ICCJ. Decizia nr. 253/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 253/2010
Dosar nr. 1903/112/2008
Ședința publică din 21 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 121 din 19 martie 2009 Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea reclamanţilor C.P., K.M., C.P., C.E. şi D.T. în contradictoriu cu pârâţii Comisia Specială de Retrocedare a unor Imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, Parohia Romano - Catolică din Bistriţa şi Primăria Municipiului Bistriţa, prin care au solicitat anularea Deciziei nr. 1773 din 26 iunie 2008 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor Imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că cererea de retrocedare a imobilului situat în localitatea Bistriţa, formulată de către Parohia Romano - Catolică din Bistriţa a fost făcută cu respectarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, iar preluarea abuzivă a imobilului este dovedită în cauză de prevederile Decretului nr. 176/1948.
Chiar dacă în decret imobilul apare menţionat ca aparţinând Bisericii Reformate, eroarea materială a fost sesizată de Comisie, fiind reţinută şi de instanţă.
Mai mult, prin sentinţa civilă nr. 781 din 15 martie 2006, irevocabilă, a Judecătoriei Bistriţa, s-a reţinut, cu puterea lucrului judecat, că apartamentele vândute reclamanţilor în condiţiile Legii nr. 112/1995 (fila 79), au aparţinut anterior Bisericii Romano - Catolice Bistriţa, având destinaţia de şcoală, aspect reţinut şi de către instanţă şi menţionat şi în cuprinsul cărţilor funciare depuse la dosar.
În altă ordine de idei, instanţa de fond a constatat că s-au făcut dovezi cu privire la prima înscriere în cartea funciară, în care imobilul în cauză figura ca aparţinând Bisericii Romano - Catolice, dreptul Statului Român fiind înscris într-o altă carte funciară, aspect nerelevant în cauză, fiind o chestiune administrativă şi care nu poate constitui temei al anulării actului administrativ atacat.
În termen legal, împotriva sus menţionatei sentinţe au declarat recurs reclamanţii C.P., K.M., C.P., C.E. şi D.T.
Temeiul de drept al cererii de recurs a fost indicat ca fiind art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., iar în cuprinsul acesteia au fost arătate următoarele motive de nelegalitate:
1. nerespectarea dispoziţiilor art. 4 din O.U.G. nr. 94/2000 potrivit cărora cererile de retrocedare se depun prin centrul eparhial, mai exact inexistenţa unei împuterniciri care să fie fost dată Arhiepiscopiei Alba Iulia pentru formularea unei astfel de cereri, ceea ce în opinia recurenţilor echivalează practic cu o lipsă a cererii de retrocedare;
2. neîndeplinirea, în cauză, a celor trei condiţii obligatorii prevăzute de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, aspect pe care instanţa de fond l-a ignorat deşi din actele dosarului reiese că: în ceea ce priveşte Bistriţa a fost preluată „Şcoala Romano - Catolică a Bisericii Reformate”, cultul reformat neavând nicio legătură cu cel romano-catolic calitatea de proprietar al Parohiei Romano - Catolice nu rezultă din cuprinsul niciunei cărţi funciare, iar înscrisurile în foaia A şi B nu pot fi considerate o veritabilă înscriere în C.F. pentru a avea efect constitutiv de drepturi; Parohia Romano - Catolică nu are calitatea de „fost proprietar”şi această calitate ar fi avut-o dacă erau îndeplinite celelalte condiţii, Biserica Romano - Catolică; sub acest ultim aspect recurenţii au reiterat lipsa personalităţii juridice a Parohiei Romano - Catolice, atât Decretul Lege nr. 177/1948 (abrogat) cât şi Legea nr. 489/2006 consacrând doar personalitatea juridică a cultului catolic precum şi a unor părţi componente ale cultelor în condiţiile prevăzute în statutele după care funcţionează;
3. încălcarea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanţa verificând cu superficialitate susţinerile reclamanţilor şi actele dosarului, căci rezultă clar că imobilul în litigiu a aparţinut scriitorului german F.K.F. şi nu a funcţionat ca unitate de învăţământ între anii 1945 - 2005.
