ICCJ. Decizia nr. 211/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 211/2010
Dosar nr. 3473/2/200.
Şedinţa public de la 20 ianuarie 2010
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea ce formează obiectul recursului
Prin încheierea din 16 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta S.N.R. SA Bucureşti în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 privind suspendarea executării Deciziei Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Comunicaţii nr. 154 din 3 martie 2009.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Decizia Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Comunicaţii nr. 154 din 3 martie 2009 au fost identificate pieţele relevante ale serviciilor de transmisie în format analogic prin intermediul sistemelor radioelectrice terestre a serviciilor publice de programe de televiziune şi radiodifuziune, prevăzute în anexa la decizie, ale căror caracteristici pot justifica impunerea unor obligaţii specifice în sarcina furnizorilor de reţele şi de servicii de comunicaţii electronice cu putere semnificativă pe piaţă.
La art. 2 din decizie se prevede că pe pieţele identificate la art. 1, Autoritatea Naţională pentru Comunicaţii realizează periodic analize de piaţă, în scopul determinării situaţiei concurenţiale şi al impunerii, menţinerii, modificării sau retragerii obligaţiilor specifice prevăzute în Capitolul II din OG nr. 34/2002 privind accesul la reţelele publice de comunicaţii electronice şi la infrastructura asociată, precum şi interconectarea acestora, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 527/2002.
Reclamanta a susţinut că Decizia atacată încalcă atât prevederile legislaţiei naţionale incidente în domeniu, cât şi prevederile normelor comunitare, definind ca piaţă relevantă, susceptibilă de reglementare ex ante, segmentul serviciilor de transmisie în format analogic a programelor publice de radiodifuziune şi televiziune – un domeniu reglementat prin lege, caracterizat prin existenţa unui singur furnizor şi a doi cumpărători, ce nu întruneşte caracteristicile unei pieţe, şi cu atât mai puţin ale unei pieţe relevante, aşa cum este ea definită de Instrucţiunile Consiliului Concurenţei din data de 26 martie 2004, aprobate prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 61/2004.
Prin edictarea acestei decizii reclamanta susţine că s-a creat în mod artificial premisa impunerii unor obligaţii prevăzute de OG nr. 34/2002 (cu privire la controlul tarifelor) ce nu îi sunt aplicabile, prin prisma cadrului legislativ naţional şi comunitar, fiindu-i vătămat un interes legitim, şi anume acela de a activa pe piaţa serviciilor de telecomunicaţii în condiţiile stabilite prin actele normative care reglementează activitatea societăţii.
Faţă de susţinerile reclamantei, în raport cu dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi având în vedere că instanţa învestită cu o cerere de suspendare a executării are competenţa limitată de a „pipăi" fondul actului, fără a avea posibilitatea de a se pronunţa asupra legalităţii acestuia, Curtea de apel a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile referitoare la existenţa unui caz bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente pentru a se dispune suspendarea executării Deciziei Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Comunicaţii nr. 154 din 3 martie 2009.
Sub aspectul condiţiei referitoare la existenţa unui caz bine justificat, instanţa a reţinut că reclamanta a invocat mai multe aspecte de nelegalitate a actului, care ţin strict de fondul cauzei şi care nu reprezintă împrejurări legate de starea de drept sau de fapt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii deciziei.
Cu privire la condiţia existenţei pericolului producerii unei pagube iminente, instanţa a reţinut că Decizia atacată nu poate produce prin ea însăşi pagube materiale, fiind necesar a fi emise şi alte acte pentru a se putea reţine că reclamanta ar putea înregistra o pagubă. Sub acest aspect, Curtea de apel a reţinut că susţinerile reclamantei în sensul că urmare a emiterii deciziei atacate se va ajunge la controlul tarifelor prevăzute de art. 13 din OG nr. 34/2002 şi astfel societatea va fi pusă în situaţia imposibilităţii respectării angajamentelor asumate în cadrul politicilor comunitare nu conturează ideea de pagubă. În situaţia în care reclamanta va fi astfel sancţionată, în eventualitatea reducerii tarifelor, atunci actul care-i va produce prejudiciu va fi actul sancţionator, care va putea fi atacat separat.
