ICCJ. Decizia nr. 237/2010. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ȘI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 237/2010
Dosar nr. 9511.01/301/2003
Şedinţa publică de la 21 ianuarie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2694 din 23 iunie 2009 Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de nelegalitate invocată în dosarul nr. 9511.01/301/2003 al Judecătoriei Sectorului 3, în cauza ce are ca obiect cererea formulată de reclamantul Ministerul Apărării Naţionale împotriva pârâţilor SC „L.P.” SRL, D.D., Guvernul României şi intervenientei SC R.U. SRL de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 15 decembrie 1999 cu privire la imobilul teren în suprafaţă de 587 mp situat în Bucureşti, str. Calea Călăraşi.
A constatat în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 nelegalitatea H.G. nr. 161/1998 privind transmiterea terenului proprietate publică a statului, situat Bucureşti, str. Calea Călăraşi, în suprafaţă de 851 mp, din administrarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în administrarea Ministerului Apărării Naţionale.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în considerentele sentinţei următoarele:
La data de 27 noiembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost sesizată de către Judecătoria Sectorului 3, prin încheiere motivată, cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 161/1998 invocată atât de autoarea D.I. cât şi de intervenienta-pârâtă SC R.U. SRL.
În cauză, pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii, motivată de faptul că nu se poate stabili legătura între fondul pricinii şi actul administrativ a cărui nelegalitate s-a invocat, încheierea de sesizare nu i-a fost comunicată, iar actul contestat este emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Pe fond a solicitat respingerea ca neîntemeiată arătând că reclamanta nu face dovada preexistenţei unui drept de proprietate asupra terenului imobil prevăzut în actele contestate.
Prin Încheierea din 19 mai 2009, instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 161/1998 pentru motivul că hotărârea de guvern este un act administrativ unilateral cu caracter individual iar potrivit dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu prezintă relevanţă împrejurarea că actul administrativ a fost emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Nu prezintă relevanţă faptul că încheierea de sesizare nu i-a fost comunicată Guvernului României, acesta fiind introdus în cauză, în calitate de pârât şi autoritate emitentă de către instanţa de contencios iar încheierea este motivată, din considerentele acesteia, rezultă legătura între fondul pricinii şi actul administrativ a cărui nelegalitate s-a invocat.
Cu privire la fondul excepţiei, judecătorul fondului a reţinut că nici din conţinutul H.G. nr. 161/1998 şi nici din Nota de fundamentare nu rezultă actul normativ în temeiul sau în executarea căruia a fost emis acest act normativ, prezumându-se că a fost dat în bază art. 107 din Constituţia României.
În altă ordine de idei, s-a constatat că H.G. în cauză nu a fost publicată în M. Of. al României iar din conţinutul acesteia nu rezultă că ar avea caracter militar.
Mai mult, la momentul emiterii H.G. nr. 161/1998 nu fusese aprobat obiectivul de investiţie, acesta fiind aprobat prin H.G. nr. 565 din 4 septembrie 1998, iar în raport cu momentul la care autoarea D.I. a formulat cerere de restituire a terenului în cauză, în baza Legii nr. 18/1991, respectiv 15 ianuarie 1998, procedura finalizându-se prin emiterea Ordinului Prefectului nr. 552 din 19 noiembrie 1998, a constatat că transmiterea dreptului de administrare de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti s-a făcut fără ca în prealabil să fie aprobate lucrări de investiţii şi fără să fie soluţionată cererea formulată în baza Legii nr. 18/1991, întrucât la acea dată, terenul nu era afectat de lucrări de investiţii aprobate potrivit legii.
Împotriva sentinţei civile nr. 2694 din 23 iunie 2009, precum şi a încheierii premergătoare din data de 19 mai 2009, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs Ministerul Apărării Naţionale, reprezentat prin Direcţia pentru Relaţii cu Parlamentul şi Asistenţă Juridică, prin care s-a solicitat casarea hotărârilor recurate, cu consecinţa, în principal, a respingerii ca inadmisibilă a excepţiei de nelegalitate a Hotărârii Guvernului nr. 161/1998 privind transmiterea unor terenuri proprietate publică a statului, situate în municipiul Bucureşti, în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, şi, în subsidiar, a respingerii ca nefondată a excepţiei de nelegalitate mai sus menţionată.
