ICCJ. Decizia nr. 2114/2010. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2114/2010
Dosar nr. 1196/35/2009
Şedinţa de la 23 aprilie 2010
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 5078 din 14 octombrie 2009 Judecătoria Satu Mare a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Satu Mare şi, pe cale de consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate către creditoarea C.N.A.D.N.R. SA prin D.R.D.P. Cluj, în contradictoriu cu SC M.C. SA în favoarea Curţii de Apel Oradea.
Pentru a pronunţa această soluţie Judecătoria Satu Mare a reţinut că prin cererea formulată creditoarea C.N.A.D.N.R. SA prin D.R.D.P. Cluj, a solicitat, în cadrul procedurii ordonanţei de plată, obligarea SC M.C. SA la plata echivalentului în lei a sumei de 562,50 Euro reprezentând penalităţi de întârziere calculate pentru neplata la termenele şi în cuantumul stabilit a ratelor eşalonate până la data achitării acestora inclusiv, cu cheltuieli de judecată.
S-a mai arătat că debitoarea a încheiat contractul nr. 2493 din 4 iulie 2006, având ca obiect eliberarea rovinietelor pentru autovehiculele cuprinse în anexele la contract, cuantumul rovinietelor fiind de 750,00 Euro, cu obligaţia achitării in 4 rate.
Judecătoria a mai reţinut că potrivit art. 5 alin. (1) din OUG nr. 119/2007, competenţa soluţionării cererilor privind emiterea ordonanţei de plată revine instanţei competente să judece fondul cauzei, în primă instanţă.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din OUG nr. 84/2003, C.N.A.D.N.R. SA este o persoană juridică de drept privat, cu capital integral de stat, fiind astfel, o autoritate publică centrală, în sensul reglementat de art. 2 alin. (1) lit. b) teza finală din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, instanţa a apreciat că, în cauză, contractul încheiat de părţi este unul de aderare, având trăsăturile unui contract administrativ, care, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 este asimilat actului administrativ.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 241/CA/2009-PI din 7 decembrie 2009 a admis excepţia de necompetenţă materială a Curţii de apel, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de emitere a ordonanţei de plată formulată de creditoarea C.N.A.D.N.R. SA prin D.R.D.P. Cluj, în contradictoriu cu SC M.C. SA, în favoarea Judecătoriei Satu Mare şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă a trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Oradea a reţinut că, în cauză, contractul nr. 2493 din 4 iulie 2006 încheiat între părţi, are ca obiect eliberarea rovinietei pentru utilizarea reţelei de drumuri naţionale şi deşi C.N.A.D.N.R. SA este o autoritate publică centrală, cerinţele art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 nu sunt îndeplinite.
Astfel, contractul nu are ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice şi nici achiziţiile publice şi nu poate fi calificat ca un contract asimilat actului administrativ care să atragă competenţa instanţei de contencios administrativ în soluţionarea cauzei, în temeiul art. 10 din Legea contenciosului administrativ.
Curtea de Apel a mai apreciat că, în cauză, contractul privind eliberarea rovinietei pentru utilizarea reţelei de drumuri naţionale are natura unui contract comercial, încheiat între o societate comercială, care în acelaşi timp este asimilată unei autorităţi publice, prin care societatea comercială percepe debitorului o taxă de utilizare a reţelei de drumuri naţionale.
Înalta Curte, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Satu Mare.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Reglementând obiectul acţiunii judiciare în contencios administrativ, Legea nr. 554/2004 prevede, prin art. 8 alin. (2) şi (3), că instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea şi încetarea contractului administrativ, având în vedere regula după care în astfel de situaţii, principiul libertăţii contractuale este subordonat principiului priorităţii interesului public.
Contractul administrativ nu este definit de acest act normativ, legiuitorul limitându-se să asimileze, prin art. 2 lit. c), teza a II-a, actelor administrative în sensul acestei lege, anumite contracte încheiate de autorităţile publice, în funcţie de obiectul lor, respectiv a celor ce privesc punerea în valoare a bunurilor proprietate publică (realizată, de regulă, prin contracte de concesiune, de închiriere sau de administrare a unor bunuri publice), executarea lucrărilor de interes public (ex. parteneriat public – privat pentru concesiunea de lucrări, prestarea serviciilor publice (concesiune, delegare de gestiune), achiziţiile publice, precum şi alte categorii de contracte administrative care pot fi expres prevăzute prin legi speciale.
