ICCJ. Decizia nr. 256/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 256/2010
Dosar nr. 6511/1/2009
Ședința publică din 21 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 136 din 29 iunie 2009, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de revizuire formulată de reclamantul G.D., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Botoşani, ca inadmisibilă.
Pentru a hotărâ astfel, instanţa de fond a reţinut că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ, deoarece nu există hotărâri definitive potrivnice pronunţate în dosare separate şi în care, prin cel de-al doilea dosar să se încalce autoritatea de lucru judecat a hotărârii date în primul dosar.
Ceea ce solicită revizuentul este menţinerea sentinţei prin care i s-a dat câştig de cauză şi anularea deciziilor prin care s-a admis recursul împotriva acestei sentinţe şi respectiv s-au respinscontestaţiile în anulare a deciziei din recurs, ceea ce este inadmisibil.
Împotriva sentinţei civile nr. 136 din 29 iunie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs revizuentul G.D.
La termenul de judecată din 21 ianuarie 2010, Înalta Curte a invocat excepţia nulităţii recursului declarat de reclamant, întrucât motivele de recurs au fost depuse tardiv.
În temeiul art. 137 alin. (1) din C. proc. civ., aplicabil şi în recurs, potrivit art. 316 coroborat cu art. 298 C. proc. civ., instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiei nulităţii recursului, excepţie de procedură care face de prisos cercetarea în fond a pricinii.
Împotriva sentinţei civile pronunţate de Curtea de apel, revizuentul G.D. a declarat recurs la data de 3 iulie 2009, data poştei (fila 3 la dosarul de recurs).
Înalta Curte constată că sentinţa civilă recurată a fost comunicată reclamantului C.V. la data de 10 iulie 2009, aşa cum rezultă din dovada de primire şi procesul - verbal de predare a hotărârii (fila 113 la dosarul de fond).
Sub acest aspect, Înalta Curte constată că recursul a fost declarat înainte de comunicarea sentinţei recurate, iar motivele de recurs au fost depuse la data de 15 decembrie 2009, data poştei (fila 9 la doar recurs).
Prin cererea de recurs, recurentul-revizuent a precizat că „motivele de recurs le voi ppreciza oral şi în scris cu ocazia judecării recursului”.
Cum la dosarul de fond există ataşată dovada comunicării sentinţei recurate, devin incidente dispoziţiilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că, „Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs”.
Cum termenul legal de recurs, potrivit art. 301 C. proc. civ este de 15 zile de la comunicarea sentinţei atacate, recurentul-revizuent avea obligaţia procesuală de a motiva recursul în termen de 15 zile, calculat de la data comunicării sentinţei recurate, adică până la data de 27 iulie 2009.
Înalta Curte constată însă că motivele de recurs au fost depuse la dosarul cauzei la data de 15 decembrie 2009, nici până la termenul de judecată fixat la data de 21 ianuarie 2010.
Potrivit dispoziţiilor art. 306 C. proc. civ.:
„Art. 306. - (1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute în alin. (2).
(2) Motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părţilor.”
În atare situaţie, Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 306 alin. (1) cu referire la art. 303 şi art. 301 din C. proc. civ. şi va constata nulitatea recursul declarat de reclamantul C.V. împotriva sentinţei civile nr. 2215 din 27 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de C.V. împotriva sentinţei civile nr. 2215 din 27 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 254/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 257/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi.... → |
---|