2. Cererea de recurs
Împotriva încheierii din 16 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta S.N.R. SA Bucureşti, în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., susţinând că neîntemeiat instanţa a respins cererea de suspendare a executării deciziei ce formează obiectul cauzei.
În esenţă, recurenta-reclamantă susţine că instanţa nu a analizat, practic, motivele invocate prin cererea de suspendare a executării Deciziei Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Comunicaţii nr. 154 din 3 martie 2009, limitându-se la a reţine că aspectele invocate reprezintă motive de nelegalitate ce ţin strict de fondul cauzei, astfel că simpla apreciere în sensul că aspectele invocate nu reprezintă împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului contestat echivalează cu nemotivarea încheierii recurate, în raport cu cerinţele impuse de art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
În continuare, recurenta-reclamantă reiterează motivele referitoare la vădita nelegalitate a actului administrativ atacat, de natură a justifica îndeplinirea cerinţelor referitoare la existenţa cazului bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente, în sensul prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Sub aspectul cazului bine justificat, recurenta-reclamantă susţine că:
- prin Decizia contestată, s-a creat in mod artificial premisa impunerii de către Autoritate a unor obligaţii reglementate de OG nr. 34/2002 (inclusiv a obligaţiei referitoare la controlul tarifelor) ce nu sunt aplicabile societăţii, prin prisma cadrului legislativ naţional şi comunitar, fiind vătămat interesul său legitim de a activa pe piaţa serviciilor de telecomunicaţii în condiţiile stabilite prin actele normative care îi reglementează activitatea;
- nu sunt îndeplinite criteriile prevăzute de Reglementarea 2007/879/CE pentru a califica segmentul de piaţă al furnizării de servicii de transmitere de programe audiovizuale publice drept piaţă relevantă specifică, şi cu atât mai puţin pentru a fragmenta acest segment în trei pieţe relevante distincte, susceptibile de reglementare ex ante. Se susţine de către recurenta-reclamantă că nu sunt îndeplinite cumulativ cele trei criterii prevăzute de art. 2 din Recomandare pentru a califica acest segment de piaţă ca fiind o piaţă relevantă, astfel că autoritatea în mod greşit a considerat că aceste criterii sunt îndeplinite, realizând o apreciere forţată şi cu ignorarea cadrului legal care reglementează furnizarea de către S.N.R. SA Bucureşti a serviciilor de transmitere a programelor audiovizuale publice.
Sub aspectul condiţiei referitoare la prevenirea unei pagube iminente, recurenta-reclamantă susţine că aceasta este îndeplinită întrucât impunerea de către autoritatea intimată, ca efect al adoptării deciziei atacate, a obligaţiei referitoare la controlul tarifelor, prevăzuta de art. 13 din OG nr. 34/2002, ar pune S.N.R. SA Bucureşti în situaţia imposibilităţii respectării angajamentelor asumate în cadrul politicilor comunitare, pentru a căror implementare au fost accesate credite de aproximativ 222 milioane dolari SUA. Se mai susţine că reducerea/blocarea tarifelor ar însemna restrângerea dramatică a activităţii societăţii, cu implicaţii directe asupra posibilităţii de rambursare a ratelor scadente şi cu posibile consecinţe asupra activităţii serviciilor speciale - apel de urgenţă 112 şi alte servicii de importanţă strategică ce au instalate echipamente în amplasamente aparţinând societăţii.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., precum şi cu prevederile art. 15 cu referire la art. 14 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta S.N.R. SA Bucureşti a învestit instanţa, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, cu o cerere de suspendare a executării Deciziei Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Comunicaţii nr. 154 din 3 martie 2009.
Decizia contestată a fost emisă în temeiul următoarelor dispoziţii legale:
- din OUG nr.106/2008 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Comunicaţii, cu modificările ulterioare:
Art. 6 alin. (2) pct. 17, conform cărora: „Autoritatea Naţională pentru Comunicaţii exercită următoarele atribuţii specifice în domeniul comunicaţiilor electronice, comunicaţiilor audiovizuale şi al serviciilor poştale: […] 17. identifică pieţele relevante din sectorul comunicaţiilor electronice";
Art. 8 alin. (1), (3) şi (5): conform cărora: „(1) Conducerea A.N.C. este asigurată de un preşedinte şi 2 vicepreşedinţi numiţi prin decizie a primului-ministru pe o perioadă de 5 ani. […] (3) Preşedintele reprezintă A.N.C. în raporturile cu Parlamentul, Guvernul, ministerele, cu alte autorităţi publice şi organizaţii, precum şi cu persoane juridice şi fizice din ţară şi din străinătate. (5) În exercitarea atribuţiilor sale, preşedintele emite decizii".