A învederat recurentul Ministerul Apărării Naţionale, prin motivele de recurs, că încheierea de şedinţă din data de 19 mai 2009 este lipsită de temei legal, în raport de prevederile art. 304 punctul 7 C. proc. civ., aceasta fiind nemotivată, atâta vreme cât din cuprinsul său singurul considerent pentru care această excepţie a fost respinsă este acela că H.G. atacată este un act administrativ cu caracter individual. Pe de alta parte, s-a arătat că încheierea de şedinţă din data de 19 mai 2009 este dată şi cu aplicarea greşită a legii, în raport de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciindu-se de către recurent că, prin coroborarea dispoziţiilor cuprinse în art. 20 din Constituţia României cu prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, cu practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu reglementările comunitare şi cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie de la Luxemburg, excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 161/1998, ridicată de D.D., trebuia să fie respinsă ca inadmisibilă.
Cât priveşte sentinţa civilă nr. 2694 din 23 iunie 2009, s-a relevat de către recurentul Ministerul Apărării Naţionale că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (pronunţarea unei hotărâri cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, întrucât, pe de o parte, nici D.D. şi nici autoarea acesteia D.I. nu pot justifica în nici un fel folosul practic (interesul) pentru declararea nelegalităţii actului administrativ atacat şi, pe de altă parte, este evident că, în condiţiile în care întreaga procedură de trecere a terenului în discuţie din administrarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti în administrarea Ministerului Apărării Naţionale este anterioară datei de 15 ianuarie 1998, fiind finalizată la data de 25 martie 1998 o dată cu aprobarea H.G. nr. 161/1998, nu se poate reţine că dreptul la restituire al lui D.I. era născut şi actual şi că actul administrativ în litigiu a fost emis în frauda legii.
S-a precizat că în mod eronat instanţa de fond a apreciat că actul administrativ atacat nu are caracter militar şi astfel el trebuia publicat în M. Of. (consecinţa acestei nepublicări fiind inexistenţa hotărârii, potrivit dispoziţiilor constituţionale), în realitate hotărârea de guvern având un asemenea caracter, întrucât are ca obiect o suprafaţă de teren pe care urma să se execute investiţii în vederea extinderii spaţiului de lucru al unei unităţi militare. Prima instanţă, s-a mai subliniat, a reţinut o situaţie greşită, întrucât la momentul aprobării H.G. nr. 161/1998 terenul era afectat de investiţii, în condiţiile în care potrivit prevederilor O.G. nr. 12/1993 privind achiziţiile publice de bunuri şi servicii, în prezent abrogată, în investiţia aprobată se include şi proiectarea, iar certificatul de urbanism este unul din documentele emise în vederea efectuării proiectării (acest certificat fiind obţinut de Ministerul Apărării Naţionale la 10 noiembrie 1997, deci anterior datei de 15 ianuarie 1998 când D.I. a depus cererea de restituire a terenului).
Pe fondul cauzei, reclamantul Ministerul Apărării Naţionale a arătat că actul administrativ atacat este legal şi temeinic, atâta timp cât acesta a fost emis de organul administrativ competent potrivit legii, iar prin adoptarea lui nu au fost vătămate drepturi subiective preexistente şi recunoscute de lege în favoarea autoarei excepţiei de nelegalitate. Autoarea excepţiei, s-a concluzionat, nu face dovada preexistentei unui drept de proprietate asupra bunului imobil prevăzut în actul administrativ contestat, drept care să fi fost vătămat de către Guvern în martie 1998, atâta vreme cât Ordinul prefectului municipiului Bucureşti nr. 552 din 19 noiembrie 1998 şi Titlul de proprietate din 19 noiembrie 1998 sunt ulterioare adoptării H.G. nr. 161 din 25 martie 1998.
Împotriva sentinţei civile nr. 2694 din 23 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal şi pârâtul Guvernul României, reprezentat prin secretarul general, prin care s-a solicitat admiterea căii de atac şi modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 161/1998 în principal ca inadmisibilă şi în subsidiar ca nefondată.
A precizat recurentul Guvernul României, prin motivele de recurs, că instanţa de fond a stabilit eronat că, în speţă, există legătura juridică cerută imperativ de art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, între fondul pricinii şi actul adoptat de Guvernul României, pentru a face posibilă şi necesară cenzurarea legalităţii acestuia în procedura cu caracter accesoriu prevăzută de acest text de lege. De asemenea, s-a arătat că prima instanţă a respins nejustificat şi susţinerile recurentului referitoare la inadmisibilitatea invocării excepţiei de nelegalitate a actului administrativ adoptat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, respectiv în anul 1998. Prin respingerea acestei excepţii, instanţa de fond a ignorat practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, nu a observat Codul bunei administraţii, adoptat prin Recomandarea CM/Rec din 20 iunie 2007 a Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei şi a făcut abstracţie de practica Curţii de Justiţie de la Luxemburg. Mai mult, s-a subliniat de recurentul Guvernul României că, pe temeiul principiului neretroactivităţii legii noi, excepţia de nelegalitate trebuia respinsă de către prima instanţă ca inadmisibilă şi datorită faptului că a fost invocată în cadrul unei acţiuni formulate anterior intrării în vigoare a noii legi a contenciosului administrativ.