Prin demersul său judiciar C.N.A.D.N.R. SA prin D.R.D.P. Cluj, a solicitat în cadrul procedurii ordonanţei de plată, obligarea SC M.C. SA la plata echivalent în lei a sumei de 562,00 Euro reprezentând penalităţi de întârziere, datorate conform contractului nr. 2493 din 4 iulie 2006.
Cererea de ordonanţă de plată este formulată de Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Cluj, în temeiul prevederilor OUG nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale.
Potrivit art. 5 alin. (1) din OUG nr. 119/2007, „cererea privind creanţa de plată a preţului se depune la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă."
Deci, litigiul în cauza de faţă poartă asupra executării obligaţiilor decurgând din contractul având ca obiect eliberarea rovinietelor în beneficiul unei societăţi comerciale de către Compania Naţională, care este, potrivit statului său, prevăzut în anexa la OUG nr. 84/2003, „societate comercială pe acţiuni, care îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legile române şi cu prezentul statut".
Prin urmare, raportat la obiectul său respectiv eliberare rovinietă şi încasare tarif utilizare drumuri şi, în condiţiile în care nu a fost încheiat de o persoană juridică de drept privat autorizată să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, asimilată unei autorităţi publice în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. b) din Legea nr. 554/2004, acest contract nu se circumscrie sferei contractelor cărora le sunt aplicabile prevederile art. 8 alin. (2), coroborate cu art. 2 lit. c) din această lege, competenţa de soluţionare a cererii de emitere a somaţiei de plată revenind Judecătoriei Satu-Mare.
Înalta Curte are în vedere şi faptul că reglementând cadrul juridic al serviciilor comunitare de utilităţi publice, legiuitorul a stabilit, în mod expres, prin art. 51 alin. (31) din Legea nr. 51/2006, introdus prin OUG nr. 13/2008, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ numai pentru soluţionarea litigiilor dintre unităţile administrativ-teritoriale sau, după caz, dintre asociaţiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice şi operatori în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea şi încetarea contractelor de delegare a gestiunii; precum şi a celor privind acordarea de despăgubiri, soluţionarea tuturor celorlalte litigii contractuale dintre operator şi utilizator, inclusiv a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor prestate, realizându-se de instanţele de drept comun.
Această soluţie legislativă este de natură să asigure o delimitare clară a sferei contractelor încheiate de autorităţile publice asimilate actului administrativ prin art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, în acelaşi sens pronunţându-se şi instanţa supremă.
Astfel fiind, un asemenea contract este un contract comercial, fiind încheiat între două persoane juridice, dintre care niciuna nu este o autoritate publică, şi având ca obiect eliberarea rovinietelor în schimbul preţului, astfel că nu este un contract de achiziţie publică, de concesiune de lucrări publice sau de servicii în sensul prevederilor art. 5 alin. (3) din OUG nr. 119/2007 şi ale art. 2 alin .(1) lit. c) teza a doua din Legea nr. 554/2004 pentru a atrage competenţa instanţei specializate de contencios administrativ.
Un argument în plus, în sensul celor reţinute îl reprezintă şi faptul că la data de 15 februarie 2010 în şedinţa plenului judecătorilor Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a fost adoptată următoarea soluţie de principiu pentru unificarea practicii:
„Cererea de ordonanţă de plată formulată de o direcţie a C.N.A.D.N.R. împotriva unei societăţi comerciale, debitoare în baza unui contract, prin care Compania se obligă că elibereze roviniete pentru autovehicule în schimbul preţului plătit de societate, este de competenţa instanţei de drept comun, iar nu de competenţa instanţei specializate de contencios administrativ".
Soluţia adoptată a fost luată în vederea interpretării şi aplicării unitare a legislaţiei în materia contenciosului administrativ, de care instanţa este datoare să ţină seamă, în considerarea dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, a principiului securităţii raporturilor juridice şi a jurisprudenţei CEDO care a statuat în mod constant că rolul jurisdicţiei supreme este acela de a stabili o interpretare de urmat a dispoziţiilor legale, prin înlăturarea divergenţelor de jurisprudenţă (CEDO Hotărârea din 6 decembrie 2007 în cazul Beian împotriva României (nr. 1), § 39-40.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Satu Mare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei, privind pe C.N.A.D.N.R. SA prin D.R.D.P. Cluj şi pe SC M.C. SA, în favoarea Judecătoriei Satu Mare.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 211/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2115/2010. Contencios. Conflict de... → |
|---|
