sub nicio formă ca fiind un termen nerezonabil.
Jurisprudenţa Curţii Europene de la Strasbourg a statuat că noţiunea de termen rezonabil nu este sinonimă celie de termen scurt, fiind absolut necesar a se raporta la circumstanţele/împrejurările concrete ale cazului.
În acest context trimiterile autorităţii recurente la Cauzele Katte Klitsche de la Grange c/Italia, Hozze c/Olanda, Phillis c/Grecia, Ceteroni c/Italia se dovedesc a fi pertinente.
Acest mod de abordare a fost de altfel suficient de bine explicat în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, (spre exemplificare Deciziile nr. 1888 din 1 aprilie 2009, nr. 1942 din 2 aprilie 2009, nr. 1993 din 3 aprilie 2009, nr. 2166 din 10 aprilie 2009, nr. 4870 din 5 noiembrie 2009).
În speţă de faţă, nu se poate reţine un abuz al autorităţii administrative, faţă de numărul extrem de mare de astfel de cereri (peste 360.000) şi termenul relativ scurt de la data cererii administrative până la formularea acţiunii în instanţă (3 luni).
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) teza I şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recursul va fi admis, iar sentinţa atacată va fi modificată, în sensul respingerii ca neîntemeiate a acţiunii promovate de reclamantul L.G.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei nr. 1312 din 16 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1505/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 210/2010. Contencios → |
|---|