Prin întâmpinările formulate, intimatele Parohia Romano - Catolică din Bistriţa şi Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparţinut cultelor religioase din România (Comisia Specială de Retrocedare) au răspuns punctual tuturor aspectelor punctate în cererea de recurs, concluzionând că sentinţa recurată este temeinică şi legală.
Examinând cauza prin prisma criticilor aduse de recurenţi şi a apărărilor intimaţilor, a probatoriului existent şi a normelor legale incidente, precum şi din perspectiva art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu există motive pentru casarea - modificarea sentinţei atacate.
Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Cluj a fost învestită cu cererea de anulare a Deciziei nr. 1773 din 26 iunie 2008 emisă de Comisia Specială de Retrocedare prin care s-a retrocedat Parohiei Romano - Catolice din Bistriţa imobilul compus din construcţie cu teren aferent situată în Municipiul Bistriţa, Judeţul Bistriţa - Năsăud, înscris în C F, în considerarea preluării acestui bun în temeiul Decretului nr. 176/1948.
Aşa cum se poate observa din considerentele sentinţei aflată în control judiciar, judecătorul fondului a procedat la o examinare atentă a tuturor motivelor de nelegalitate invocate de reclamanţi privitor la actul administrativ în discuţie, prin raportare la normele cuprinse în O.U.G. nr. 94/2000 incidente în cauză.
Din actul existent la fila 8 a Dosarului nr. 1903/112/2008 al Tribunalului Bistriţa - Năsăud (iniţial sesizat de reclamanţi) rezultă că cererea de retrocedare a fost formulată de Parohia Romano - Catolică din Bistriţa şi înaintată Comisiei Speciale de retrocedare de Arhiepiscopia Romano-Catolică cu sediul central în Alba Iulia, astfel că dispoziţiile art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 au fost respectate şi nu subzistă cea dintâi critică adusă de recurenţi.
Îndeplinirea celor trei condiţii prevăzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanţa privind retrocedarea unor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a fost verificată de prima instanţă.
Imobilul situat în Bistriţa, Judeţul Bistriţa - Năsăud a fost preluat abuziv prin Decretul nr. 176/1948 pentru trecerea în proprietatea Statului a bunurilor bisericilor, congregaţiilor comunităţilor sau particularilor ce au servit pentru funcţionarea şi întreţinerea instituţiilor de învăţământ general, tehnic sau profesional.
Acest imobil a aparţinut Bisericii Romano - Catolice Bistriţa, având destinaţia de şcoală, iar eroarea materială în sensul că imobilul ar fi aparţinut Bisericii reformate a fost sesizată de Comisia Specială şi reţinută ca atare de prima instanţă, cu atât mai mult cu cât cu putere de lucru judecat este reţinut în sentinţa civilă nr. 781 din 15 martie 2006 a Judecătoriei Bistriţa (irevocabilă) că apartamentele vândute reclamanţilor în baza Legii nr. 112/1995 au aparţinut Bisericii Romano Catolice Bistriţa, având destinaţia de şcoală.
Sub acest aspect, concluzia instanţei de fond a fost întărită şi de cărţile funciare depuse la dosar, în C.F. iniţială figurând ca proprietar Biserica Romano - Catolică, iar împrejurarea că ulterior dreptul de proprietate al Statului Român a fost înscris într-o altă C.F. reprezintă o chestiune pur administrativă, fără relevanţă asupra calităţii de fost proprietar a Parohiei Romano - Catolice Bistriţa.
Nu pot fi primite, în acest context, nici susţinerile recurenţilor cuprinse în pct. 2 al motivelor de recurs.
Având în vedere că actul administrativ contestat de reclamanţi a fost emis în aplicarea O.U.G. nr. 94/2000 modificată şi completată, cu respectarea cerinţelor prevăzute în acest act normativ, în mod corect instanţa de fond a constatat că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 1 alin. (1) şi art. 18 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată.
Pentru cele expuse, văzând dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, precum şi art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.P., K.M., C.P., C.E. şi D.T. împotriva sentinţei civile nr. 121 din 19 martie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenţii la plata sumei de 1.400 lei cheltuieli de judecată către Parohia Romano - Catolică din Bistriţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 248/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 254/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
