ICCJ. Decizia nr. 245/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 245/2010
Dosar nr. 6295/2/2008
Ședința publică din 21 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 187 din 20 ianuarie 2009, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia prescripţiei ca neîntemeiată, a admis acţiunea formulată de reclamantul C.S., în contradictoriu cu pârâtul M.A.E., a obligat pârâtul la stabilirea datei de primire a cererii de redobândire a cetăţeniei într-un termen de maxim 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii şi a obligat pârâtul la plata sumei de 1 leu, reprezentând despăgubiri pentru daunele morale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamantul a solicitat să se constate refuzul nejustificat al pârâtului, de soluţionare a cererii privind stabilirea datei pentru primirea actelor de redobândire a cetăţeniei române şi obligarea acestuia de a-i primi de îndată cererea.
Motivaţia demersului în instanţă al reclamantului a fost refuzul nejustificat al pârâtului de soluţionare a cererii formulată iniţial la data de 6 septembrie 2006, şi ulterior la 30 iunie 2008, pentru care nu a primit un răspuns favorabil, revenind cu o cerere la data de 1 august 2008.
Excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de autoritatea publică pârâtă, a fost motivată pe împrejurarea că reclamanţii au depăşit termenul de 6 luni reglementat de art. 11 din Legea nr. 554/2004, în raport cu cererea depusă la data de 6 septembrie 2006.
Curtea de Apel a apreciat excepţia ca neîntemeiată, întrucât reclamantul a solicitat să se constate refuzul nejustificat de soluţionare, în raport de ultima cerere adresată autorităţii publice la data de 30 iunie 2008, astfel încât, în raport de prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004, reclamanţii au sesizat în termen instanţa.
Pe fondul cauzei, instanţa a apreciat că pârâtul nu a dovedit în niciun fel existenţa unui număr mare de scrisori de intenţie în raport cu capacitatea de procesare a acestora şi prin urmare nu poate reţine această apărare, iar răspunsul secţiei Consulare a Ambasadei României din Republica Moldova din data de 4 august 2008 şi comunicat reclamantului, prin care era informat că la momentul în care se va ajunge la procesarea cererii sale, ambasada va trimite pe cale poştală invitaţia împreună cu lista actelor necesare dosarului este unul obiectiv, însă nu poate aduce atingere dreptului petentului de a obţine soluţionarea cererii de redobândire a cetăţeniei într-un termen rezonabil.
În conformitate cu dispoziţiile art. 10 din Convenţia Europeană asupra cetăţeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997, ratificată de România prin Legea nr. 396/2002: „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererea privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie".
Din aceste dispoziţii legale instanţa de fond a reţinut obligaţia statului de a analiza cererea de redobândire într-un termen rezonabil.
Curtea a mai constatat că motivele de ordin administrativ, organizatoric invocate de pârât, nu pot justifica refuzul de primire a cererii şi actelor necesare.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâtul M.A.E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, încadrată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul arată că prima instanţă a interpretat în mod greşit legea când a respins excepţia prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune.
Pe acest aspect, recurentul susţine că intimatul a invocat refuzul nejustificat al instituţiei abilitate de a soluţiona cererea adresată în luna iunie 2006, motiv pentru care, în raport de prevederile art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, acţiunea este prescrisă.
Pe de altă parte, recurentul arată că prima instanţă a interpretat în mod greşit legea când a reţinut refuzul său nejustificat de a soluţiona cererea intimaţilor de redobândire a cetăţeniei române.
În acest sens, recurentul arată că a transmis solicitantului două răspunsuri, prin care l-a încunoştiinţat pe reclamant de faptul că cererea sa va fi soluţionată favorabil, la momentul în care urmau să fie procesate cererile similare ale altor cetăţeni moldoveni, depuse în aceeaşi perioadă.
În aceste condiţii, consideră că nu sunt întrunite condiţiile art. 2 alin. (1) lit. i) şi h) din Legea nr. 554/2004, pentru a se reţine refuzul nejustificat de soluţionare a cererilor reclamanţilor.
