ICCJ. Decizia nr. 244/2010. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 244/2010
Dosar nr. 5875/2/2008
Ședința publică din 21 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3554 din 16 decembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de inadmisibilitate şi a respins acţiunea formulată de reclamantul G.L.A., în contradictoriu cu Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T., ca inadmisibilă, prin care reclamantul a solicitat:
- să se constate nesoluţionarea în termenul legal de către pârâtă a cererii prin care a solicitat comunicarea procesului-verbal de negociere a onorariului şi actele de numire a celor 3 experţi în Dosarul nr. 151/D/P/2005, în care are calitatea de învinuit şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată şi a daunelor morale în sumă de 10.000 lei.
Pentru a pronunţa soluţia de respingere a acţiunii, pe excepţie, instanţa de fond a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii acţiunii în raport cu obiectul cererii, fiind pusă în dezbaterea părţii prezente la terenul din 2 decembrie 2009.
În considerentele sentinţei atacate, judecătorul fondului a reţinut că procesul-verbal de negociere a onorariului privind efectuarea expertizei financiar contabile dispusă în Dosarul nr. 151/D/P/2005 de către procurorul de caz, cât şi actele de numire ale experţilor desemnaţi, nu sunt acte administrative întrucât nu produc efecte juridice de drept administrativ, ci acte procedurale de drept penal.
Învinuitul avea posibilitatea să formuleze obiecţiuni cu privire la obiectivele expertizei şi experţii numiţi, în condiţiile art. 275 - 278 C. proc. civ.
În speţa de aţă, pârâta nu a acţionat ca o autoritate publică, în regim de putere publică pentru satisfacerea unui interes public, ci în calitate de organ judiciar, în cadrul unei proceduri judiciare, motiv pentru care nu se poate reţine în sarcina acesteia refuzul nejustificat de soluţionare a cererii.
Faptul că procurorul de caz a considerat că actul solicitat a fi comunicat este un act administrativ încheiat de organul de urmărire penală cu experţii numiţi în cauză şi nu face obiectul cenzurii părţii, nu prezintă relevanţă în cauză, instanţa având posibilitatea să califice actul în funcţie de natura juridică a acestuia.
Împotriva sentinţei civile nr. 3554 din 16 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamantul A.G.L., prin care s-a solicitat admiterea acestei căi extraordinare de atac şi modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii acţiunii în contencios administrativ aşa cum a fost formulată.
S-a învederat, prin motivele de recurs, că este incident motivul de modificare a hotărârii atacate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., şi că sunt în egală măsură aplicabile dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., sentinţa recurată fiind pronunţată pornindu-se de la interpretarea greşită a semnificaţiei acţiunii deduse judecăţii. Instanţa de fond, s-a precizat, a procedat la o analiză de suprafaţă şi vădit simplistă a acţiunii reclamantului, prin ridicarea din oficiu a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii şi prin respingerea acţiunii cu această motivaţie.
S-a precizat că instanţa de fond a apreciat în mod neîntemeiat că pârâtul nu a acţionat ca autoritate publică, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public, ci în calitate de organ judiciar, în cadrul unei proceduri judiciare. În realitate, în cauză este vorba de o autoritate publică, reglementată de art. 131 şi art. 132 din Constituţie, şi prin urmare în orice moment al activităţii lor procurorii acţionează în baza prerogativelor de putere publică de care dispun, în regim de putere publică, ca autoritate publică, în interesul general al societăţii.
Problema de fond a litigiului, s-a mai subliniat, nu este cea ridicată din oficiu de către prima instanţă, ci nesoluţionarea în termenul legal a cererii privind comunicarea unei copii după procesul verbal de negociere prin care se stabilise, de către pârâtă, în mod inexplicabil şi în detrimentul reclamantului, pe seama bugetului public, acordarea unui onorariu de 1.800.000 euro celor trei experţi desemnaţi să efectueze până la data de 15 mai 2009 o expertiză financiar contabilă legată de activitatea SC H. SA. Or, în mod evident, prin stabilirea în mod arbitrar şi cu vădit exces de putere a unui onorariu exorbitant s-au încălcat dispoziţiile exprese prevăzute de reglementările legale în domeniu, care se referă la un onorariu provizoriu şi abia după depunerea raportului de expertiză, la un onorariu definitiv, în funcţie de volumul de muncă necesar. Ignorând tarifele prevăzute de legislaţie, prin stabilirea acestui onorariu aberant se ajunge la concluzia că activitatea celor trei experţi desemnaţi de D.I.I.C.O.T ar urma să fie răsplătită cu un tarif orar de 925 lei, presupunându-se că în această perioadă nu ar mai desfăşura nicio altă activitate profesională. În aceste condiţii, reclamantul a justificat în mod evident interesul legitim, direct şi personal de a cunoaşte conţinutul actului, el constând în aceea că, în eventualitatea trimiterii în instanţă a reclamantului există riscul real ca această sumă exorbitantă să îi fie imputată recurentului şi celorlalţi învinuiţi din cauză.