Pe fondul cauzei, s-a învederat de recurentul Guvernul României ca actul administrativ atacat este legal şi temeinic, susţinerile reclamantei intimate privind vătămarea unor drepturi recunoscute de lege prin adoptarea H.G. nr. 161/1998 fiind nefondate.
Intimata-reclamantă nu a făcut dovada preexistentei unui drept de proprietate asupra bunului imobil prevăzut în actul administrativ contestat, drept care să fi fost vătămat de către executiv, la data adoptării H.G. nr. 161/2007. De asemenea, cu toate ca legalitatea actului administrativ se verifică în raport cu actele existente la data adoptării acestuia, totuşi, din susţinerile reclamantei rezultă că aceasta ar fi primit titlul de proprietate nr. 562 la data de 19 noiembrie 1998, deci ulterior adoptării H.G. nr. 161/1998. Instanţa de fond, s-a arătat, a apreciat greşit că, la dat emiterii titlului intimatei reclamante imobilul se afla în administrarea Consiliului general al municipiului Bucureşti, întrucât acesta aprobase transmiterea terenului în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, anterior adoptării H.G. nr. 161/1998, prin actul său propriu, anume Hotărârea nr. 223 din data de 4 decembrie 1997. Această hotărâre a fost anterioară chiar şi cererii de restituire a intimatei-reclamante, formulată la data de 15 ianuarie 1998, nefiind revocată sau abrogată. Nu în ultimul rând, s-a observat că prima instanţă nu a indicat care sunt dispoziţiile normative cu forţă juridică superioară încălcate prin adoptarea H.G. nr. 161/1998.
În raport de cele mai sus învederate, recurentul Guvernul României a considerat că actul administrativ adoptat de executiv este temeinic şi legal, nu a vătămat intimatei-reclamante drepturi subiective existente şi recunoscute de lege, solicitându-se în consecinţă admiterea recursului şi modificarea hotărârii instanţei de fond în sensul respingerii excepţiei de nelegalitate ca neîntemeiată.
Analizând actele şi lucrările dosarului, se reţin următoarele:
Excepţia de nelegalitate, ridicată în anul 2004 de pârâta D.I. în dosarul ce a format obiectul dosarului nr. 10932/2003 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, vizează H.G. nr. 161 din 25 martie 1998 prin care s-a aprobat transmiterea fără plată a terenului proprietate publică a statului în suprafaţă de 851 m.p, situat în municipiul Bucureşti, Calea Călăraşilor, din administrarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti în administrarea Ministerului Apărării Naţionale.
Prin încheierea din data de 27 noiembrie 2008 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 4 alin. (1) teza 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, sesizarea Curţii de Apel Bucureşti în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 161/1998, precum şi suspendarea judecăţii cauzei privind pe Ministerul Apărării Naţionale în contradictoriu cu pârâţii SC L.P. SRL şi D.D., precum şi intervenientul SC R.U. SRL până la soluţionarea excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 161/1998.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea de şedinţă din data de 19 mai 2009, a respins ca neîntemeiată excepţia de inadmisibilitate a excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 161/1998, invocată de Guvernul României şi de Ministerul Apărării Naţionale, cu motivarea „că excepţia este neîntemeiată în raport de caracterul de act administrativ unilateral cu caracter individual a actului administrativ a cărui nelegalitate s-a invocat.
Ulterior, prin sentinţa civilă nr. 2694 din data de 23 iunie 2009 Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de nelegalitate şi în temeiul prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 a constatat nelegalitatea H.G. nr. 161/1998 privind transmiterea terenului proprietate publică a statului, situat în municipiul Bucureşti, Calea Călăraşilor, în suprafaţă de 851 m.p., din administrarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti în administrarea Ministerului Apărării Naţionale.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările aduse prin Legea nr. 262/2007, legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate: în acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza.
De asemenea, în condiţiile art. 4 alin. (2) din aceeaşi lege a contenciosului administrativ, în forma dată prin Legea nr. 262/2007, instanţa de contencios administrativ se pronunţă, după procedura de urgenţă, în şedinţă publică, cu citarea părţilor şi a emitentului: în cazul în care excepţia de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare în momentul emiterii actului administrativ.
