ICCJ. Decizia nr. 2730/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2730/2010
Dosar nr. 1706/33/2009
Şedinţa publică din 25 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Soluţia primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul M.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, a solicitat suspendarea executării Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 1660 din 25 august 2009, până la pronunţarea instanţei învestită cu soluţionarea acţiunii de fond îndreptată împotriva aceluiaşi ordin.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că prin Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 1660 din 25 august 2009 a fost revocat din funcţia de manager general al Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, judeţul Sălaj, începând cu data de 25 august 2009, dispunându-se încetarea contractului de management din 17 noiembrie 2008 pe care acesta l-a încheiat cu Ministerul Sănătăţii Publice.
Ca temei al revocării din funcţie au fost avute în vedere prevederile art. VIII, lit. m) din contractul de management, respectiv faptul că nu ar fi respectat măsurile impuse de ministrul sănătăţii în domeniul politicii de personal şi al structurii organizatorice prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 641.
Prin acest ordin s-a dispus de către ministrul de resort modificarea anexei la Ordinul Ministerului Sănătăţii Publice nr. 581/2008 prin care a fost aprobată structura organizatorică a Spitalului de Urgenţă Judeţean Zalău, Centrul de hemodializă cu 12 aparate fiind înlocuit cu Staţia de hemodializă cu 2 aparate.
Reclamantul a mai arătat că sunt îndeplinite în cauză condiţiile cumulative de admisibilitate a cererii de suspendare a actelor administrative, respectiv actele administrative a căror suspendare se solicită sunt susceptibile de executare, există un caz bine justificat, adică împrejurări de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ şi se tinde la prevenirea unei pagube iminente, adică a unui prejudiciu material viitor, dar previzibil.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 504 din 27 octombrie 2010 a admis acţiunea reclamantului M.I. formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerului Sănătăţii şi a dispus suspendarea executării Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 1660 din 25 august 2009, până la soluţionarea pe fond a cererii vizând anularea aceluiaşi act normativ.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în cauză sunt îndeplinite condiţiile cumulative referitoare atât la obiectul suspendării cât şi la temeiul de fapt al acesteia.
Astfel, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, existenţa unui caz bine justificat, adică o împrejurare de fapt şi de drept care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ (conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004), poate fi reţinută în cauză având în vedere că, în fapt, în ordinul atacat nu se arată în concret în ce constă nerespectarea măsurilor impuse de ministrul sănătăţii şi a căror măsuri, făcându-se o referire generală numai la un raport de control din 18 august 2009 aprobat de minister. Mai mult decât atât raportul de control la care s-a făcut referire nu a fost comunicat şi adus la cunoştinţa reclamantului, şi ca atare reclamantul nu a avut posibilitatea de a-şi formula apărările faţă de constatarea unor eventuale nereguli în aplicarea măsurilor impuse de ministrul sănătăţii în domeniul politicii de personal şi al structurii organizatorice.
Pe de altă parte, revocarea reclamantului din funcţia de manager reprezintă în fapt o încetare a raporturilor de serviciu care însă a avut loc pe durata incapacităţii temporare de muncă a acestuia stabilită prin certificat medical .
În ceea ce priveşte prevenirea unei pagube iminente, adică a unui prejudiciu material viitor, dar previzibil [conform art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004] prima instanţă a reţinut că şi această condiţie a fost îndeplinită prin efectul pierderii locului de muncă de către reclamant şi implicit a sursei de venituri, fără existenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care să se fi soluţionat fondul cauzei.
2. Motivele de recurs prezentate de recurentul Ministerul Sănătăţii
Împotriva hotărârii primei instanţe, în termen legal a declarat recurs recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii.
Au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora s-au susţinut următoarele critici:
-în mod eronat a considerat prima instanţă că cererea reclamantului îndeplineşte condiţiile legale de admisibilitate, conform art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată;
-fără temei s-a apreciat că ordinul contestat nu a fost motivat, în sensul că nu s-a arătat în concret în ce a constat nerespectarea măsurilor impuse, fiind evident că instanţa de fond a confundat contractul de management cu contractul individual de muncă, plasând speţa în materia dreptului muncii;
-cât priveşte faptul că raportul de control nu ar fi fost adus la cunoştinţa intimatului-reclamant s-a arătat că Ministerul Sănătăţii efectuează acţiuni de control pe care înţelege să le valorifice, indiferent de modul în care aceasta se realizează, constatarea instanţei de fond fiind irelevantă.
3. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Recursul nu este fondat.
Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor recurentului-pârât şi raportat la prevederile legale incidente, cât şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate care să atragă, fie casarea, fie modificarea sentinţei atacate, în considerarea celor în continuare arătate.
Nu este fondată şi ca atare nu poate fi primită critica recurentului în sensul că prima instanţă ar fi apreciat eronat că cererea de suspendare a executării ordinului nr. 1660 din 25 august 2009, emis de ministrul sănătăţii îndeplineşte cerinţele legale de admisibilitate, potrivit art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, republicată.
Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepţie, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reţine îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ş) şi t) din aceeaşi lege.
Îndeplinirea acestor condiţii se analizează în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.
În raport cu circumstanţele concrete ale prezentei cauze, pe baza actelor dosarului şi a împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de reclamant, îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost corect reţinută.
Raportat la conţinutul Ordinului nr. 1660 din 26 august 2009 ca şi la probele administrate, Înalta Curte apreciază, contrar susţinerilor recurentului-pârât, că în mod legal prima instanţă a constatat că cerinţa cazului bine justificat este îndeplinită în cauză prin împrejurările de fapt ce atestă, prima facie, că reclamantul, în calitatea sa de manager al Spitalului Judeţean Zalău s-a aflat în imposibilitatea obiectivă de a pune în aplicare Ordinul MS nr. 641 din 21 mai 2009, referitor la modificarea structurii organizatorice a spitalului, justificat de nefinalizarea, din motive ce nu-i sunt imputabile, a lucrărilor de amenajare a centrului privat de dializă.
Relevantă în acest sens este chiar conduita autorităţii recurente care, după emiterea ordinului de revocare a reclamantului intimat din funcţie a revenit practic asupra propriilor sale măsuri în ceea ce priveşte structura spitalului, emiţând un nou ordin (nr. 1176 din 28 septembrie 2009). Aceasta demonstrează că, implicit recurentul a apreciat că ordinul iniţial nu era aplicabil, executarea lui nefiind pesemne posibilă.
Îndoiala suficientă în ceea ce priveşte legalitatea ordinului nr. 1660 din 25 august 2009, corect şi temeinic apreciată de prima instanţă este confirmată de altfel şi prin prezentarea sentinţei civile nr. 135 din 22 martie 2010 a Curţii de Apel Cluj, prin care, în primă instanţă, prin hotărâre fără caracter irevocabil, a fost anulat Ordinul nr. 1660 din 25 august 2009 emis de pârâtul-recurent şi s-a dispus reintegrarea reclamantului-intimat în funcţia anterior deţinută.
Nefondate sunt şi celelalte critici ale recurentului câtă vreme şi îndeplinirea cerinţei pagubei iminente a fost convingător examinată şi demonstrată prin considerentele sentinţei atacate, constând în pierderea de către reclamant a unicei surse de venituri în cazul executării imediate a ordinului contestat, previzibilitatea prejudiciului fiind evidentă.
Faţă de toate cele înfăţişate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. se va respinge aşadar ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei civile nr. 504 din 27 octombrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4082/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2504/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