S-a mai arătat prin cererea de recurs că prin acţiunea introdusă reclamantul nu a cerut decât comunicarea procesului verbal de negociere încheiat cu experţii desemnaţi să efectueze o expertiză financiar contabilă dispusă în cadrul unui proces penal de către D.I.I.C.O.T, indiferent de natura sa juridică şi asupra căruia planează dubii privind legalitatea, fără a pretinde direct anularea acestuia. În concluzie, a apreciat recurentul că se află în situaţia nesoluţionării în termen legal a unei cereri, pe deplin întemeiate fiind vorba de un drept fundamental, garantat chiar de Constituţie, anume dreptul la apărare, şi un interes direct, legitim şi personal de a afla conţinutul acestui act.
Admiterea acţiunii, s-a concluzionat, nu presupune obligatoriu ca actul a cărui comunicare se cere să fie un act administrativ, nerezultând din textul legii o asemenea condiţie, printre soluţiile prevăzute de legiuitor figurând şi soluţia privind eliberarea unui înscris sau efectuarea unei anumite operaţiuni administrative.
Recursul este nefondat.
Reclamantul G.L.A. a solicitat, prin acţiunea cu care a sesizat secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, să se constate existenţa situaţiei unui act administrativ asimilat ca urmare a nesoluţionării în termenul legal a cererii prin care a solicitat D.I.I.C.O.T.din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie comunicarea unui act administrativ individual întemeiat pe un drept şi un interes legitim privat, direct şi personal, şi să fie obligat pârâta, în calitate de autoritate publică centrală, să îi comunice reclamantului procesul-verbal de negociere a onorariului - şi actele de numire a celor trei experţi, proces verbal calificat chiar de procurorul de caz ca fiind act administrativ individual, în Dosarul nr. 151/D/P/2005 în care reclamantul are calitatea de învinuit.
Prima instanţă a procedat în mod legal la admiterea excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii reclamantului, şi la respingerea acestei acţiuni ca inadmisibilă, reţinându-se în mod corect că în cauză procurorul din cadrul pârâtei a acţionat în calitate de organ judiciar investit cu soluţionarea unei cauze penale.
Potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim privat sau public şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Prin „persoană vătămată" se înţelege, conform prescripţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) teza 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, iar noţiunea de „autoritate publică" desemnează, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b) teza 1 din legea contenciosului administrativ, orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice. Actul administrativ este definit prin art. 1 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, acesta fiind, într-o accepţiune generală, actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Art. 1 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 precizează că activitatea de „contencios administrativ" este activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul legii contenciosului administrativ, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, iar art. 1 alin. (2) din aceiaşi act normativ dispune că se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal. Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, în conformitate cu dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.
Este neîndoielnic că, în general, actele emise în legătură directă cu activitatea de judecată a instanţelor şi cu activitatea parchetului nu sunt acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, ci acte procedurale civile sau, după caz, acte procedurale penale, pentru desfiinţarea sau anularea acestora urmându-se procedura prevăzută în C. proc. civ., în C. proc. pen. sau în alte legi speciale, şi nu procedura controlului judecătoresc reglementată de Legea contenciosului administrativ. Aceeaşi calificare juridică trebuie dată, din raţiuni de simetrie, şi în ipotezele în care se pretinde, în faţa instanţei de contencios administrativ, că este vorba de un refuz nejustificat de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, de faptul că nu s-a răspuns solicitantului în termenul legal, dacă aceste împrejurări se referă, la anumite acte procedurale civile sau penale.
Prima instanţă a reţinut în mod întemeiat că atât procesul-verbal de negociere a onorariului cât şi actele de numire a experţilor, încheiate de procuror în cadrul Dosarului nr. 151/D/P/2005 al D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în care recurentul are calitatea de învinuit, sunt acte procesuale penale şi nu acte de drept administrativ, ele fiind emise de un organ judiciar desemnat potrivit legii cu soluţionarea unei cauze penale concrete. împotriva măsurii respingerii solicitării învinuiţilor, inclusiv a reclamantului A.G.L., de înmânare a unei copii de pe procesul verbal de negociere şi oferirea unor explicaţii de către organul de urmărire penală cu privire la onorariul negociat ci experţii în cauză, dispusă prin Ordonanţa din 13 mai 2008, recurentul se putea plânge în conformitate cu procedura instituită prin dispoziţiile art. 275 - 278 C. proc. pen., şi nu pe calea contenciosului administrativ.
În raport de cele mai sus arătate, constatându-se că în mod legal instanţa de fond a respins ca inadmisibilă acţiunea reclamantului şi că motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate, se va dispune, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamantul A.G.L. împotriva sentinţei civile nr. 3554 din 16 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.G.L. împotriva sentinţei civile nr. 3554 din 16 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 241/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 245/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