Prima instanţă a respins în mod întemeiat excepţia de inadmisibilitate a invocării excepţiei de nelegalitate privitoare la H.G. nr. 161/1998, ridicată de Guvernul României şi de Ministerul Apărării Naţionale, cu atât mai mult cu cât s-a prevăzut, prin art. II alin. (2) a Legii nr. 262/2007 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, că dispoziţiile referitoare la excepţia de nelegalitate şi la garanţiile procesuale prevăzute de Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, se aplică şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a noii legi şi că excepţia de nelegalitate poate fi invocată şi pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în forma sa iniţială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ. În consecinţă, va fi respins ca nefondat recursul declarat de Ministerul Apărării Naţionale împotriva încheierii de şedinţă pronunţată la data de 19 mai 2009 în dosarul nr. 9511.01/301/2003 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 161/1998 prin care s-a aprobat transmiterea fără plată a terenului proprietate publică a statului în suprafaţă de 851 m.p, situat în municipiul Bucureşti, Calea Călăraşilor, din administrarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti în administrarea Ministerului Apărării Naţional, act administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ a fost însă greşit admisă de instanţa de fond, astfel că hotărârea pronunţată în acest sens va fi modificată, pe temeiul incidenţei motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, cu privire la dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, se reţine că judecătorului naţional îi revine rolul de a aprecia, pe de o parte, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituţie, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte (cum este cazul Convenţiei europene a drepturilor omului), iar, pe de altă parte, în sensul art. 148 alin. (2) din Constituţie, cu privire la compatibilitatea şi concordanţa normelor din dreptul intern cu reglementările şi jurisprudenţa comunitare.
În exercitarea rolului ce revine judecătorului naţional, ca prim judecător convenţional şi comunitar, prin raportare la Convenţia europeană a drepturilor omului, la practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, la reglementările comunitare şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie de la Luxemburg, se impune înlăturarea dispoziţiilor din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, care permit cenzurarea, fără limită în timp, pe cale incidentală, a excepţiei de nelegalitate a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a acestei legi, reţinându-se că"aceste dispoziţii contravin unor principii fundamentale convenţionale şi comunitare, a căror respectare asigură exerciţiul real al drepturilor fundamentale ale omului.
Astfel, se constată că dispoziţiile legale mai sus menţionate din cuprinsul Legii nr. 554/2004, în măsura în care permit cenzurarea legalităţii actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a legii respective, încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi de art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse principiului securităţii juridice, care este implicit în totalitatea articolelor Convenţiei şi care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (C.E.D.O, Hotărârea din 6 decembrie 2007, Cauza Beian c. României). Curtea de Justiţie de la Luxemburg a reţinut, de asemenea, că, atunci când partea îndreptăţită să formuleze o acţiune în anulare împotriva unui act comunitar depăşeşte termenul limită pentru introducerea acţiunii, trebuie să accepte faptul că. i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv şi nu va mai putea solicita în instanţă controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate (Hotărârea din 27 septembrie 1983, Universität Hamburg, C-216/82, pct. 5 şi urm.; Hotărârea din 9 martie 1994, TWD Textilwerke Deggendorf, C-188/92, pct. 10 şi urm.).
În aceste condiţii, se apreciază că dispoziţiile Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, care permit repunerea în discuţie, în mod repetat şi fără limită în timp, a legalităţii oricărui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, încalcă principiile şi drepturile fundamentale menţionate mai sus şi contravin practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie de la Luxemburg, în situaţii juridice similare, cu atât mai mult cu cât, în privinţa acestor acte, admiterea excepţiei de nelegalitate produce efecte similare, ca întindere şi conţinut, cu anularea actului respectiv.
În consecinţă, în aplicarea art. 20 alin. (2) şi art. 148 alin. (2) din Constituţie, prin raportare la principiile precizate anterior, la Convenţia europeană a drepturilor omului şi la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie de la Luxemburg, se va înlătura, în speţă, aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007 cu privire la actul administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 şi a cărui legalitate a fost contestată pe calea excepţiei de nelegalitate.
Prin urmare, constatându-se că, prin înlăturarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi a prevederilor art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, excepţia de nelegalitate invocată în cauză este lipsită de temei legal raportat la data emiterii actului atacat, respectiv 25 martie 1998, se va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, admiterea recursurilor declarate de Ministerul Apărării Naţionale şi de Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 2694 din 23 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, care va fi modificată în tot în sensul respingerii excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 161/1998 ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul Apărării Naţionale împotriva Încheierii de şedinţă din 19 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti.
Admite recursurile declarat de Ministerul Apărării Naţională şi Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 2694 din 23 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pe care o modifică în tot, în sensul că respinge excepţia de nelegalitate, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 204/2010. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 2962/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