OUG nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 591/2002, cu modificările şi completările ulterioare, (forma în vigoare la data emiterii deciziei contestate, respectiv la data de 15 martie 2009):
Art. 32 alin. (2), conform cărora: „(2) A.N.C. poate identifica pieţe relevante din sectorul comunicaţiilor electronice şi tehnologia informaţiei diferite de cele cuprinse în recomandarea prevăzută la alin. (1)[1], dar numai în urma parcurgerii procedurilor prevăzute la art. 341 şi 50."
Decizia nr. 154 din 3 martie 2009 emisă de preşedintele A.N.C. prevede următoarele:
„Art. 1. - Se identifică pieţele relevante din sectorul comunicaţiilor electronice ale serviciilor de transmisie în format analogic prin intermediul sistemelor radioelectrice terestre a serviciilor publice de programe de televiziune şi radiodifuziune, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie (), ale căror caracteristici pot justifica impunerea unor obligaţii specifice în sarcina furnizorilor de reţele şi de servicii de comunicaţii electronice cu putere semnificativă pe piaţă.
Art. 2. - Pe pieţele identificate în conformitate cu dispoziţiile art. 1, Autoritatea Naţională pentru Comunicaţii realizează periodic analize de piaţă, în scopul determinării situaţiei concurenţiale şi al impunerii, menţinerii, modificării sau retragerii obligaţiilor specifice prevăzute în cap. II din Ordonanţa Guvernului nr.34/2002 privind accesul la reţelele publice de comunicaţii electronice şi la infrastructura asociată, precum şi interconectarea acestora, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 527/2002, cu modificările şi completările ulterioare."
Pieţele relevante identificate şi prevăzute în anexa la decizie sunt:
I. Piaţa serviciilor de transmisie în format analogic prin intermediul sistemelor radioelectrice terestre a serviciilor publice de programe de televiziune.
II. Piaţa serviciilor de transmisie în format analogic prin intermediul sistemelor radioelectrice terestre a serviciilor publice de programe de radiodifuziune în banda de frecvenţe FM.
III. Piaţa serviciilor de transmisie în format analogic prin intermediul sistemelor radioelectrice terestre a serviciilor publice de programe de radiodifuziune în banda de frecvenţe AM.
La o simplă analiză sumară, fără a intra în cercetarea fondului actului administrativ contestat, Înalta Curte observă şi reţine faptul că Decizia reglementează două aspecte: (1) identificarea de către A.N.C. a 3 pieţe relevante din sectorul comunicaţiilor electronice ale serviciilor de transmisie în format analogic prin intermediul sistemelor radioelectrice terestre a serviciilor publice de programe de televiziune şi radiodifuziune; (2) obligaţia A.N.C. de a realiza periodic, pe pieţele relevante identificate, analize de piaţă, în scopul determinării situaţiei concurenţiale şi al impunerii, menţinerii, modificării sau retragerii obligaţiilor specifice prevăzute în cap. II din OG nr. 34/2002.
Din analiza sumară a legalităţii actului administrativ contestat, se constată următoarele:
- Decizia a fost emisă de autoritatea competentă, respectiv preşedintele A.N.C. în exercitarea atribuţiei conferite de art. 8 alin. (5) din OUG nr. 106/2008;
- Decizia a fost emisă în domeniul de competenţă ce revine A.N.C. şi în exercitarea atribuţiei prevăzute de art. 6 alin. (2) pct. 17 din OUG nr. 106/2008, de a identifica pieţele relevante din sectorul comunicaţiilor electronice;
- Decizia a fost emisă în exercitarea facultăţii legale conferite A.N.C. de dispoziţiile art. 32 alin. (2) din OUG nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor, de a identifica pieţele relevante din sectorul comunicaţiilor electronice.
