ICCJ. Decizia nr. 257/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 257/2010
Dosar nr. 6811/1/2009
Ședința publică din 21 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1517 din 7 aprilie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei de obiect, a admis acţiunea formulată de reclamantul M.S. în contradictoriu cu pârâta C.N.P.D.A.S. şi a obligat pârâta la plata sumei de 111 lei actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii, de la naşterea dreptului (ianuarie 2004).
Pentru a hotărâ astfel, instanţa de fond a reţinut că prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 110,837 lei, reprezentând drepturi băneşti -premiul anual, aferent anului 2003, actualizată cu indicele de inflaţie la momentul plăţii, reclamantul arătând că nu a primit această sumă şi că în statul de plată din ianuarie 2004, la poziţia 19 apare o semnătură indescifrabilă, care nu-i aparţine.
Aceste aspecte au făcut obiectul lucrării penale din 2005.
Cu privire la excepţia lipsei de obiect invocată de pârâtă, instanţa a apreciat că este neîntemeiată, reţinând că pârâta nu a făcut dovada că ar fi remis reclamantului suma de bani după introducerea acţiunii.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că prin rezoluţia din 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 2 s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza având ca obiect plângerea petentului M.S. împotriva autorilor necunoscuţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzut de art. 288 C. pen.
În concret, în urma raportului de expertiză criminalistică din 8 martie 2006 s-a stabilit că semnătura din dreptul numelui M.S. de pe statul de plată, poziţia nr. 19, nu a fost executată de acesta şi nu se poate stabili dacă a fost executată de o altă persoană, întrucât este o semnătură simplistă, fantezistă.
S-a mai reţinut că la dosarul cauzei a fost depusă declaraţia extrajudiciară a casierei P.S.D., potrivit căreia aceasta ar fi înmânat reclamantului suma de bani, dar această declaraţie nu a fost confirmată prin mărturie judiciară, pârâta precizând în şedinţa publică din 7 aprilie că nu doreşte audierea sa.
Instanţa de fond a apreciat că declaraţia extrajudiciară nu se coroborează cu menţiunile statului de plată, semnătura din dreptul reclamantului nefiind executată de acesta şi a constatat că pârâta nu a făcut dovada predării-primirii sumei în litigiu.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti s-a promovat recurs, în termen legal, de către pârâtă, care a solicitat, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9) C. proc. civ. admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
În dezvoltarea căii de atac, recurenta susţine că instanţa de fond în mod eronat a dispus obligarea instituţiei pârâte la plata sumei de 111 lei, reprezentând plata premiului anual aferent anului 2003, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii, întrucât acţiunea este lipsită de obiect.
Recurenta a menţionat că reclamantul a semnat statul de plată din ianuarie 2004, la poziţia nr. 19 figurând semnătura acestuia, iar suma de bani i-a fost înmânată, personal, de către casiera P.S.D., angajata C.N.P.A.S., care a depus la dosarul cauzei o declaraţie pe proprie răspundere în acest sens.
În altă ordine de idei, recurenta a mai precizat că în măsura în care instanţa de control judiciar nu va admite recursul, instituţia pârâtă va fi pusă să plătească reclamantului încă o dată aceste drepturi băneşti, ceea ce ar reprezenta o îmbogăţire fără justă cauză pentru acesta.
Analizând sentinţa atacată, în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C.pr.civ., Înalta Curte apreciază că se impune, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. raportat la art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, respingerea recursului ca nefondat.
Sentinţa atacată este legală şi temeinică, în speţă, nefiind incidente motivele de casare sau de modificare a hotărârii, astfel că nu sunt aplicabile prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ.
În fapt, reclamantul M.S. a chemat în judecată pârâta C.P.D.A.S. solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata premiului anual aferent anului 2003 în cuantum de 110,8370 lei, suma urmând a fi actualizată cu indicele de inflaţie la data efectuării plăţii, cu cheltuieli de judecată.
Reclamantul a arătat că a fost salariatul pârâtei până la 1 iunie 2003 când s-a pensionat şi este îndreptăţit la plata de către pârâtă a celui de-al treisprezecelea salariu, pe care nu-l contestă, dar despre care invocă că i-a fost plătit, deoarece figurează în statul de pe luna ianuarie 2004 la poziţia 19, în dreptul acesteia figurând şi o semnătură.
A arătat reclamantul că această semnătură nu-i aparţine şi, deşi i-a solicitat pârâtei plata sumei, aceasta a refuzat repetat să-şi îndeplinească obligaţia.
A mai arătat că a formulat plângere penală ca urmare a falsificării semnăturii sale de pe statul de plată, dar în acelaşi timp solicită ca pârâta să-i achite drepturile ce i se cuvin.
Înalta Curte reţine, din ansamblul probator existent la dosar, faptul că pârâta a refuzat plata sumei solicitate motivat de faptul că suma pretinsă a fost achitată, fapt dovedit în opinia acesteia, de semnarea statului de plată pe luna ianuarie 2004 de către reclamant.
Instanţa de control judiciar apreciază că, în mod corect instanţa de fond a respins excepţia lipsei de obiect, reţinând în mod întemeiat că pârâta nu a făcut dovada predării-primirii sumei solicitate de reclamant.
În acest sens, prima instanţă în mod corect a apreciat că nu este dovedită apărarea formulată de pârâtă în sensul că, potrivit declaraţiei pe proprie răspundere a casierei P.S.D., angajată a C.N.P.A.S., depusă la dosarul cauzei, aceasta a înmânat, personal, reclamantului suma de bani de la casieria instituţiei, semnând de primire.
Declaraţia extrajudiciară a casierei P.S.D. nu se coroborează nici cu menţiunile statului de plată şi nici cu concluziile raportului de expertiză criminalistică din 2006, efectuat în Dosarul penal nr. 11335/P/2005 având ca obiect plângerea formulată de M.S. în temeiul art. 288 C. pen., prin care s-a stabilit că semnătura din dreptul numelui M.S. de pe statul de plată din ianuarie 2004, poziţia 19, nu a fost executată de acesta.
Înalta Curte constată că prima instanţă a manifestat un rol activ în soluţionarea cauzei, în baza prerogativelor acordate de prevederile art. 129 alin. (5) din C. proc. civ şi a solicitat pârâtei să depună mărturie judiciară, însă aceasta a refuzat să fie audiată la termenul de judecată din 7 aprilie 2009.
Din punct de vedere legal, forţa probantă a mărturiei judiciare are o putere de convingere mare, judecătorul putând verifica mărturisirea sub aspectul sincerităţii şi veridicităţii ei, în raport cu celelalte probe administrate în cauză, o va putea reţine ca o probă deplină, ca o probă susceptibilă de a fi răsturnată prin dovada contrară ori ca un început de dovadă, sau o va înlătura motivat dacă îşi formează convingerea că mărturisirea nu corespunde adevărului.
Instanţa de control judiciar apreciază că, în speţa de faţă, refuzul pârâtei, fără motive temeinice, de a depune mărturie în faţa instanţei de judecată, în sensul confirmării declaraţiei extrajudiciare a casierei P.S.D., poate fi considerat un început de dovadă în folosul părţii potrivnice, potrivit dispoziţiilor art. 225 C. proc. civ.
Prin urmare, în raport de atitudinea procesuală a pârâtei şi de probatoriul administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a reţinut în mod corect că pârâta nu a făcut dovada certă a predării-primirii sumei de bani solicitată de reclamant, pronunţând în acest sens o hotărâre temeinică şi legală.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.N.P.D.A.S. împotriva sentinţei nr. 1517 din 7 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 256/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 258/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
