ICCJ. Decizia nr. 254/2010. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 254/2010
Dosar nr. 5688/1/2009
Ședința publică din 21 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată C.S.M., I.A., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, a solicitat recunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea cererii sale, I.A. a învederat faptul că în baza Ordinului din 12 august 2005 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, începând cu 1 august 2005, a fost delegat pe o perioadă de 90 zile în funcţia de procuror la D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Vâlcea.
Ulterior, prin Ordinul din 9 noiembrie 2005 al procurorului general, delegarea a fost prelungită până la 30 decembrie 2005.
Prin hotărârea din 18 iunie 2009, Plenul C.S.M. a respins cererea de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, formulată de I.A.
Pentru a hotărâ astfel, Plenul C.S.M. a reţinut că, din examinarea dispoziţiilor legale privitoare la organizarea şi funcţionarea D.I.I.C.O.T., prin delegarea d-lui procuror I.A. în cadrul acestei structuri, acesta nu a dobândit gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Se arată că promovarea în funcţii superioare de execuţie (pe loc sau efectivă) se putea şi se poate realiza, atât în condiţiile Legii nr. 92/1992, republicată, cât şi potrivit Legii nr. 303/2004, numai prin examen/ concurs, cu respectarea celorlalte condiţii prevăzute de lege (vechime, evaluare profesionala anuala, lipsa sancţiunilor disciplinare, existenţa posturilor vacante).
Totodată, s-a reţinut că numirea în cadrul D.I.I.C.O.T. este reglementată prin proceduri speciale, în raport cu scopurile cu care a fost înfiinţată această structură, neputându-se considera că delegarea în cadrul acestei structuri specializate conduce în mod automat la dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Plenul C.S.M. a apreciat că, în situaţia în care s-ar accepta că prin delegarea la structura specializată s-ar dobândi gradul profesional al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-ar eluda dispoziţiile legale cu privire la promovarea în funcţii superioare de execuţie prin concurs, ca singură modalitate de promovare a magistraţilor.
În cuprinsul Hotărârii din 2009 a Plenului C.S.M. se arată că soluţia adoptată este în concordanţă cu normele şi standardele europene privitoare la cariera şi statutul magistraţilor.
Împotriva hotărârii Plenului C.S.M. a declarat recurs I.A.
În motivele de recurs, se arată că prin ordin al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie recurentul a fost delegat, începând cu 1 august 2005, la Biroul Teritorial Vâlcea din cadrul D.I.I.C.O.T., delegaţie care a fost prelungită până la 30 decembrie 2005.
Se arată că potrivit art. 57 alin. (7) din Legea nr. 303/2004, procurorii pot fi delegaţi, în interesul serviciului, cu acordul scris al acestora, de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la parchetele din cadrul Ministerului Public, pe o perioada de cel mult 90 de zile într-un an, iar delegarea poate fi prelungită, în aceleaşi condiţii, pentru cel mult încă 90 de zile, iar în art. 57 alin. (9) din acelaşi act normativ se prevede că „pe perioada delegării, judecătorii şi procurorii beneficiază de toate drepturile prevăzute de lege pentru funcţia în care sunt delegaţi”.
Recurentul consideră că, în raport de aceste prevederi, numirea sa cu delegaţie ca procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. şi prin funcţionarea efectivă pe acest post, a dobândit gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
A fost invocat şi dispoziţiile art. 65 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 care consacră principiul „drepturilor câştigate”, iar păstrarea gradului profesional are caracter permanent.
Sunt făcute referiri la practica secţiei de contencios administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi la faptul că, potrivit dreptului comun, delegarea şi detaşarea sunt cu caracter special în cadrul Ministerului Public.
S-a solicitat admiterea recursului, anularea Hotărârii din 18 iunie 2009 a Plenului C.S.M. şi să fie obligat acesta să-i recunoască gradul profesional de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Au fost depuse la dosar ordinele de delegare a recurentului.
Intimatul C.S.M. a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Prin întâmpinare se arată că recurentul are gradul profesional de procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel şi nu a fost numit în cadrul D.I.I.C.O.T. şi nici nu a susţinut examen sau concurs de promovare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Se consideră că, plecând de la dispoziţiile art. 43 din Legea nr. 303/2004, dacă numirea procurorilor la această structură specializată (D.I.I.C.O.T. sau D.N.A.) nu conferă posibilitatea dobândirii, în mod automat, a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu atât mai mult delegarea, care este o instituţie cu caracter temporar, ar putea să ducă la dobândirea unui asemenea grad.
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat, pentru următoarele considerente:
Recurentul este procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, iar în anul 2005, prin mai multe ordine ale Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acesta a fost delegat, între 1 august 2005 - 30 decembrie 2005, în funcţia de procuror la Biroul Teritorial Piteşti al D.I.I.C.O.T.
În conformitate cu prevederile art. 57 alin. (9) din Legea nr. 303/2004, pe perioada delegării, recurentul a beneficiat de toate drepturile prevăzute de lege pentru funcţia în care a fost delegat.
Acestea sunt dovedite de menţiunile cuprinse în ordinele de delegare.Delegarea recurentului s-a făcut în conformitate cu prevederile art. 57 alin. (7) din Legea nr. 303/2004, prevederi potrivit cărora, procurorii pot fi delegaţi în interesul serviciului, cu acordul scris al acestora, de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la parchetele din cadrul Ministerului Public, pe o perioadă de cel mult 90 de zile într-un an, dar poate fi prelungită, în aceleaşi condiţii, pentru cel mult încă 90 de zile.
Aşa cum, chiar recurentul precizează, delegarea este una din modalităţile aflate la dispoziţia angajatorului în scopul realizării unei mai bune organizări a muncii, dar nu se poate susţine că „delegarea” este sinonimă cu „numirea”.
Numirea în funcţia de procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. se face numai potrivit actului normativ ce reglementează activitatea acestei structuri a Ministerului Public şi cu respectarea condiţiilor impuse de acelaşi act normativ.
Delegarea în funcţia de procuror în cadrul aceleiaşi structuri nu se face în alte condiţii decât pentru alte parchete din cadrul Ministerului Public.
Chiar dacă în această perioadă, în care recurentul a fost delegat, a întocmit acte procedurale sau procesuale, acestea sunt legale pentru că şi delegarea acestuia s-a făcut cu respectarea prevederilor legale, respectiv art. 57 alin. (7) din Legea nr. 303/2004.
Dar nu se poate considera că prin delegare, pe o perioadă de câteva luni în cadrul D.I.I.C.O.T., recurentul a dobândit gradul profesional de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru că acesta nu a fost numit niciodată procuror la această direcţie.
Deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, vizează altă situaţie decât cea a recurentului, respectiv, procurorii care au fost numiţi în cadrul D.I.I.C.O.T. sau D.N.A., astfel că nu poate fi invocată practica anterioară pentru că situaţiile nu sunt comparabile.
În cauză, nu se poate reţine, aşa cum solicită recurentul, nici aplicarea dispoziţiilor art. 65 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 care se referă la păstrarea gradului profesional dobândit în ierarhia instanţelor sau parchetelor în cazul eliberării din funcţie a magistratului din motive neimputabile.
În situaţia recurentului, încetarea delegării nu reprezintă o „eliberare din funcţie din motive neimputabile” pentru că, odată cu încetarea delegării, recurentul şi-a continuat activitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, unde funcţionează şi în prezent.
Apreciind că hotărârea atacată este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de I.A. împotriva Hotărârii din 18 iunie 2009 a Plenului C.S.M., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 253/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 256/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
---|