Astfel fiind, Înalta Curte reţine că întemeiat Curtea de apel a apreciat că nu este îndeplinită condiţia referitoare la existenţa unui caz bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, de natură a fundamenta dispunea măsurii de suspendare a executării Deciziei Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Comunicaţii nr. 154 din 3 martie 2009 şi că motivele invocate de reclamantă şi reiterate prin cererea de recurs ţin de fondul cauzei, iar analiza acestora excede soluţionării cererii formulate în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că, într-adevăr, criticile formulate de recurenta-reclamantă cu referire la stabilirea de către A.N.C. a pieţelor relevante cu nerespectarea prevederilor Recomandării 2007/879/CE şi ale legislaţiei interne care reglementează furnizarea serviciilor de către S.N.R. SA Bucureşti sunt aspecte care se analizează de către instanţa învestită cu soluţionarea în fond a cererii de anulare a Deciziei Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Comunicaţii nr. 154 din 3 martie 2009.
În ceea ce priveşte condiţia prevenirii procedurii unei pagube iminente în sensul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că este corectă aprecierea instanţei de fond în sensul că Decizia Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Comunicaţii nr. 154 din 3 martie 2009 nu este susceptibilă prin sine să producă societăţii reclamante o pagubă iminentă în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, ca reprezentând „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public".
Nu poate fi primită susţinerea din recurs referitoare la faptul că paguba iminentă este reprezentată de faptul că ulterior deciziei atacate, ca urmare a stabilirii pieţelor relevante, A.N.C. va proceda la controlul tarifelor, în temeiul art. 13 din OG nr. 34/2002, ceea ce va pune societatea în situaţia imposibilităţii respectării angajamentelor asumate în cadrul politicilor comunitare, pentru a căror implementare au fost accesate credite de aproximativ 222 milioane dolari SUA.
Sub acest aspect, Înalta Curte reţine, în acord cu aprecierile instanţei de fond, că paguba iminentă în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 nu poate fi considerată a consta în prejudiciul viitor aproximat de recurenta-reclamantă şi determinat de eventuale viitoare acte sau fapte ale A.N.C. emise sau realizate în temeiul deciziei contestate. Pentru a considera îndeplinită condiţia referitoare la paguba iminentă, este necesar ca prejudiciul material viitor şi previzibil să decurgă în mod direct din actul administrativ în privinţa căruia se solicită suspendarea executării, iar nu în baza unor alte acte care ar urma să fie emise în viitor în considerarea actului a cărui suspendare se solicită.
Critica din recurs referitoare la faptul că încheierea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, nu curpinde motivarea în fapt şi în drept, în acord cu prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. nu poate fi primită, Înalta Curte constatând că încheierea respectivă cuprinde motivele pentru care în fapt şi în drept instanţa a respins cererea de suspendare a executării deciziei în funcţie de concluziile decelate din analiza îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.N.R. SA Bucureşti împotriva încheierii din 16 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2010.
[1] Conform art. 32 alin. (1) din OUG nr. 79/2002, forma în vigoare la data de 3 martie 2009 când a fost emisă Decizia ce formează obiectul cauzei: „Art. 32. – (1) ANRCTI identifică, ţinând seama de recomandarea Comisiei Europene privind pieţele de produse şi de servicii din sectorul comunicaţiilor electronice şi tehnologia informaţiei ale căror caracteristici pot justifica impunerea unor obligaţii specifice în sarcina furnizorilor de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice şi tehnologia informaţiei cu putere semnificativă pe piaţă, prevăzută la art. 15 alin. (1) din Directiva 2002/21/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 martie 2002 privind cadrul comun de reglementare pentru reţelele şi serviciile de comunicaţii electronice şi tehnologia informaţiei, denumită în continuare Directiva-cadru, şi de instrucţiunile Comisiei Europene pentru efectuarea analizelor de piaţă şi determinarea puterii semnificative pe piaţă, prevăzute la art. 15 alin. (2) din Directiva-cadru, pieţele relevante din sectorul comunicaţiilor electronice şi tehnologia informaţiei corespunzătoare circumstanţelor naţionale, în special pieţele geografice relevante de pe teritoriul naţional."
| ← ICCJ. Decizia nr. 2108/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2114/2010. Contencios. Conflict de... → |
|---|