De asemenea, recurentul a reluat susţinerea, făcută şi în faţa instanţei de fond, în sensul că există motive de ordin administrativ, organizatoric care au făcut imposibilă rezolvarea acestora în cadrul unui termen rezonabil, iar durata acestui termen rezonabil a fost decantată numai în jurisprudenţa C.E.D.O. şi nu se aplică decât în cazuri expres specificate, în condiţiile în care solicitanţii sunt rezidenţi în ţara a cărei cetăţenie se solicită, ipoteză în care nu se regăsesc intimaţii.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (filele 16 - 21 dosar).
Analizând sentinţa recurată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Înalta Curte reţine ca fiind nefondată critica recurentului privind greşita soluţionare de către instanţa de fond a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, având în vedere că intimatul-reclamant a solicitat instanţei să constate refuzul nejustificat de soluţionare, în raport de ultima cerere trimisă autorităţii publice la data de 30 iunie 2008, întrucât situaţia solicitată a fi rezolvată de către recurent, atât prin cererile anterioare, cât şi prin ultima cerere, a rămas actuală şi nerezolvată până în prezent.
Intimatul - reclamant a investit instanţa de contencios administrativ la data de 20 octombrie 2008, înlăuntrul termenului de 6 luni, reglementat de art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, modificată.
Înalta Curte reţine ca fiind nefondată critica recurentului privind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care defineşte noţiunea de refuz nejustificat de soluţionare a cererii, pentru următoarele motive:
Potrivit art. 12 alin. (3) din Legea cetăţeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, însoţită de actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetăţenie.
În urma demersurilor repetate întreprinse de intimatul - reclamant din luna iunie 2006, secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău a comunicat acestuia, la data de 4 august 2008, că se fac eforturi constante pentru procesarea solicitărilor de programări formulate în ultimii ani şi că în momentul în care cererea depusă de reclamant va intra în faza de procesare, ambasada va trimite invitaţia pe cale poştală în vederea depunerii documentelor.
Acest răspuns a fost apreciat de intimatul-reclamant ca reprezentând un refuz nejustificat de soluţionare a cererii sale.
Problema care se impune a fi rezolvată în speţa de faţă este legată de termenul în care autorităţile române trebuie să soluţioneze depunerea cererilor de redobândire a cetăţeniei române.
Din lecturarea textului legal anterior arătat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit un termen în care autorităţile române să proceseze astfel de cereri.
Ca atare, în lipsa unui asemenea termen legal, trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenţia Europeană pentru Cetăţenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit căruia: „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie”.
Doctrina europeană a arătat că noţiunea de „termen rezonabil” este o noţiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global şi în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
Astfel, în materie «civilă», dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicţiei competente, dar el include şi durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicţiei este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
În opinia Curţii de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi de criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în special, în funcţie de complexitatea speţei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.
În speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri - iunie 2006 - şi data soluţionării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor legale mai sus menţionate şi a jurisprudenţei C.E.D.O.
Pe de altă parte, instanţa de control judiciar nu poate primi susţinerea recurentului în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depăşesc capacitatea de procesare a secţiei Consulare a Ambasadei, întrucât autorităţile naţionale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea principiului celerităţii, care guvernează materia aflată în discuţie.
Prin urmare, răspunsul primit de intimatul - reclamant la data de 4 august 2008 constituie, de fapt, o amânare la un termen nedeterminat a datei la care acesta va fi invitat să depună cererea de redobândire a cetăţeniei române, reprezentând un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, modificată.
În baza dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurentul - pârât M.A.E. va fi obligat la plata sumei de 300 lei către intimat cu titlu de cheltuieli de judecată.
În consecinţă, din cele anterior expuse, rezultă că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi nu există în speţă motive de ordine publică care să poată fi reţinute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de M.A.E., împotriva sentinţei civile nr. 187 din 20 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 244/2010. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 246/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
